Rețele de socializare

Moldova

Accident în Kaluga: Starea de sănătate a moldovenilor internați

IMSP Institutul de Medicină Urgentă informează că starea de sănătate a celor cinci cetățeni moldoveni care au avut de suferit în urma accidentului de la Kaluga, Federația Rusă și transferați în cadrul IMSP IMU pentru tratament, s-a îmbunătățit.

Publicat

Doi dintre pacienți, cu vârsta de 19 și 37 de ani, internați inițial în Secția Traumatologie III, cu plăgi contuze infectate, leziuni și defecte tegumentare ale membrelor inferioare, au primit tratamentul și îngrijirile medicale necesare, starea de sănătate a celor doi ameliorându-se semnificativ.

Mâine, 21.08.18, pacienții urmează a fi transferați la SR Căușeni pentru continuarea tratamentului.

Cel de-al treilea pacient, un bărbat în vârstă de 22 de ani, a fost externat din Secția Neurochirurgie I la data de 9 august curent. Acesta a suferit traumatism cranio-cerebral închis și comoție cerebrală.


La data de 17.08.18 și 18.08.18, au fost externați ultimii doi pacienți. Bărbații au fost internați pentru tratament în Secția Neurochirurgie II și respectiv Secția Oro-maxilo-facială.

Cei cinci cetățeni moldoveni transferați pentru tratament în cadrul IMSP IMU au primit îngrijiri medicale specializate din contul instituției pe toată durata internării.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii