Rețele de socializare

Moldova

Și-a perfectat acte false cu riscul de a achita o amendă de peste 30 mii lei

A oferit două mii lei unui necunoscut care i-a perfectat permisul de conducere și certificatul de competență auto internațional false, iar acum riscă să fie cercetat penal.

Publicat

Vizat în acest caz este un conațional ale cărui intenții ilegale au fost dejucate de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni.

Incidentul înregistrat astăzi, 8 noiembrie a.c.,pe sensul de ieșire din țară când la linia de control s-a apropiat un camion de model MAN. În pachetul de documente prezentat polițistului de frontieră de către conducătorul auto se afla permisul de conducere și un certificat de competență profesională auto. Ambele acte, care ar fi emise de autoritățile competente naționale s-au dovedit a fi neveridice în lipsa semnelor de protecție la verificarea acestora cu ajutorul tehnicii din dotare.

Supus audierii, bărbatul în vârstă de 48 de ani a comunicat că și-a perfectat actele cu pricina prin intermediul unei persoane străine contra sumei de două mii de lei, din necesitatea de a-și găsi un loc de muncă.


Actele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea cazului și identificarea persoanelor implicate. Conform prevederilor art. 361, al.1 CP al RM, cei vinovați riscă amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.


Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii