Moldova
S-a certat cu iubita și a ajuns cu piciorul fracturat într-o groapă de trei metri
Un tânăr de 27 de ani a căzut, noaptea trecută, într-o groapă de 3 metri, pe teritoriul unui șantier de construcții din Strășeni. La fața locului a fost nevoie de intervenția salvatorilor.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la numărul de urgență 112 a parvenit aproape de miezul nopții. Ajunși la fața locului, s-a stabilit că bărbatul este conștient, dar are fracturat un picior. În 20 de minute, salvatorii au reușit să-l scoată din groapă. Acesta fost preluat de medicii de la Urgență, iar viața îi este în afara pericolului.
Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Strășeni, Cristina Vicol, a declarat că tânărul, care este din Doroțcaia, a venit la Strășeni în vizită la prieteni. În urma unui conflict cu iubita, s-a îndreptat către gara din oraș. Pe drum, a intrat pe șantier și a căzut în groapă. El a fost cel care a sunat la 112.
Conform datelor IGSU, în anul 2018 salvatorii au reușit să salveze viața a 12 persoane căzute în fântâni și gropi, iar în anul 2019 acesta este al doilea caz de intervenție de acest fel.
Moldova
S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol
S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol.
Totul a avut loc în după-amiaza de 16 mai, pe strada Nicolae Testemițanu din cartierul Telecentru. La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști, pompieri, gata oricând să instaleze perna de salvare, și medici cu ambulanța.
În urma discuțiilor avute cu angajata serviciului psihologic, bărbatul a fost convins să renunțe la acțiunile sale periculoase.
Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, tânărul are 27 de ani și le-ar fi declarat forțelor de ordine că s-a certat cu prietena sa, de aceea a decis să se arunce de pe clădire.
În legătură cu acest caz, a fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele.
Moldova
A provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei: Șoferul este căutat de poliție
Un șofer a provocat un accident violent în capitală, iar imediat după a fugit de la fața locului și este căutat de poliție.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 15 mai pe Șoseaua Hîncești, la intrarea pe podul din zonă.
Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, șoferul aflat la volan ar fi pierdut controlul asupra mașinii în curbă, iar în rezultat a derapat, a tamponat un alt automobil, după care s-a răsturnat. La volanul celuilalt vehicul se afla un bărbat de 36 de ani, care a scăpat nevătămat.
Imediat după impact, șoferul care s-ar face vinovat a fugit de la locul accidentului, abandonând automobilul distrus în mijlocul străzii. La scurt timp, poliția a intervenit pentru documentare, mașina inversată a fost dusă la parcarea specială, iar șoferul- căutat de oamenii legii.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și a identifica locul aflării conducătorului auto responsabil de cele întâmplate.
Moldova
A plecat la ceruri. Copilul de 11 din Moldova, victima unui accident în Italia, a murit după 5 zile de agonie
Copilul de 11 din Moldova, victima unui accident grav în Italia, a murit pe patul de spital, după 5 zile de agonie.
Băiatul locuia cu familia sa în Ehnghien, Belgia. Accidentul s-a produs vineri dimineață, pe autostrada A9, în apropiere de Fino Mornasco, provincia italiană Como din Lombardia, scrie Newtv.MD.
Mașina, condusă de tatăl său de 40 de ani, a fost lovită în plin în partea laterală și băiatul a fost scos din vehicul în stare gravă. Un elicopter de salvare l-a transportat de urgență la spitalul Papa Giovanni din Bergamo, specializat în îngrijirea copiilor. Deși medicii au făcut tot posibilul, starea băiatului a fost considerată ireversibilă încă de sâmbătă.
Luni, mama lui copilului, în vârstă de 39 de ani, și sora lui, de 16 ani, au fost transferate și ele la același spital, după ce inițial au fost internate la spitalul Sant’Anna cu leziuni grave, dar fără a fi în pericol de moarte. Pe parcursul agoniei copilului, tatăl său i-a fost alături, iar în ultimele ore li s-a alăturat și mama.
Procurorul de serviciu al Parchetului din Como, Michele Pecoraro, a autorizat prelevarea organelor băiatului imediat după declararea decesului.
-
Moldova15 ore în urmă
A plecat la ceruri. Copilul de 11 din Moldova, victima unui accident în Italia, a murit după 5 zile de agonie
-
Moldova11 ore în urmă
S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol
-
Moldova18 ore în urmă
Noi detalii de la incendiul la un service auto din capitală: Focul a distrus în totalitate un automobil aflat în reparație
-
Moldova18 ore în urmă
Incendiu la un service auto din capitală! Cinci echipaje de pompieri luptă cu flăcările
-
Moldova12 ore în urmă
A provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei: Șoferul este căutat de poliție
-
Moldova17 ore în urmă
Prinși cu droguri în congelator: Captură de narcotice de 1,7 milioane de lei, descoperită în apartamentul închiriat de doi ucraineni
-
Moldova17 ore în urmă
Triplă alertă cu bombă în capitală: Ar fi minate trei instituții de învățământ
-
Moldova7 zile în urmă
Doi inspectori vamali, cercetați de CNA pentru mită: Ar fi pretins sistematic între 100 și 500 de euro pentru vămuirea mărfurilor