Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Percheziții la ”pescarii” bănuiți de braconaj

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD au descins în această dimineață în localitatea Slobozia Mare, raionul Cahul, la domiciliile a trei cetățeni moldoveni bănuiți de comiterea infracțiunii de braconaj piscicol. De la aceștia au fost ridicate arme și mai multe unelte pescărești, care sunt interzise prin lege.

Publicat

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD au descins în această dimineață în localitatea Slobozia Mare, raionul Cahul, la domiciliile a trei cetățeni moldoveni bănuiți de comiterea infracțiunii de braconaj piscicol. De la aceștia au fost ridicate arme și mai multe unelte pescărești, care sunt interzise prin lege.

În urma perchezițiilor efectuate, angajații Poliției de Frontieră au stabilit că doi frați cu vârste de 38 și, respectiv 39 de ani, deţineau fără drept, în gospodăria lor, un pistol cu gaze și o armă pneumatică, precum și 300 de metri de plasă monofilament, două dispozitive electrice, cabluri, și alte ustensile predestinate pentru electrocutarea peștelui. Din locuința celui de-al treilea suspect, un bărbat de 36 de ani, s-au ridicat alte două dispozitive care distrug resursele acvatice vii prin electrocutare.
Toate obiectele depistate au fost plasate în camera de păstrare a corpurilor delicte din cadrul Direcției, până la finalizarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Precizăm că acțiunile s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale, pornite acum o lună, în baza art. 234 al CP al RM. Echipa comună formată din polițiștii de frontieră din Republica Moldova și România a depistat în flagrant persoane în timp ce pescuiau cu ustensile electrice în apele râului Prut.


Moldova

O copilă de 5 ani, dusă de urgență la spital, după ce a căzut în gard. Cum se simte acum

O fetiță de 5 ani a ajuns în stare gravă la spital, după a căzut în gardul unei biserici, iar o suliță metalică i s-a înfipt în gât.

Publicat

Potrivit ministrei Sănătății, micuța a fost adusă de ambulanță în sala de operații, cu tot cu bucata de gard tăiată, scrie TV8.MD.

Copila se simte acum mai bine, fiind transferată de la terapie intensivă în salon. Atenție! Urmează imagini cu puternic impact emoțional!

Într-o postare pe Facebook, Ala Nemerenco scrie că fetița de 5 ani a fost transferată la Chișinău dintr-un raion, pentru că „era imposibil de intervenit în afara unei săli specializate de operații și echipe de medici”.


Operația a decurs cu succes, a mai spus ministra, indignată de situație:

„Întrebarea mea – cu ce sunt de ajutor sulițele acestea ascuțite la un gard de biserică? Cui este necesar așa design la turnarea unui gard metalic care este frecvent întâlnit în satele noastre? Când gardurile vor fi mai mult simbolice și la noi? Când ne vom iubi ca societate copiii și vom avea cu adevărat grijă de ei?

Și vă rog, stimați cetățeni, nu mai blamați atâta medicii. Avem niște medici minunați. Da, sistemul de sănătate are neajunsuri, le-am tot creat zeci de ani, acum corectăm, dar majoritatea medicilor, să știți, sunt profesioniști de mare calitate. Să avem grijă de cei mici!”


Citește mai departe

Moldova

Iresponsabilitate maximă: O femeie este căutată de inspectorii mediului după ce a aruncat mai mulți saci cu gunoi pe un câmp din orășelul Codru

Iresponsabilitate maximă. De asta a dat dovadă o femeie surprinsă cum aruncă mai mulți saci cu gunoi pe un câmp din orășelul Codru.

Publicat

Aceasta a fost surprinsă de un trecător care a filmat totul cu telefonul său mobil. În imagini poate fi observată o femeie care închide portbagajul mașinii sale după ce a aruncat cel puțin 3 saci cu gunoi.

Văzând că este filmată, și-a scos și ea telefonul mobil făcând video, însă nu a spus niciun cuvânt atunci când a fost întrebată dacă nu i-i rușine pentru gestul său.

Femeia a urcat în mașina sa și a plecat de la fața locului de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Contactat pentru mai multe detalii, șeful IPM, Ion Bulmaga, a declarat că instituția pe care o conduce s-a autosesizat pe acest caz, iar în prezent se întreprind măsuri pentru a identifica și a trage la răspundere femeia.


Conform legii încălcarea regulilor de gestionare a deșeurilor se sancționează cu amendă de până la 1.200 de lei sau cu 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.


Citește mai departe

Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

topul săptămânii