Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean care a băut, după care și-a bătut iubita din Brazilia, arestat în Italia

Un moldovean în vârstă de 31 de ani a fost arestat în Italia. Bărbatul este cercetat penal pentru violență în familie.

Publicat

Potrivit presei italiene, moldoveanul, fiind în stare de ebrietate avansată, și-a bătut crunt iubita, o braziliancă în vârstă de 40 de ani, transmite Știri.md.

Totul a avut loc într-o comună din apropierea Genovei.

Carabinierii au fost alertați de vecini.


Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că moldoveanul și-a amenințat cu un cuțit iubita.

Moldoveanul a fost escortat la inspectorat, iar concubina acestuia a ajuns la spital.

Totuși, femeia a preferat să nu scrie o plângere pe numele iubitului, deși nu e prima dată când e snopită în bătaie.


Moldova

Un tânăr a fost condamnat la pușcărie, după ce a atacat și jefuit două persoane în centrul Chișinăului.

Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce a comis două jafuri, la doar o zi diferență, în centrul Chișinăului.

Publicat

Potrivit procurorilor, primul caz a avut loc în februarie 2023. Individul a urmărit o femeie care se deplasa cu ajutorul unei cârje, profitând de faptul că aceasta avea mobilitate redusă. A atacat-o din spate, a doborât-o la pământ și i-a sustras telefonul în valoare de 3600 de lei, după care a fugit.

A doua zi, împreună cu câțiva complici, a atacat un bărbat, la fel, pe stradă. L-au lovit în zona capului, l-au imobilizat și i-au luat telefonul, bani și bunuri personale, după care au părăsit locul faptei.

În instanță, inculpatul și-a recunoscut vina. Acesta nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru furturi, escrocherie, răpirea unui mijloc de transport și conducere în stare de ebrietate.


Pentru aceste fapte, instanța i-a stabilit o pedeapsă de 6 ani de închisoare, care a fost cumulată parțial cu o condamnare anterioară. Astfel, tânărul va executa în total 8 ani de detenție într-un penitenciar de tip semiînchis.

Sentința nu este definitivă și poate a fi atacată cu apel.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încă o șarlatanie de proporții: Două ucrainence, reținute în flagrant pentru escrocherie de jumătate de milion de lei.

O femeie de 53 de ani din Ungheni a devenit victima unei escrocherii de proporții, după ce a fost convinsă de infractori să le transmită sute de mii de lei. Potrivit poliției, victima a fost contactată inițial de persoane necunoscute, care au determinat-o să comunice un cod de confirmare primit prin SMS.

Publicat

Ulterior, aceasta a fost apelată de escroci care s-au prezentat drept angajați ai unei bănci, susținând că pe numele ei ar fi fost efectuat un transfer suspect în străinătate. La scurt timp, alți indivizi, care au pretins că sunt reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate, au avertizat-o că riscă să fie reținută și au convins-o să transmită bani pentru a „rezolva situația”.

Pe 23 iunie, femeia a oferit 229.000 de lei unei persoane necunoscute. A doua zi, în momentul în care urma să predea și cea de-a doua tranșă, de 220.000 de lei, polițiștii au intervenit și au reținut în flagrant două femei din Ucraina, în vârstă de 44 și 45 de ani. Acestea au fost plasate în arest pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă.

Poliția avertizează că astfel de escrocherii sunt tot mai frecvente. Doar în 24 de ore au fost înregistrate două cazuri noi, iar alte trei, comise anterior, au fost raportate abia acum. Prejudiciul total depășește un milion de lei. În același timp, datorită vigilenței cetățenilor, 183 de tentative de fraudă au fost prevenite.


Oamenii legii reamintesc că nicio instituție a statului nu solicită transmiterea banilor, contractarea unor credite sau comunicarea codurilor primite prin SMS. Cetățenii sunt îndemnați să întrerupă imediat astfel de apeluri și să sesizeze Poliția la 112.


Citește mai departe

Moldova

Caz grav de braconaj la Briceni: Doi elani au fost găsiți împușcați ilegal într-o gospodărie.

Descoperire șocantă la Briceni: doi elani au fost găsiți împușcați ilegal într-o gospodărie, iar mai multe persoane au fost surprinse chiar în timp ce îi măcelăreau. Polițiștii au intervenit după ce au primit informații operative despre un caz grav de braconaj.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 25 iunie, când oamenii legii au descins la fața locului și au dat peste scene greu de imaginat. În curtea gospodăriei, aceștia au depistat animalele ucise, iar în preajmă – persoane implicate în tranșarea lor.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru vânat ilegal. În timpul cercetării locului faptei, polițiștii au ridicat mai multe probe, inclusiv tuburi de cartuș, care urmează să fie supuse expertizei.

La acțiuni au participat și specialiști ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, dar și reprezentanți ai autorităților de mediu, care efectuează verificări suplimentare.


În prezent, ancheta este în plină desfășurare. Oamenii legii încearcă să stabilească toate circumstanțele, dar și cine se face vinovat de această faptă gravă.


Citește mai departe

topul săptămânii