Rețele de socializare

Moldova

Directorul unei întreprinderi, trimis în judecată pentru abuz de serviciu și fals în acte

Procurorii anticorupție au finalizat urmărirea penală și au expediat instanței de judecată spre examinare, cauza penală pe numele directorului unei întreprinderi. Acesta este învinuit în comiterea infracțiunilor prevăzute de art.335 alin.(1) – abuz de serviciu și art.361 alin.(2) lit. b) Cod penal – confecţionarea, deţinerea și folosirea documentelor oficiale false.

Publicat

Conform materialelor cauzei, la 28 ianuarie 2013, directorul unei întreprinderi ce practică activitatea de construcție şi reconstrucție a rețelelor inginerești a procurat un generator electric, contra sumei de 136.800 lei, de la un agent economic. A doua zi, în vederea respectării condiţiilor contractuale, învinuitul a transferat în avans suma de 69.000 lei.
Ulterior, deși a primit generatorul în termenii indicați, ultimul a refuzat să semneze contractul de primire-predare şi factura fiscală întocmite de către vânzător.

În continuare, acționând în interes material, într-u deghizarea provenienței legale a generatorului, învinuitul a prezentat Agenţie pentru Supraveghere Tehnică, o factură
ce conținea date denaturate, potrivit cărora generatorul a fost achiziționat cu preţul de 152 356 lei de la o altă întreprindere care „de facto” este fondată de către soţia sa.

Prin urmare, învinuitul a cauzat agentului economic daune considerabile, în sumă de 67.800 lei.
Urmărirea penală a fost efectuată de către Centrul Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii Anticorupție.
De menționat că, învinuitul nu își recunoaște vina, iar pentru săvârșirea infracțiuniei de abuz de serviciu, prevăzută de art. art.335 alin.(1) se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.


Acțiunile întreprinse în conformitate cu art.361 alin. (2) lit. b) Cod penal se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 950 unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani.


Ediție TV

Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România

Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.

Publicat

În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.

În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.


Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.

Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

O copilă de 5 ani, dusă de urgență la spital, după ce a căzut în gard. Cum se simte acum

O fetiță de 5 ani a ajuns în stare gravă la spital, după a căzut în gardul unei biserici, iar o suliță metalică i s-a înfipt în gât.

Publicat

Potrivit ministrei Sănătății, micuța a fost adusă de ambulanță în sala de operații, cu tot cu bucata de gard tăiată, scrie TV8.MD.

Copila se simte acum mai bine, fiind transferată de la terapie intensivă în salon. Atenție! Urmează imagini cu puternic impact emoțional!

Într-o postare pe Facebook, Ala Nemerenco scrie că fetița de 5 ani a fost transferată la Chișinău dintr-un raion, pentru că „era imposibil de intervenit în afara unei săli specializate de operații și echipe de medici”.


Operația a decurs cu succes, a mai spus ministra, indignată de situație:

„Întrebarea mea – cu ce sunt de ajutor sulițele acestea ascuțite la un gard de biserică? Cui este necesar așa design la turnarea unui gard metalic care este frecvent întâlnit în satele noastre? Când gardurile vor fi mai mult simbolice și la noi? Când ne vom iubi ca societate copiii și vom avea cu adevărat grijă de ei?

Și vă rog, stimați cetățeni, nu mai blamați atâta medicii. Avem niște medici minunați. Da, sistemul de sănătate are neajunsuri, le-am tot creat zeci de ani, acum corectăm, dar majoritatea medicilor, să știți, sunt profesioniști de mare calitate. Să avem grijă de cei mici!”


Citește mai departe

Moldova

Iresponsabilitate maximă: O femeie este căutată de inspectorii mediului după ce a aruncat mai mulți saci cu gunoi pe un câmp din orășelul Codru

Iresponsabilitate maximă. De asta a dat dovadă o femeie surprinsă cum aruncă mai mulți saci cu gunoi pe un câmp din orășelul Codru.

Publicat

Aceasta a fost surprinsă de un trecător care a filmat totul cu telefonul său mobil. În imagini poate fi observată o femeie care închide portbagajul mașinii sale după ce a aruncat cel puțin 3 saci cu gunoi.

Văzând că este filmată, și-a scos și ea telefonul mobil făcând video, însă nu a spus niciun cuvânt atunci când a fost întrebată dacă nu i-i rușine pentru gestul său.

Femeia a urcat în mașina sa și a plecat de la fața locului de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Contactat pentru mai multe detalii, șeful IPM, Ion Bulmaga, a declarat că instituția pe care o conduce s-a autosesizat pe acest caz, iar în prezent se întreprind măsuri pentru a identifica și a trage la răspundere femeia.


Conform legii încălcarea regulilor de gestionare a deșeurilor se sancționează cu amendă de până la 1.200 de lei sau cu 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.


Citește mai departe

topul săptămânii