Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Acte falsificate, modificări tehnice neautorizate și o mașină furată, depistate în PTF Leușeni

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au înregistrat în ultimele 48 de ore patru tentative de traversare a hotarului în baza documentelor falsificate și cu mașina căutată prin INTERPOL.

Publicat

Un bărbat cu dublă cetățenie, R.Moldova și României, a împrumutat remorca de la o rudă apropiată, iar la frontieră a aflat că sunt nereguli la unitatea de transport. Acesta s-a prezentat la ieșirea din țară, în data de 30 iulie a.c. În cadrul controlului s-a depistat că numărul înscris în certificatul de înmatriculare nu coincinde cu cel aplicat pe şasiul remorcii. În acest sens, inspectorii de frontieră au supus remorca verificărilor suplimentare. Ca urmare, s-a constatat că numărul VIN, aplicat pe șasiul vehiculului, a suferit modificări mecanice. În declarații, cetățeanul de 38 de ani a precizat că nu cunoște despre cele depistate, deoarece remorca nu-i aparține. Acesta și-a continuat călătoria, însă vehiculul a fost reținut până la luarea măsurilor legale ce se impun.

La ieșirea din Republica Moldova, polițiștii de frontieră au identificat un alt tânăr cu dublă cetățenie, moldovenească și românească, care deținea trei permise de conducere cu semne de falsificare. În dimineața zilei de 30 iulie a.c., ca urmare a aplicării analizei de risc, pasagerului unei rute regulate, care transportă colete din R.Moldova în Marea Britanie, s-a solicitat de a prezenta toate documentele deținute. În rezultat, din rucsacul personal acesta a scos trei permise de conducere, care ar fi eliberate de autoritățile române pe numele a trei persoane străine. Verificările suplimentare asupra documentelor, cu echipamentul special, au stabilit că acestea prezintă mai mulți indici de falsificare. La audieri, persoana de 32 de ani a declarat că era angajată în calitate de hamal la această rută, iar înainte de a porni spre destinație a fost rugat de o colegă să transmită actele în România unui șofer de pe altă cursă. Documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză.

Falsificarea cărții de identitate românești va constitui motiv de cercetare penală a unui cetățean moldovean. În timpul controlului pasagerilor cursei care se deplasa în Germania, polițiștilor de frontieră le-a dat de bănuit comportamentul și declarațiile unui tânăr de 21 de ani. Acesta se afla la prima sa ieșire din țară și avea ca scop găsirea unui loc de muncă peste hotare. Inspectorii de frontieră au cerut tânărului să prezinte pe lângă pașaportul moldovenesc și alte documente de identitate. Deși persoana a ezitat să le înmâne pe toate, la deschiderea portmoneului s-a observat cartea de identitate românească, care a fost supusă ulterior unei verificări suplimentare. În rezultat s-a constatat că este contrafăcută. Tânărul, locuitor al sat. Coșnița, r-nul Dubăsari, a refuzat să-și continue călătoria.


În ultima ilegalitate este vizat un cetățean al Republicii Moldova de 35 de ani, care transporta un mijloc de transport dat în căutare internațională de autoritățile franceze. Pe sensul de intrare în țară s-a apropiat pentru efectuarea controlului de frontieră, un Mercedes Sprinter cu remorcă, în care se afla un autoturism de model Renault, înmatriculat în Elveția. În timpul procesării datelor din documentele prezentate pentru mijloacele de transport, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în baza de date INTERPOL. Centrul de Cooperare Polițienească Internațională al IGP a confirmat faptul că autoturismul este dat în urmărire din 2017, ca fiind furat de pe teritoriul Franței. Șoferul a declarat că autovehiculul l-a procurat în Elveția, contra sumei de 950 de euro, pentru acesta prezentând contractul de vânzare-cumpărare. Mașina a fost reținută până la finalizarea cercetărilor.


Moldova

/VIDEO/ Narcoticele, ca „pâinea caldă”: 13 dosare penale pornite și 8 persoane reținute. Droguri de circa 400 de mii del ei, ridicate.

Substanțe suspecte, consum de droguri și persoane prinse cu pachețele sau dispozitive destinate consumului – mai multe cazuri au fost documentate în ultima perioadă de carabinieri și polițiști în Chișinău, Bălți și Comrat. În paralel, doar în ultima săptămână, Poliția Capitalei a pornit 13 dosare penale, a reținut 8 persoane și a scos din circuitul ilegal droguri în valoare de aproximativ 400 de mii de lei.

Publicat

Printre cele mai recente cazuri sunt și cele documentate de carabinieri. La Bălți, pe strada Alexandru Babinski, doi tineri de 23 de ani au fost depistați cu pachete ce conțineau o substanță verde-cafenie, posibil hașiș. Unul dintre ei a fost testat pozitiv la substanțe narcotice și sancționat contravențional, iar în celălalt caz, tânărul și bunurile depistate au fost predate Poliției pentru documentare.

Tot la Bălți, pe strada Ștefan cel Mare, un tânăr de 24 de ani ar fi încercat să arunce un pachețel suspect după ce a observat carabinierii și ar fi refuzat să se conformeze somațiilor legale. Acesta a fost sancționat contravențional.

La Comrat, în zona lacului orășenesc, carabinierii au identificat alte două persoane care manifestau un comportament suspect. Unul dintre bărbați a declarat că ar fi consumat substanțe narcotice, însă asupra lui nu au fost depistate droguri. În cel de-al doilea caz, în apropierea unei persoane a fost găsit un pachețel cu o substanță suspectă, despre care aceasta a spus că îi aparține.


Și în Chișinău, pe strada Mihai Viteazul, un bărbat observat de carabinieri cu un comportament suspect a recunoscut consumul de substanțe interzise. Acesta a fost condus la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru documentare.

În toate aceste cazuri, substanțele și persoanele au fost predate organelor competente, care urmează să stabilească natura exactă a acestora și să ia măsurile prevăzute de lege.


Iar datele Poliției Capitalei arată că fenomenul rămâne unul extins. În ultima săptămână au fost pornite 13 dosare penale, iar 8 persoane au fost reținute în cadrul acțiunilor de combatere a consumului și traficului de droguri. În urma intervențiilor, au fost scoase din circuitul ilegal droguri sintetice și vegetale, precum și cocaină, în valoare de aproximativ 400 de mii de lei.

Totodată, polițiștii au întocmit 96 de procese-verbale. Angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au depistat în flagrant 23 de persoane asupra cărora au fost găsite substanțe interzise sau dispozitive destinate consumului de droguri. În aceste cazuri au fost întocmite alte 13 procese-verbale.


Citește mai departe

Moldova

Corupție demascată la „InTehAgro”: Cinci funcționari ar fi primit bani pentru facilitarea mai multor proceduri.

Percheziții la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro”, într-un dosar de corupție. Cinci persoane sunt vizate de o anchetă în care funcționari ai subdiviziunii teritoriale Chișinău sunt suspectați că ar fi primit bani pentru a facilita ilegal mai multe proceduri.

Publicat

Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a procurorilor din Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză în care sunt vizați angajați ai instituției de stat și persoane afiliate unor școli auto din municipiul Chișinău.

Potrivit materialelor acumulate de anchetatori, persoane cu funcții de răspundere din cadrul subdiviziunii Chișinău a „InTehAgro”, acționând în înțelegere cu reprezentanți ai unor școli auto, ar fi pretins și primit sume cuprinse între 3.000 și 20.000 de lei. Banii ar fi fost transmiși atât direct, cât și prin intermediari, pentru favorizarea unor proceduri și eliberarea ilegală a unor acte.

Mai exact, anchetatorii suspectează că, în schimbul banilor, funcționarii ar fi ajutat candidați să obțină permise de conducere pentru categoria „H”, dar și să înmatriculeze sau să reînmatriculeze tehnică destinată exploatării în domeniul construcțiilor și agriculturii.


De asemenea, banii ar fi fost solicitați pentru eliberarea rapoartelor de revizie tehnică pentru persoane fizice și juridice, precum și pentru obținerea certificatelor de înregistrare a gajului.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii efectuează percheziții la domiciliile, automobilele și birourile de serviciu ale unor angajați ai subdiviziunii Chișinău a întreprinderii. Totodată, este percheziționat și domiciliul administratorului unei școli auto din capitală.

La această etapă, cele cinci persoane vizate urmează să fie cercetate în stare de libertate. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, a mecanismului prin care ar fi fost transmiși banii și a tuturor persoanelor implicate.


CNA și Procuratura Anticorupție urmează să stabilească și amploarea faptelor investigate, precum și dacă au fost comise și alte ilegalități.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Finalitate în dosar: Individul care a ucis un bărbat într-un subsol din capitală, condamnat.

Un bărbat de 40 de ani va petrece următorii 12 ani după gratii pentru omorul unui cunoscut, dar și pentru amenințarea cu moartea a unor polițiști. Crima a avut loc într-un subsol al unui bloc din sectorul Rîșcani al capitalei, unde cei doi se adăposteau temporar.

Publicat

Tragedia s-a produs la data de 1 martie curent. Victima, un bărbat de 61 de ani, și inculpatul se cunoșteau de mai mulți ani. Ambii lucraseră ca măturători în municipiu și se întâlneau periodic.

Potrivit procurorilor, în ziua crimei cei doi au consumat alcool, iar între ei a izbucnit un conflict. În timpul altercației, bărbatul de 40 de ani i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu mâinile și picioarele, după care ar fi înfipt un cuțit în regiunea gâtului. Lovitura s-a dovedit fatală, iar bărbatul de 61 de ani a murit pe loc.

După omor, inculpatul s-a dus la poliție și a anunțat că într-un subsol din capitală se află cadavrul unui cunoscut. Inițial, acesta ar fi încercat să-i inducă în eroare pe oamenii legii. Le-ar fi spus că victima a fost atacată cu un cuțit de o persoană necunoscută, iar el ar fi fost rănit la mână în timp ce încerca să intervină.


Ajunși la fața locului, polițiștii au început să discute cu bărbatul. Acesta și-a schimbat însă declarațiile și, în cele din urmă, ar fi recunoscut că el și victima au avut conflictul.

Ulterior, situația a degenerat. Bărbatul s-ar fi apropiat de cadavru, ar fi luat cuțitul folosit la omor și i-ar fi amenințat cu moartea pe polițiști. Mai mult, acesta i-ar fi amenințat că se va sinucide.


Când polițiștii au încercat să-l oprească, bărbatul ar fi fugit. Oamenii legii i-au cerut în repetate rânduri să se oprească, însă acesta nu s-a conformat. Pentru că prezenta în continuare un pericol, polițiștii au tras mai multe focuri de avertisment în aer.

În cele din urmă, bărbatul a aruncat cuțitul, iar polițiștii l-au imobilizat și reținut.

În instanță, inculpatul nu și-a recunoscut vina. În baza probelor administrate, însă, magistrații l-au găsit vinovat și i-au aplicat o pedeapsă de 12 ani de închisoare.


Bărbatul nu este la prima abatere de la lege. Anterior, acesta a fost condamnat pentru răpirea unei persoane, violare de domiciliu și nesupunere violentă cerințelor administrației penitenciarului.

Citește mai departe

topul săptămânii