Moldova
Cea mai mare primă obținută de un polițist pentru amenzile aplicate a fost de aproape 60 de mii de lei pentru un trimestru. MAI vrea să le limiteze
Primele obținute de polițiști pentru amenzile aplicate vor fi plafonate, iar unii agenți constatatori nu vor mai putea beneficia de ele. Potrivit unui proiect de lege, agenţii constatatori vor putea primi în calitate de stimulare financiară, sume care să nu depăşească trei salarii medii lunare pe economie realizate în anul precedent.
Ministerului Afacerilor Interne (MAI) susține că pe parcursul primului semestru a anului curent, în baza datelor Sistemului informațional automatizat de evidență a contravențiilor, gestionat de către Serviciul tehnologii informaționale al MAI, de către agenții constatatori din cadrul Inspectoratului General al Poliției au fost aplicate amenzi în sumă totală de 137.333.610 lei, fiind încasate venituri la bugetul de stat în sumă de 54.037.193 lei.
Pentru achitarea stimulării financiare pentru anul 2018, Inspectoratului General al Poliției i-a fost alocată suma de 38.200.000 lei, fiind valorificați 16.616.436 lei, inclusiv – 3.107.138 lei constituie suma contribuției asigurărilor sociale obligatorii în cuantum de 23%, virată la veniturile Fondului social de stat.
În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, suma amenzilor aplicate s-a majorat cu 28.896.660 lei, sau cu 21 la sută, iar suma amenzilor achitate a înregistrat o creștere în mărime de 5.700.418 lei.
Totodată, în urma unei analize s-a constatat că printre agenții constatatori care au beneficiat de cele mai mari stimulări financiare sunt angajații Poliției din cadrul Centrului unic de monitorizare şi coordonare al Inspectoratului naţional de patrulare (CUMC), ale căror prime sunt în creștere stabilă.
Astfel, în trimestrul I, suma încasată de către 21 angajați ai CUMC a constituit 340.300 lei sau 6% din suma totală alocată în acea perioadă, (din care 24.481 lei suma maximă revenită unui angajat şi 3.150 lei suma minimă). În trimestrului II, suma încasată de către 24 angajați a constituit 744.918 lei sau 10% din suma totală alocată în acea perioadă, (din care 59.781 lei, suma maximă revenită unui angajat şi 4.718 lei, suma minimă).
Asta chiar dacă documentarea contravenţiilor de către angajații Poliției din cadrul CUMC are loc prin intermediul Sistemului automatizat de supraveghere a circulaţiei rutiere ”Controlul traficului” și aceștia dedică în mediu 2-3 minute pentru întocmirea procesului-verbal. În aceste situații nu este necesară întreprinderea anumitor acțiuni procesuale pentru demonstrarea vinovăției contravenientului în comparație cu eforturile și complexitatea cauzelor contravenționale desfășurate de alți agenți constatatori ai Poliției și riscurilor la care se supun aceștia. MAI susține că această inechitatea socială generează un val de nemulțumiri și reacții negative în interiorul efectivului polițienesc.
Din aceste considerente se intenționează excluderea contravenţiilor documentate prin intermediul Sistemului automatizat de supraveghere a circulaţiei rutiere ”Controlul traficului” din categoria celor care cad sub incidenţa articolul 212 din Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar.
Noile prevederi ar putea intra în vigoare începând cu 1 octombrie, adică din al patrulea trimestru al anului.
Moldova
Poluare pe Nistru: Procuratura a pornit un dosar penal după instituirea stării de alertă de mediu
Procuratura Generală anunță că s-a autosesizat și a pornit un proces penal după ce Guvernul a declarat stare de alertă de mediu în bazinul fluviului Nistru.
Decizia vine în urma unei hotărâri aprobate pe 15 martie 2026, prin care autoritățile au confirmat existența unui incident de poluare pe anumite sectoare ale râului. Începând cu 16 martie, a fost instituită stare de alertă pentru o perioadă de 15 zile.
Potrivit Procuraturii, dreptul la un mediu sănătos este garantat de Constituție, iar poluarea apelor este strict interzisă prin lege. În special, deversarea produselor petroliere sau a altor substanțe nocive în râuri și lacuri este ilegală.
În acest context, procurorii au deschis un dosar penal pentru a stabili ce a provocat poluarea și cine se face responsabil.
Reprezentanții instituției spun că vor analiza cazul sub toate aspectele, pentru a clarifica circumstanțele și a lua măsurile legale necesare.
Moldova
/VIDEO/ Situație alarmantă în capitală: Zeci de persoane care aveau asupra lor droguri, prinse de polițiști.
Razii antidrog în Chișinău. O tânără a fost reținută, iar alte zeci de persoane au ajuns în vizorul poliției, după o serie de controale desfășurate în capitală.
Polițiștii din sectorul Botanica au documentat 8 persoane, cu vârste între 18 și 39 de ani, suspectate de implicare în consumul și circulația drogurilor. În cadrul acțiunilor, o tânără a fost prinsă în flagrant în timp ce ridica marijuana și a fost reținută pentru 72 de ore. Aceasta este bănuită că activa în calitate de curier pentru un magazin online de substanțe narcotice.
Într-un alt caz, un bărbat de 39 de ani și o femeie au fost depistați într-un automobil în timp ce consumau droguri. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliu, oamenii legii au ridicat PVP, marijuana și dispozitive utilizate pentru consum.
În paralel, inspectorii de patrulare au desfășurat controale în mai multe zone ale capitalei. Pe bulevardul Dacia, dar și pe străzile Nicolae Milescu Spătaru, Valea Trandafirilor, Calea Orheiului și Pandurilor, șase bărbați au fost prinși cu droguri asupra lor.
Un alt incident a avut loc în parcul Valea Morilor, unde mai multe persoane au aruncat substanțe suspecte în momentul în care au observat polițiștii.
De asemenea, opt bărbați au fost documentați după ce au recunoscut că au consumat droguri, iar alți doi au fost depistați sub influența substanțelor narcotice în timp ce se aflau pe străzile Ginta Latină și Alecu Russo.
Toate persoanele sunt cercetate conform legii, iar substanțele ridicate urmează să fie supuse expertizei. Poliția anunță că astfel de acțiuni vor continua pentru a combate consumul și traficul de droguri în capitală.
Moldova
Incendiu soldat cu victime: Un bărbat a avut de suferit, după ce un teren acoperit cu vegetație uscată a luat foc.
Un bărbat a avut de suferit în urma unui incendiu de vegetație izbucnit în raionul Glodeni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 16 martie, în satul Hîjdieni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:20, iar pompierii au intervenit prompt la fața locului.
Flăcările au cuprins vegetația uscată din extravilanul localității, afectând o suprafață de aproximativ jumătate de hectar. În timpul intervenției, salvatorii au depistat un bărbat de 60 de ani, care a încercat să stingă focul de unul singur.
În urma expunerii la fum și flăcări, acesta a suferit intoxicație cu produse de ardere și arsuri de gradul întâi la un membru. Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, starea sa fiind în prezent stabilă.
Salvatorii avertizează că incendiile de vegetație uscată se răspândesc rapid și pot avea consecințe grave asupra mediului și vieții oamenilor. Doar în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 22 de cazuri similare, în urma cărora au fost afectate 27 de hectare de teren.
În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să nu dea foc vegetației uscate și să evite utilizarea focului deschis în apropierea terenurilor agricole sau a pădurilor. În caz de pericol, oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova6 zile în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova4 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldovao zi în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Colet „specific”, depistat în vamă: Un șofer de autocar, reținut după ce în vehicul au fost găsite circa 6 kg de „sare”.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Găsită și amendată: O șoferiță, sancționată după ce nu a acordat prioritate legală pietonilor.
