Rețele de socializare

Diaspora

Reținere ca în filme în Italia: Un moldovean beat, urmărit de poliție

Un moldovean în vârstă de 21 de ani beat a fost reținut în orașul Bologna din Italia.

Publicat

Acesta se afla în stare de ebrietate la volan și conducea automobil fără a avea un permis de conducere, transmite Știri.md. 

O patrulă în timp ce efectua serviciul obișnuit de patrulare a observat un automobil de model „Fiat Stilo” în care se aflau trei tineri suspecți.

Potrivit poliției din Italia, moldoveanul aflat la volan, în loc să încetinească și să se oprească pentru verificare, a accelerat și a fugit de la fața locului.


Automobilul acestuia a fost urmărit de carabinieri timp de câteva ore.

Într-un final, moldoveanul a fost reținut. Unul dintre pasagerii săi a reușit să fugă, iar un minor, care se afla pe scaunele din spate, a încercat să opună rezistență carabinierilor.

Mașina a fost confiscată, iar moldoveanul a fost condamnat la un an de închisoare și pedeapsă cu suspendare. Minorul este cercetat pentru rezistență funcționarului public.


Diaspora

Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni

Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Publicat

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.

Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.

Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.


Citește mai departe

Diaspora

O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea

O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

Publicat

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.

Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.

”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.


Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.


Citește mai departe

Diaspora

Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă

Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Publicat

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.

Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii