Moldova
Încă 14 copii din raioanele de sud sunt suspectați de rujeolă
Astfel, numărul total a ajuns la 86. Dintre acestea, 34 de cazuri sunt confirmate prin analize de laborator. În cazul celorlalte continuă investigațiile.

Informația a fost confirmată pentru IPN de către ofițerul de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Cristina Stratulat.
Boala a fost contaminată de un grup de copii care au fost în orașul Bolgrad, Ucraina, regiunea Odesa, unde au mers în vizită la rude. Ulterior acești copii, împreună cu părinții, dar și alte familii cu copii, au mers în tabăra din Morenii Noi (Ungheni). Minorii suspectați de maladie sunt internați în spitalul raional din Ceadâr-Lunga.
Autoritățile atenționează că rujeola este o maladie foarte contagioasă, un copil bolnav poate să infecteze alți 18, iar rata complicațiilor majore este de 30%. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale recomandă părinților să verifice la medicul de familie sau asistentul medical dacă copilul a fost vaccinat conform calendarului de vaccinare și, dacă nu, să o facă urgent. La fel, familiile sunt îndemnate să fie vigilente în cazul călătoriilor în țările vecine, în special în țările în care situația epidemică prin rujeola continuă să rămână nefavorabilă și să informeze școala sau grădinița referitor la statutul de imunizare a copilului.
Moldova
Tragedie pe un drum din Bădiceni: Un tânăr de 19 ani, fără permis și beat criță, a provocat un accident fatal.
Accident de groază în raionul Soroca: un tânăr de 19 ani, beat criță, a urcat la volan și a provocat un incident rutier fatal, în urma căruia un bărbat a decedat, iar altul a fost grav rănit.

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 30 iunie, în satul Bădiceni. Șoferul de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra mașinii și s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului.
În autoturism se aflau, pe lângă șofer, doi pasageri, bărbați în vârstă de 22, respectiv 37 de ani. Din nefericire, pasagerul în vârstă de 37 de ani a decedat la fața locului, din cauza rănilor incompatibile cu viața, înainte ca echipele de intervenție să ajungă.
Celălalt pasager a fost transportat de urgență la spital, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme. Starea lui este în continuare monitorizată de medici.
Primele cercetări ale poliției au relevat aspecte grave: tânărul șofer nu deținea permis de conducere și a fost depistat conducând sub influența alcoolului. Testul alcoolscopic efectuat cu aparatul Drager a arătat o concentrație de 0,90 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
În urma incidentului, șoferul a fost reținut, iar pe numele său a fost inițiat un dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate și producerea unui accident rutier soldat cu deces.
Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la această tragedie.
Moldova
A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două și a ajuns în pădure: traseul haotic al unui șofer, soldat cu cinci mașini avariate și doi răniți la Chișinău
A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două, reușind să părăsească carosabilul și să ajungă într-o fâșie forestieră. Este traseul haotic al unui șofer de 65 de ani implicat într-un accident rutier produs în dimineața de 1 iulie la intersecția străzilor Milescu Spătaru și Vadul lui Vodă din Capitală. În total, cinci mașini au fost avariate, iar doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.

Potrivit poliției, inițial un șofer de 65 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism, în circumstanțe care urmează a fi clarificate de anchetatori. Impactul a generat o reacție în lanț: mașina condusă de bărbatul de 65 de ani a ricoșat într-un al treilea vehicul, după care a părăsit carosabilul și a trecut printr-o fâșie forestieră din apropiere.
La ieșirea din acea zonă, autoturismul scăpat de sub control a lovit un alt automobil aflat pe strada Vadul lui Vodă, iar acesta, la rândul lui, a fost împins într-o a cincea mașină.
În urma acestor coliziuni succesive, doi pasageri din unul dintre vehicule au suferit leziuni și au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă pentru investigații și tratament.
Echipajele de poliție au intervenit rapid pentru a securiza zona și a fluidiza traficul, care a fost temporar îngreunat. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Autoritățile fac apel la șoferi să circule cu maximă atenție, mai ales în intersecțiile aglomerate din oraș, pentru a preveni astfel de evenimente nedorite.
Moldova
/VIDEO/ Șantaj cu 10.000 de euro: o femeie, reținută în timp ce încasa banii pentru un video defăimător.
Șantaj finalizat cu dosar penal. O femeie de 32 de ani a fost reținută de polițiștii din Chișinău, după ce ar fi șantajat un bărbat de 45 de ani cu un video compromițător. Complicele ei, un bărbat de 33 de ani, este cercetat penal în libertate.

Cei doi ar fi cerut victimei 10.000 de euro, amenințând că, în caz contrar, imaginile vor fi făcute publice.
Femeia a fost prinsă în flagrant în momentul în care primea o tranșă parțială de 5.000 de euro. Reținerea a avut loc în urma unei acțiuni coordonate de Direcția de Poliție a municipiului Chișinău și procurorii din cadrul Procuraturii Chișinău.
Ulterior, instanța a decis plasarea femeii în arest la domiciliu. Complicele ei este cercetat în continuare, dar în stare de libertate.
Potrivit legii, șantajul în proporții considerabile se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
-
Moldova5 zile în urmă
Un moldovean, suspectat că a ucis la comandă fiica unui afacerist în Germania, prins la granița României
-
Moldova7 zile în urmă
Din polițist în „antiexemplu”: Un om al legii ar fi provocat un accident violent și a fugit de la fața locului, la Ungheni.
-
Moldova6 zile în urmă
Accident grav la Sîngerei, provocat de o depășire riscantă: O persoană a ajuns la spital
-
Moldova5 zile în urmă
Imagini apocaliptice, în sudul țării. Zeci de hectare de teren, compromise de incendii. Mai multe locuințe au fost afectate de foc
-
Moldova5 zile în urmă
Un polițist, reținut după ce ar fi ajutat tânăra deținută la Penitenciarul 13 să evadeze
-
Moldova2 zile în urmă
După faptă și răsplată: Indivizii care ar fi dat buzna într-o casă din Durlești și au bătut proprietarul, condamnați.
-
Moldova16 ore în urmă
Tragedie pe un drum din Bădiceni: Un tânăr de 19 ani, fără permis și beat criță, a provocat un accident fatal.
-
Moldova18 ore în urmă
A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două și a ajuns în pădure: traseul haotic al unui șofer, soldat cu cinci mașini avariate și doi răniți la Chișinău