Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean intenționa să intre în România cu o armă neletală în mașină. Păcat că a aflat abia la frontieră că și pentru astfel de arme are nevoie de autorizare.

Publicat

 

Un moldovean riscă să fie sancționat de polițiștii de frontieră din România pentru că nu știa că pentru armele neletale trebuie să dețină permis sau autorizare. Tânărul de 25 de ani ar fi încercat să intre în țara vecină cu o armă cu gaz în mașină. Incidentul a avut loc pe 28 august, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni.

Potrivit unui comunicat emis de poliția de frontieră din România, organele de forță au găsit arma în mașina moldoveanului. În timpul interogărilor, tânărul ar fi declarat că și-a cumpărat arma de la un bărbat din Chișinău și nu știa că pentru astfel de arme este nevoie de careva acte.


Acum moldoveanul este cercetat penal pentru contrabandă calificată și deținerea sau portul fără drept de arme neletale.

echipa.md

 

 


 

 

 


Moldova

/VIDEO/ Escrocherie la Gura Galbenei: Două persoane reținute în urma unei șarlatanii de peste 166 de mii de lei.

Două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei escrocherii considerabile comise în satul Gura Galbenei, din raionul Cimișlia. Victima, o tânără de 20 de ani, a sesizat poliția că persoane necunoscute au indus-o în eroare, determinând-o să transmită bani sub pretextul că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în valoare de 1 milion de lei.

Publicat

În urma anchetei, polițiștii și procurorii au reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională. Totodată, a fost identificat și cel care a ridicat efectiv suma de 166.370 de lei de la victimă, fiind depistat în Chișinău, în timp ce se deplasa cu automobilul personal.

Perchezițiile efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului au permis ridicarea mijlocului de transport, a sumelor de bani și a mai multor telefoane folosite în activitatea infracțională.

Oamenii legii continuă măsurile de urmărire penală și investigațiile speciale pentru a stabili toate circumstanțele cazului și eventualele implicări ale suspecților în alte infracțiuni similare.



Citește mai departe

Moldova

Motociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.

A ajuns la spital. Un tânăr a fost rănit ca urmare a unui accident rutier produs în dimineața zilei de 14 martie, în jurul orei 09:00, pe o stradă din orașul Ialoveni. Poliția a fost sesizată, iar la fața locului au intervenit echipaje ale oamenilor legii și ale serviciilor medicale.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat de 61 de ani s-a ciocnit cu o motocicletă la ghidonul căreia se afla un tânăr de 21 de ani. Circumstanțele în care s-a produs impactul urmează să fie stabilite de anchetatori.

În urma coliziunii, motociclistul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluat de un echipaj de ambulanță pentru investigații suplimentare.

Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție local, Mariana Didenco, șoferii au fost supuși etilotestului.


Polițiștii din Ialoveni au înregistrat cazul și continuă documentarea acestuia pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/AUDIO/ Trafic de influență la Cahul: Peste 20 de percheziții într-un dosar privind redobândirea cetățeniei române.

Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, în urma unei ample operațiuni desfășurate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție. Aceasta vizează un dosar de trafic de influență legat de redobândirea cetățeniei române.

Publicat

Potrivit anchetei, persoanele vizate acționau prin intermediul unui SRL care pregătea documentele pentru cetățenii Republicii Moldova ce doreau să obțină cetățenia română. Indivizii ar fi pretins și primit sume de bani de la persoane care nu erau eligibile, promițând că au influență asupra angajaților din cadrul Oficiului Stării Civile și Consulatului General al României din Cahul.

Astfel, suspecții ar fi facilitat eliberarea rapidă a documentelor și înregistrări fictive de reședință temporară, pentru ca solicitanții să corespundă criteriilor legale și să poată depune dosarele.

Ancheta mai arată că aceeași persoană ar fi pretins și primit bani pentru a ajuta solicitanții să promoveze examenele auto teoretice și practice, obținând ulterior permisul de conducere prin intermediul unor funcționari publici din Direcția examinare conducători auto Cahul.


În total, în dimineața de 16 martie au fost efectuate peste 20 de percheziții la locuințele și birourile persoanelor vizate, iar administratoarea SRL-ului și un angajat al Consulatului au fost reținuți.

Urmărirea penală continuă, pentru a stabili toate circumstanțele și întregul lanț infracțional.


Citește mai departe

topul săptămânii