Rețele de socializare

Moldova

Peste 100 de focare de vegetație, mistuite de flăcări. Pompierii au intervenit, în forță, în ultimele 24 de ore.

Focare de vegetație în toată țara. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au stins 98 de focare de vegetaţie uscată. Cele mai multe incendii au fost lichidate în raioanele Ialoveni, Criuleni, Ungheni, Sângerei, Teleneşti, Taraclia dar şi municipiul Chişinău.

Publicat

imagine simbol

La Coropceni, Teleneşti, focul a cuprins peste 10 de ha de teren, iar la Cărbuna, Ialoveni, pompierii au stins 18 ha de vegetaţie. De intervenţia salvatorilor a fost nevoie şi în oraşul Taraclia, unde focul a mistuit 28 ha de iarbă uscată, iar în municipiul Chişinău incendiile de vegetaţie s-au extins în suburbiile Stăuceni, Cheltuitorul, Durleşti, Codru, dar şi or. Vadul lui Vodă.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore focarele de vegetaţie au cuprins peste 200 de ha de teren.

echipa.md


Moldova

Pe mâna autorităților italiene. Un moldovean, anunțat în căutare internațională, reținut la Bologna.

A ajuns pe mâna autorităților italiene. Un moldovean în vârstă de 27 de ani, dat în căutare internațională de autoritățile din Chișinău pentru trafic de droguri, a fost arestat pe Aeroportul din Bologna, Italia.

Publicat

Bărbatul, care deținea și un pașaport românesc, a fost reținut de polițiștii de frontieră italieni în urma unui control de rutină, la sosirea sa din Dublin, Irlanda. Presa italiană scrie că, în urma prelevării amprentelor, forțele de ordine au constatat că acesta era subiectul unui mandat de arestare internațional emis de autoritățile din Republica Moldova. Investigațiile ulterioare au relevat că bărbatul era căutat de aproape un an, fiind condamnat în 2023 de instanța din Chișinău pentru trafic de substanțe interzise.
Potrivit datelor oficiale, infracțiunile pentru care tânărul a fost condamnat s-au desfășurat în 2017 în raionul Hâncești, el fiind condamnat la un an și trei luni de detenție. Se pare că bărbatul a reușit să fugă din Moldova, înainte ca sentința să intre în vigoare. În urma arestării, tânărul moldovean urmează să fie extrădat în țara noastră, unde va trebui să-și execute pedeapsa primită.


Citește mai departe

Moldova

Operațiuni de deminare: proiectil și bombă, dezamorsate la Rezina și Fălești.

Operațiuni de deminare în două raioane ale țării. Geniștii Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” au dezamorsat un proiectil de artilerie și o bombă cu aruncător, ce datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Publicat

Primul caz a fost înregistrat în satul Țareuca din raionul Rezina. Acolo, în timpul unor lucrări agricole, câțiva localnici au descoperit un proiectil de artilerie. Oamenii au alertat forțele de ordine, astfel că la fața locului au intervenit de urgență geniștii pentru misiunea de deminare. Tot în timpul lucrărilor agricole a fost descoperită și o bombă cu aruncător, în satul Ciolacul Nou din raionul Fălești. Și în acest caz echipa de geniști a intervenit pentru operațiunea de dezamorsare. Cele două obiecte au fost neutralizate în condiții de maximă securitate.




Citește mai departe

Moldova

Droguri descoperite în fiecare zi. De la începutul anului au fost pornite sute de dosare penale.

Statistică alarmantă în Republica Moldova: în doar trei luni, au fost pornite 337 de cauze penale pentru infracțiuni legate de consumul și circulația substanțelor interzise — o creștere de peste 31% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Publicat

Cu toate acestea, doar 154 dintre dosare au fost transmise în instanțele de judecată, adică mai puțin de jumătate. Cel puțin asta denotă cele mai recente date prezentate de IGP. Potrivit autorităților, de la începutul anului au fost înregistrate și 14 cazuri de contrabandă cu droguri, dintre care șase identificate de structurile poliției.
Pe de altă parte, s-au redus cazurile de procurare, consum ori deținere a drogurilor în cantități mici, fiind întocmite 1200 de procese-verbale, cu 13 la sută mai puțin decât anul trecut.
În raportul poliției se mai arată că substanțele cel mai des întâlnite rămân aceleași: marihuana, PVP, cannabis, hașiș, MDMA, cocaină, heroină și amestecuri pe bază de mephedronă — droguri periculoase, tot mai accesibile în rândul tinerilor. În context, autoritățile anunță că vor intensifica controalele și vor continua investigațiile în colaborare cu structuri internaționale.


Citește mai departe

topul săptămânii