Moldova
ATENȚIE, VIITORI ȘOFERI! Programarea la susținerea probei practice pentru a obține permise de conducere, nu este posibilă până la sfârşitul anului 2019.
Vor să susțină examenul pentru a obține permis de conducere, dar nu reușesc nici măcar să se programeze pe site-ul Agenției Servicii Publice (ASP). Doritorii de a obține permis de conducere sunt obligaţi să aştepte luni întregi pentru a se putea programa la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere de categoria B. Unii sunt nevoiți să-și petreacă nopțile și să-și înceapă zilele dimineața devreme butonând pe site-ul ASP, sperând să se poată programa online.
Programarea online pe site-ul ASP este singura posibilitate de a te înscrie la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Conform informațiilor disponibile însă pe site, programarea nu este posibilă până la sfârşitul anului 2019. Pe de altă parte, legea prevede că persoana care nu susţine proba practică în decursul unui an din momentul susţinerii probei teoretice, este obligată să susţină proba teoretică a examenului în mod repetat.
După ce pe rețelele de socializare mai multe persoane s-au plâns că nu reușesc să se programeze online la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, Ziarul de Gardă a decis să facă un experiment pentru a verifica cât de accesibilă este platforma online pentru programare. Prin simpla accesare a site-ului programari.registru.md/ constatăm că până la sfârșitul anului 2019 nu există nici o dată disponibilă pentru programarea simplă. Nici pentru programarea urgentă nu sunt disponibile zile de examene, în condițiile în care pentru acest serviciu, doritorii trebuie să achite o taxă de 300 lei.
Moldova
Doi copii intoxicați cu monoxid de carbon la Fălești. Coloană pe gaz conectată la butelie, instalată în baie
Doi copii de 2 și 6 ani din satul Șoltoaia, Fălești, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o coloană pe gaz propan-butan folosită pentru încălzirea apei.
Incidentul a avut loc pe 8 decembrie, la ora 20:45, în timp ce mama îi spăla în baie. În încăpere nu exista ventilare, iar geamul era închis, ceea ce a favorizat acumularea gazelor. Copiii au fost preluați de un echipaj medical și transportați la spitalul raional.
Menționăm că o persoană a murit, iar alte două au fost spitalizate în ultimele 72 de ore în raioanele Rîșcani, Anenii Noi și Criuleni, în urma unor incendii și intoxicații cu fum.
Un bărbat de 60 de ani din Malinovscoe a fost găsit carbonizat într-o locuință cuprinsă de flăcări. La Floreni, un bărbat de 73 de ani a fost evacuat dintr-un apartament incendiat și transportat la spital cu intoxicație cu fum.
La Izbiște, o femeie de 86 de ani a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon provenit de la o sobă defectă.
Moldova
Accident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
Un accident grav a avut loc în dimineața zilei de 8 decembrie, în jurul orei 04:00, la intrarea în localitatea Moscovei.
Potrivit Cristinei Ciobanu, ofițerul de presă al IP Cahul, impactul s-a produs frontal între un automobil Dodge Ram și o autospecială a Serviciului de Ambulanță.
„Membrii echipajului medical au suferit diferite traumatisme și au fost transportați pentru investigații. Șoferul automobilului a părăsit locul accidentului, iar poliția întreprinde măsuri pentru a-i stabili identitatea și locația”, a declarat Ciobanu.
Pe caz a fost inițiat un proces penal, iar cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele coliziunii.
Moldova
Peste 30 de percheziții CNA într-o schemă de corupție la permise auto. 23 de persoane sunt vizate în dosar
CNA și procurorii municipiului Chișinău au descins astăzi cu peste 30 de percheziții într-un dosar de corupție legat de eliberarea permiselor de conducere în raionul Călărași.
Acțiunile fac parte dintr-o investigație amplă începută la 15 octombrie, când au avut loc 50 de percheziții și trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Potrivit anchetatorilor, 23 de persoane sunt vizate în prezent: 14 candidați la obținerea permisului și 9 examinatori de la Direcția Examinare și Calificare a Conducătorilor Auto „Ungheni”. Schema presupunea plăți cuprinse între 500 și 700 de euro pentru „a trece” examenele teoretice și practice.
În urma descinderilor de astăzi, o persoană a fost reținută, iar celelalte urmează să fie audiate în calitate de bănuit. CNA anunță că acțiunile continuă pentru a documenta toate persoanele implicate și a clarifica întregul lanț infracțional.
Autoritățile reamintesc că persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la o hotărâre definitivă a instanței.
-
Moldova5 zile în urmăAngajat IGSU, lovit de un șofer beat și drogat pe un traseu din raionul Rîșcani
-
Moldovao zi în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova22 de ore în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova6 zile în urmăEchipă de ambulanță atacată cu pistolul în timpul unei intervenții la Ungheni: paramedicii au salvat pacienta sub amenințarea armei
-
Moldova4 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova7 zile în urmăCadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
-
Moldova5 zile în urmăHoți „performanți” prinși la Botanica: instalau camere ascunse și intrau în apartamente cu „culegerea de chei”
-
Moldova4 zile în urmăAu omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți
