Rețele de socializare

Moldova

Cinci procurori de la Edineț sunt anchetați disciplinar. Colegiul de disciplină și etică al procurorilor se convoacă mâine în ședință

Cinci procurori din cadrul Procuraturii Edineț sunt anchetați disciplinar. Colegiul de disciplină și etică al procurorilor urmează să se întrunească în ședință, iar pe agendă sunt incluse mai multe chestiuni care vizează activitatea unor acuzatori de stat.

Publicat

Mai exact, este planificată adoptarea și pronunțarea hotărârilor privind cauzele disciplinare examinate la ședința din 25 ianuarie, în privința:

  • procurorului în Procuratura raionului Cahul – Mihail Cara;
  • procurorului în Secția politici, reforme și management al proiectelor a Procuraturii Generale– Zinaida Cealic;
  • procurorului în Procuratura raionului Drochia – Marin Tomac.

De asemenea, Colegiul va adopta și pronunța hotărârea în urma examinării contestației asupra deciziei Inspecției procurorilor de încetare a procedurii disciplinare în privința procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Ion Brînză și a procurorului-șef adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Busuioc.

Un alt subiect vizează examinarea procedurilor disciplinare intentate în privinţa:


  • procurorului în Procuratura raionului Taraclia – Alexandr Diulgher;
  • procurorului în Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Centru – Aliona Hotnog;
  • procuror în Procuratura raionului Edineț – Inga Pascari;
  • procuror în Procuratura raionului Edineț – Vladimir Chistruga;
  • procuror în Procuratura raionului Edineț – Nadejda Podgurschi;
  • procuror în Procuratura raionului Edineț – Alexandru Plîngău;
  • procuror-șef al Procuraturii raionului Edineț – Ion Chistruga;
  • procuror în Procuratura Combaterea Crimelor Organizate și Cauze Speciale, Corneliu Popescu.

Membrii Colegiului mai planifică să examineze contestațiile asupra deciziilor Inspecției procurorilor de încetare a procedurilor disciplinare în privința procurorilor Serghei Savca, Veaceslav Potîngă, Grigore Dîntu, Aliona Burlacu, Veaceslav Toderiță și Tatiana Gulea. Dar și pe cele în privința procurorului din Procuratura Anticorupție, Dorin Compan și a procurorului în Procuratura municipiului Chișinău, Pavel Vinițchi.

Agenda mai prevede și examinarea procedurii disciplinare intentate în privinţa procurorului în Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Principal – Daniel Baraliuc.

Totodată, membrii Colegiului vor examina contestațiile asupra deciziilor Inspecției procurorilor de încetare a procedurilor disciplinare în privința:


  • procurorului în procuratura raionului Strășeni – Eduard Camerzan;
  • procurorului procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale – Sergiu Roșu;
  • procurorilor în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Igor Demciuc și Vitalie Busuioc.

bizlaw.md

Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu piese auto din UE și Marea Britanie, în valoare de 6.000.000 lei. Patru persoane au statut de bănuit în dosar

Peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, dar și alte mii de piese auto aduse prin contrabandă din UE și Marea Britanie au descoperit forțele de ordine în mai multe raioane din centrul țării.

Publicat

Schema ar fi fost pusă la cale de patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 34 și 49 de ani, iar valoarea elementelor auto depistate se ridică la peste 6.000.000 de lei. Aceștia aduceau piesele cu autocamioane, microbuze și alte unități de transport, camuflându-le astfel, ca să nu fie deconspirați la frontieră.

Ei își coordonau acțiunile prin telefon, unii fiind responsabili de aducerea mărfii de peste hotare, alții de vinderea ei pe teritoriul R. Moldova la centre de dezmembrare auto.

În cadrul cercetărilor, oamenii legii au efectuat 10 percheziții în Anenii Noi, Chișinău, Criuleni, Orhei și Ungheni. În rezultat au fost depistate peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, baterii electrice, rampe de presiune și alte accesorii pentru automobile.


De asemenea, au fost ridicate 20 de pașapoarte tehnice ale automobilelor din Marea Britanie, registre, date despre transferuri bancare, dar și două agende cu lista pieselor auto aduse ilegal în Moldova.

Toți patru indivizi au statut de bănuit în dosar, iar forțele de ordine menționează că unul dintre ei a fost trimis în judecată pe un alt caz, pornit vara trecută pentru contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1.000.000 lei.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

topul săptămânii