Rețele de socializare

Moldova

Silviu Condrea, șeful secției în biroul căruia CNA a găsit zeci de mii de euro, a primit mandat de arestare preventivă

Silviu Condrea, șeful secţiei Radiologie şi Tomografie Computerizată a Centrului Republican de Diagnosticare Medicală care a fost reținut de CNA, iar în urma perchizițiilor circa șapte milioane de lei au fost găsiți la biroul și domiciliul acestuia,a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Publicat

Mandatul de arest a fost emis de către Judecătoria Chișinău, cu sediul Buiucani.

Silviu Condrea a fost decorat în 2014 de fostul președinte Nicolae Timofti cu titlul onorific „Om Emerit”.

Amintim că Procurorii anticorupţie vor cere astăzi mandate de arestare pe numele a șase persoane din cele şapte reţinute în dosarul „Tomograf”.


Unul din învinuiţi a fost eliberat, aseară, de procurori, după ce a făcut declaraţii organului de urmărire penală. Acesta le-a povestit procurorilor cum a funcţionat schema infracţională prin intermediul căreia un grup de medici ar fi estorcat bani de la pacienţi. În prezent, persoana este cercetată în stare de libertate.

unimedia.info


Moldova

/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.

Un bărbat de 57 de ani a fost arestat, fiind suspectat că ar fi bătut până la moarte un bărbat de 64 de ani din raionul Ștefan Vodă.

Publicat

Potrivit poliției, cazul a fost documentat de ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii din Ștefan Vodă și procurorii Procuraturii Căușeni, oficiul Anenii Noi.

Anchetatorii au stabilit că victima, un bărbat din satul Olănești, i-ar fi permis suspectului, care se cunoștea cu fiica sa, să locuiască împreună cu el. La sfârșitul anului 2025, după ce au consumat alcool, între cei doi ar fi izbucnit un conflict. În timpul altercației, suspectul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.

Chiar dacă a observat că bărbatul nu se mai poate deplasa, agresorul nu a solicitat ajutor medical și ar fi amenințat-o pe fiica victimei să nu spună nimănui despre cele întâmplate.


A doua zi, după ce starea bărbatului s-a agravat, a fost chemată ambulanța. Din păcate, victima a decedat în drum spre spital.

În cadrul acțiunilor procesual-penale, suspectul a participat și la reconstituirea faptei, oferind detalii despre circumstanțele producerii agresiunii.

De asemenea, s-a stabilit că acesta a mai fost anterior condamnat pentru diverse infracțiuni, fiind eliberat din detenție în anul 2023 din Penitenciarul nr. 3 Leova.


În urma investigațiilor desfășurate timp de aproximativ două luni, suspectul a fost reținut pe 9 martie pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, soldată cu decesul victimei, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 12 la 15 ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Găsită și amendată: O șoferiță, sancționată după ce nu a acordat prioritate legală pietonilor.

O șoferiță a fost sancționată de polițiștii de patrulare după ce nu a acordat prioritate pietonilor la o trecere din capitală.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în dimineața de 12 martie, la intersecția străzii Studenților cu bulevardul Moscova din cectorul Rîșcani. Potrivit poliției, femeia, în vârstă de 47 de ani, aflată la volanul unui automobil, nu a acordat prioritate pietonilor care traversau regulamentar strada.

În urma verificărilor, conducătoarea auto a fost identificată și sancționată contravențional. Aceasta a primit o amendă în valoare de 1.800 de lei și 5 puncte de penalizare.

Poliția reamintește că neacordarea priorității pietonilor este o abatere gravă în trafic. Dacă încălcarea este comisă repetat în decursul aceluiași an, sancțiunea poate ajunge până la 2.500 de lei, iar permisul de conducere poate fi suspendat pentru o perioadă de la 30 la 45 de zile.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.

Un tânăr de 25 de ani a fost reținut după ce ar fi furat motorină din camioane parcate pe marginea drumului, în mai multe localități din raionul Telenești. Potrivit anchetatorilor, acesta nu acționa singur, ci ar fi fost ajutat de o tânără de 18 ani.

Publicat

Cazurile au avut loc în luna februarie, în localitățile Mîndrești și Ratuș. Suspecții ar fi sustras motorină direct din rezervoarele camioanelor staționate pe acostamentul drumurilor.

Potrivit oamenilor legii, combustibilul era transportat cu un automobil închiriat, iar ulterior ar fi fost vândut. Prejudiciul provocat agenților economici este estimat la peste 17 mii de lei.

La 11 martie, polițiștii au descins la domiciliul suspectului, unde au efectuat percheziții. Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore.


Ancheta continuă, iar oamenii legii încearcă acum să stabilească toate circumstanțele și dacă în schemă au mai fost implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii