Moldova
Fetița din Sângerei, care s-ar fi intoxicat cu paracetamol, a murit la București; Rudele acuză medicii de moartea copilului
Fetița de cinci ani, din satul Clișcăuți, Sângerei, care a fost transportată vineri, cu elicopterul la București, fiind diagnosticată cu intoxicație acută cu paracetamol, a decedat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din capitala României.
Copilul a murit astăzi, în jurul orei 11.00. Informația a fost oferită, pentru Jurnal.md, de rudele familiei.
Deocamdată nu cunoaștem care este cauza oficială a decesului. Una dintre rude ne-a declarat, sub protecția anominatului, că fetița nu s-a intoxicat acasă cu paracetamol, așa cum a anunțat Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei, părinții acuză medicii de la Sângerei că sunt cei care poartă răspundere pentru moartea copilului.
Potrivit rudei familiei din satul Clișcăuți, fetița a fost internată luni, 16 iulie, la spitalul raional din Sângerei cu o simplă răceală. Și asta pentru că, deja timp de două zile, nu-i scădea febra. În această perioadă, mama i-ar fi dat cinci pastile de paracetamol.
„Ne-am informat și norma ar fi de două grame pe zi, adică patru pastile. Deci nu putem vorbi de o supradoză. Fiind sub supraveghere, a doua zi, fetița deja se simțea bine, dar i se mai administra picurători. Marți deja era veselă și făcea poze cu mama ei în curtea spitalului. Au mai fost unele proceduri. Miercuri, pe la ora 4 – 5 dimineața, copilul a intrat în comă de gradul trei. Miercuri dimineața, mama alerga cu ea prin cabinete ca să găsească medicii. Unul i-a spus că copilul e bolnav și doarme”, ne-a povestit sursa.
Ruda părinților afirmă că a telefonat miercuri dimineața la linia fierbinte a Ministerului Sănătății pentru a solicita Serviciul Aviasan.
„Medicii de la Sângerei ne-au râs în față și ne-au spus că în RM nu există elicoptere. Cei de la linia fierbinte, ne-au spus că pentru intervenția aero-medicală trebuie acceptul medicilor. Copilul a fost dus de la Sângerei la Bălți cu o ambulanță veche. Medicii de la Sângerei nici n-au făcut extras cu medicamentele pe care le-au administrat. Cei de la Bălți au telefonat ca să afle ce medicamente”, a adăugat aceasta.
Potrivit sursei, părinții îi suspectează pe medicii de la Sângerei că i-au administrat ceva din greșeală copilului.
„De ce avem dubii? În primul rând de pacient s-a ocupat chirurgul, chiar dacă copilul avea gâtul roșu. Noi am internat fetița luni, dar cei de la Sângerei spun că nu a fost internată, că a fost adusă luni, apoi mama a luat copilul și a fugit. Ei au declarat că au pus picurători marți seara, dar mama era lângă copil și asta nu s-a întâmplat”, a continuat ruda familiei.
De la Spitalul Clinic din Bălți, fetița a fost transportată la Institutul Mamei și Copilului. Potrivit Ministerului Sănătății, „din momentul transferului, în urma tratamentului complex administrat, starea copilului s-a stabilizat, dar se menține extrem de gravă, pentru un management adecvat fiind necesară epurarea hepatică”.
„Am telefonat din nou la linia fierbinte și am solicitat să ridice cazul, pentru că nu aveau ambulanță. După ce am sunat, deja au găsit ambulanța. A fost adusă la Centrul Mamei și Copilului la 7 – 8 seara. A început să nu-i lucreze rinichii, ficatul și creierul. Medicii întrebau de mamă ce i-a fost administrat. Dacă la timp se spunea ce i-a fost administrat, chiar și din greșeală, poate ar fi fost salvată. Deja joi după masă, am telefonat la linia fierbinte și chiar am înregistrat convorbirea. După discuția aceasta, a doua zi, la 6 dimineața, au fost telefonați părinții și anunțați că trimit copilul la București”, a continuat sursa.
Potrivit rudei, părinții copilului decedat au anunțat că intenționează să depună plângere la Procuratura din Sângerei, dar și la Ministerul Sănătății.
„Au scris în extras că mama a administrat 6 – 8 pastile de paracetamol, ceea ce nu e corect. Noi am spus că vrem să depunem plângere. Dar ei au spus că dacă scriem plângere, copilul este întors de la București. Mai întâi le-au zis că e nevoie de transplant de rinichi și ar trebui să strângem bani. Când au aflat că vrem să depunem plângere, au spus că va fi gratis. Credem că încercau să-i apere pe medicii din Sângerei”, a mai spus
Vineri, autoritățile au anunțat că fetița a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București. Părinții au luat avionul spre București, iar în câteva ore era lângă copilul lor. Din nefericire, fetița a decedat astăzi, în jurul ore 11.
Ruda familiei spune că vor merge până la capăt și vor depune plângere la Ministerul Sănătății, dar și la Procuratură.
Ministerul Sănătății nu a anunțat deocamdată despre decesul copilului. Vom reveni cu reacțiile instituțiilor vizate.
Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Moldova
Panică matinală în capitală: 27 de persoane, inclusiv 6 minori, evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu.
Panică matinală în capitală. Salvatorii au evacuat 27 de persoane, inclusiv 6 copii, dintr-un bloc de locuit din municipiul Chișinău, după ce exista riscul de intoxicare cu fum în urma unui incendiu.
Cazul s-a produs în dimineața zilei de 16 ianuarie, într-un bloc cu 9 etaje, situat pe strada Romană. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:49. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit la un cazan de încălzire conectat la rețeaua de gaz natural. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri și salvatori.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins cazanul de încălzit, precum și mai multe bunuri materiale din interiorul băii apartamentului, cu o suprafață totală de 50 metri pătrați. Incendiul a fost localizat la ora 07:10 și lichidat complet la o oră mai târziu.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat 27 de locatari, printre care 6 minori, pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Proprietara apartamentului afectat s-a evacuat de sine stătător până la sosirea echipajelor de intervenție, fără a avea de suferit. Din fericire, victime nu au fost înegistrate.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit preliminar că incendiul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice a cazanului de încălzire.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 41 de situații de risc la nivel național.
Moldova
Trafic de influență, la Cahul: Mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită.
O schemă de trafic de influență, prin care mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită, fără a se prezenta la instruiri sau comisii, a fost destructurată de Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Cahul. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Bănuiții ar fi pretins și primit sume de bani de la mai multe persoane, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare a cunoștințelor în domeniul securității industriale. În schimbul banilor, aceștia promiteau eliberarea certificatelor de școlarizare și de competență profesională, fără ca beneficiarii să participe la orele de instruire.
Totodată, ofițerii CNA au documentat și un alt dosar de trafic de influență, în care este vizat unul dintre bărbații reținuți, care ar fi acționat în complicitate cu o a treia persoană. Conform anchetatorilor, cei doi ar fi declarat că au influență asupra membrilor comisiilor medicale și ar fi pretins și primit bani pentru perfectarea certificatelor medicale necesare obținerii permisului de conducere și a certificatelor de competență profesională, fără prezentarea fizică la comisia medicală.
În prezent, doi dintre suspecți au fost plasați în izolator pentru 72 de ore, iar al treilea este cercetat în stare de libertate.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.



-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Bătut și dus cu forța în pădure: Trei tineri au fost reținuți pentru o răpire ca în filme, la Criuleni.
-
Moldova3 zile în urmăUn șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ A rămas fără permis de conducere: Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea din sectorul Ciocana, sancționat.
-
Moldova4 zile în urmăAccident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
-
Moldova2 zile în urmăIncendiu devastator, la Florești: Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o odaie a unei case cuprinse de foc.
-
Moldovao zi în urmăAccident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.
-
Moldova2 zile în urmăCercetați pentru braconaj: Doi bărbați din Ialoveni păstrau acasă arme ilegale și carne de vânat.
