Rețele de socializare

Moldova

Documente falsificate, identificate la controlul frontierei de est

Mai multe acte neveridice au fost depistate de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Tudora, în ultimele 72 de ore. Pasibili de cercetare penală sunt un cetățean al Ucrainei și un conațional, care au dorit să părăseasacă teritoriul Republicii Moldova.

Publicat

În primul caz, documentul trimis către expertiza tehnico-juridică este asigurarea auto internațională. Aceasta a fost prezentată la controlul de frontieră de un bărbat de 47 de ani, originar din orașul Tiraspol.

Cu ajutorul tehnicii din dotare s-a observat indicii care denotă neautenticitatea asigurării auto.
Interogat, persoana a comunicat că nu cunoaște despre cele depistate, oferind detalii referitoare la posesia actului și anume cum a procurat-o de la o companie de asigurări din orașul Tiraspol.

Câteva ore mai târziu pe aceeași direcție s-a apropiat un mijloc de transport de model Mercedes C 200. Conducătorul auto, un ucrainean cu domiciliul în orașul Bender a oferit actele necesare pentru autorizarea trecerii frontierei de stat.


În urma verificării, polițistul de frontieră a sesizat semne vizibile de falsificare asupra revizei tehnice și a împuternicirii notariale, pentru care a întocmit proces-verbal de constatare a ilegalității și a dispus ca autoturismul să fie disponibilizat la sediul PTF Tudora.

Audiat, bărbatul în vârstă de 32 ani a precizat că nu este în cunoștință de cauză, deoarece a împrumutat mașina de la un cunoscut pentru a se deplasa în scop personal. Amicul oferindui mijlocul de transport împreuna cu documentele necesare.

În consecință ambele persoane riscă conform prevederilor art. 361, al.1 CP al RM, amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii