Rețele de socializare

Moldova

Braconierii au riscat și și-au întins plasele, în zonele interzise

Circa 30 kg de pește de diferite specii, peste 70 de plase de pescuit, în lungimea de 9 050 metri, 13 ecrane de 50 metri, undiţe, scule de pescui, două bărci au fost ridicate de polițiști, în urma acțiunilor de prevenire și combatere a braconajului piscicol, în perioada de prohibiție.

Publicat

În perioada 11 aprilie-15 iunie a.c., polițiștii de ordinine publică din țară au acționat pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a faptelor ilegale în perioada de prohibiție.

Activitățile s-au desfășurat în colaborare cu membrii Societăţii Vînătorilor şi Pescarilor din Moldova, reprezentanţi ai Serviciului Agenţiilor piscicol și administrația publică locală.

Astfel, ca urmare a raziilor au fost depistate 148 de contravenții privind încălcarea regulilor de pescuit și întocmite peste o sută de procese verbale.


Inspectoratul General al Poliției vor continua acțiunile în vederea prevenirii şi contracarării delictelor ce afectează piscicultura, precum şi alte fenomene negative în domeniul de referinţă, în cooperare cu organele de protecţie a mediului.

Poliția Republicii Moldova


Moldova

Ar fi comandat omorul finului de cununie: Proprietarul unui schimb valutar din Căușeni a fost condamnat la 10 ani de pușcărie.

Ar fi comandat omorul finului de cununie, care îi era partener de afaceri. Proprietarul unui schimb valutar din Căușeni a fost condamnat la 10 ani de pușcărie.

Publicat

Și asta după ce procurorii PCCOCS au reușit să demonstreze în instanță că în anul 2016, inculpatul ar fi comandat asasinarea rudei sale, achitând suma de cinci mii de dolari unui fost condamnat, care urma să execute crima.

Potențiala victimă era administratorul schimbului valutar deținut de inculpat. Se pare că nașul acestuia a fost nemulțumit de deciziile financiare ale finului, considerând că acesta stabilise rate de schimb dezavantajoase pentru afacerea sa.

Planul de omor a fost descoperit după ce executorul plătit a decis să-l denunțe pe inculpat la poliție. Oamenii legii l-au reținut pe într-o pădure de lângă Căușeni, unde urma să se întâlnească cu pretinsul asasin, care urma să-i prezinte dovada omorului. Condamnatul avea asupra lui un baston echipat cu o lamă de cuțit, care urma să fie folosit pentru a verifica presupusul cadavru.


Până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare, inculpatul are interdicția de a părăsi țara.


Citește mai departe

Moldova

Ar fi „vândut” secretele comerciale ale firmei unde lucra. Un angajat al unei companii din domeniul pesticidelor ar fi prejudiciat firma cu 2.000.000 de lei

Ar fi „vândut” secretele comerciale ale firmei unde lucra. Un angajat al unei companii din domeniul pesticidelor este acuzat că ar fi prejudiciat firma unde lucra cu aproximativ 2.000.000 de lei.

Publicat

Potrivit investigațiilor preliminare, acesta ar fi furnizat informații confidențiale unei alte firme, care a folosit ilegal tehnologii de producție, rețete și datele despre clienți și furnizori.

Informațiile obținute ilegal de la angajatul companiei concurente, au permis celeilalte întreprinderi să fabrice substanțe chimice fără a deține autorizațiile necesare.


Mai mult, în schemă ar fi fost implicată și o a treia firmă, care se ocupa cu punerea în vânzare a produselor fabricate ilegal.

Pentru documentarea acțiunilor infracționale, oamenii legii au descins la mai multe adrese din Ungheni, Strășeni și Chișinău.

Drept rezultat, au fost depistate și ridicate înscrisuri de ciornă, ⁠contracte și documente contabile, calculatoare din laboratorul companiilor vizate cu rețete și instrucțiuni tehnologice, mostre ale produselor chimice obținute ilegal, dar și produse chimice fabricate fără acte permisive eliberate de instituțiile abilitate ale statului.


Investigațiile pe caz continuă, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Explozie într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei! Două persoane au fost duse la spital

Explozie în sectorul Botanica al capitalei, într-un apartament de pe strada Teilor! 

Publicat

Potrivit IGSU, în urma unei scurgeri de gaz la aragazul instalat într-un apartament situat la etajul 1 al blocului locativ, s-a produs o explozie.

Din interior au fost evacuate două persoane.


Una dintre victime, un bărbat a suferit mai multe arsuri, iar o femeie nu avea răni sau traumatisme vizibile.

Cu toate acestea ambele persoane au fost preluate de medicii de pe ambulanță și duse la spital.

Revenim cu detalii…


Citește mai departe

topul săptămânii