Rețele de socializare

Moldova

Gata cu DRONELE în Moldova. Vezi ce SET DE ACTE trebuie să pregătești pentru a lansa o dronă în aer:

Moldovenii care folosesc drone vor avea nevoie permisiunea AAC și avizele obligatorii ale Ministerului Apărării și Serviciului de Informații și Securitate pentru a putea folosi aparatele de zbor.

Publicat

În ultimii ani, AAC a sesizat mai multe încălcări fiind documentate zboruri efectuate în zona desfășurării zborurilor curselor aeriene comerciale, deasupra mulțimilor de oameni, obiectelor de infrastructură, bunurilor materiale etc., fiind puse în pericol siguranța zborurilor și securitatea aeronautică, securitatea națională, dreptul la protecția vieții și a sănătății cetățenilor.

În acest context, ACC a specificat că principiul de utilizare a aparatelor de zbor pilotate de la distanță (dronelor) trebuie să asigure un nivel de siguranță echivalent cu cel al operațiunilor aeriene cu echipaj uman și un control strict în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal și a vieții private.

Potrivit Codului aerian al Republicii Moldova, în vigoare din 23 martie 2019, zborul aeronavelor cu pilot poate avea loc doar cu permisiunea AAC. De asemenea, utilizarea spațiului aerian al țării în scop de aerofotografiere și filmare se efectuează cu permisiunea AAC și avizele obligatorii ale Ministerului Apărării și Serviciului de Informații și Securitate. 

echipa.md


Moldova

Ar fi cerut mită de 60 mii euro: Un bărbat va fi judecat pentru trafic de influență.

A cerut zeci de mii de euro ca să scape un suspect de răspundere penală, dar a ajuns el în arest. Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanță un dosar de rezonanță în care un bărbat este acuzat de trafic de influență.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pretins o sumă consistentă, mai exact 60 de mii de euro, de la o persoană acuzată de corupere pasivă, susținând că are influență asupra organelor de urmărire penală și a unor funcționari cu demnitate publică, promițând că poate aranja scoaterea acesteia de sub urmărire penală.

Din banii ceruți, ar fi primit 25 de mii de euro, garantând că va împiedica emiterea unei noi ordonanțe de reținere și deschiderea altor dosare.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, însă procurorii au trimis cauza spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În prezent, acesta se află în arest preventiv.


Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de până la 200 de mii de lei sau între 2 și 7 ani de închisoare, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții.


Citește mai departe

Moldova

Percheziții de amploare în România: Mai mulți medici, bǎnuiți cǎ obțineau ilegal specializările în Republica Moldova

Procurorii şi poliţiştii români fac, miercuri, 14 percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Publicat

Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate, scrie News.ro.

”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice, în Bucureşti şi mai multe judeţe”, anunţă, miercuri dimineaţă, Parchetul General.


Acţiunile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

”Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, precizează procurorii.

Probatoriul administrat de aceştia ridică, însă, suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.


12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.

Citește mai departe

Moldova

Accident lângă un liceu din Comrat. Un copil de 3 ani a fost lovit de o mașină

UPDATE: Momentul tragediei de la Comrat a fost surprins video! în imaginile distribuite de Unimedia.info se vede cum șoferița a trecut cu mașina peste copilul de 3 ani.

Publicat

UPDATE: Potrivit medicilor, minorul se află în comă. 


Potrivit martorilor, o șoferiță ar fi încurcat pedalele de accelerație și frână în timp ce încerca să parcheze, moment în care mașina a ieșit brusc pe carosabil și a lovit un copil.

Minorul se afla împreună cu mama sa, întorcându-se de la grădiniță, scrie presa locală.


Starea copilului nu este deocamdată cunoscută.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii