Rețele de socializare

Moldova

Autoturism căutat de autoritățile din Danemarca,descoperit în P.T.F. Albiţa

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – jud. Vaslui au depistat un bărbat din R. Moldova care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism marca HYUNDAI I30, în valoare de peste 55.000 de lei, căutat în vederea confiscării de către autoritățile din Danemarca.

Publicat

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Lilian P., cetățean din R. Moldova, în vârstă de 45 de ani, conducând un autoturism marca HYUNDAI I30, an fabricaţie 2016.

La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de către autorităţile din Danemarca, în data de 04 august 2018.

Cu privire la aspectele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziţionat autoturismul din municipiul Chişinău, plătind suma de 11.800 de euro şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta se află în atenţia autorităţilor.


Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 55.200 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.


Moldova

Un bărbat a fost rănit într-un incendiu izbucnit într-o parcare din Chișinău

Un incendiu s-a produs în dimineața zilei de 15 decembrie, într-o parcare individuală de pe strada Ginta Latină din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor, focul a cuprins o construcție auxiliară de aproximativ 20 de metri pătrați, unde ardeau bunuri materiale.

Publicat

La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri, care au localizat incendiul în scurt timp și l-au lichidat complet. În urma incidentului, proprietarul construcției, un bărbat de 69 de ani, a suferit arsuri de gradul II și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2025 în Republica Moldova au fost înregistrate 1590 de incendii, în urma cărora 97 de persoane și-au pierdut viața. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 31 de situații de risc.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Focuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale

Un incident grav a avut loc astăzi în zona Căpriana, unde un inspector al Gărzii Naționale de Mediu susține că un coleg de-al său a fost atacat cu arma în timpul unei misiuni de control.

Publicat

Echipa se afla în teren pentru a documenta noi cazuri de tăieri ilegale de arbori, într-o zonă cunoscută pentru exploatări forestiere ilegale.

Potrivit instituției, inspectorii au depistat mai multe cioate scoase din pământ și depozitate temporar, semn că lemnul urma să fie transportat ilegal din pădure. În acest context, ar fi avut loc atacul armat, fapt care ridică semne serioase de întrebare privind siguranța angajaților statului în timpul controalelor de mediu.


Cazul urmează să fie investigat de autoritățile competente.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav pe traseul R3, la Bardar: două persoane, rănite

Un accident rutier grav s-a produs în seara de 15 decembrie, pe traseul R3, în zona localității Bardar, raionul Ialoveni.

Publicat

Potrivit poliției, un șofer de 20 de ani, aflat la volanul unui Mercedes Sprinter, nu a adaptat viteza, a frânat brusc, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens.


Autovehiculul s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen, condus de un bărbat de 31 de ani, după care a lovit și un alt Mercedes.

În urma impactului, șoferul Volkswagenului și pasagerul său, în vârstă de 27 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Poliția investighează circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii