Rețele de socializare

Moldova

Atenție, șoferi! De astăzi, mașinile vor fi evacuate dacă vor fi parcate neregulamentar

Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport în procesul de constatare a contravenţiilor a fost publicat în Monitorul Oficial și, prin urmare, este în vigoare. Astfel, în cazul în care veți parca neregulamentar, mașina va fi evacuată și veți fi nevoiți să scoateți și bani din buzunar pentru a achita taxele.

Publicat

De evacuarea mașinilor de va ocupa Î.S. ”Servicii Pază a MAI”. Prin urmare, mijlocul de transport al cărui conducător a fost înlăturat de la conducere este ridicat şi, dacă nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, este adus la staţia de parcare specială sau la subdiviziunea de poliţie cea mai apropiată de locul constatării contravenţiei.

Mijlocul de transport va putea fi adus la staţia de parcare specială sau pe teritoriul subdiviziunii de poliţie şi în cazul în care:

  • conducătorul auto a fost înlăturat de la conducere;
  • staţionarea mijlocului de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public;
  • mijlocul de transport a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare.

Plățile ce vor fi percepute de la șoferii mașinilor ridicate încep de la 250 de lei doar pentru transportare, iar parcarea se va plăti suplimentar, în funcție de numărul de ore sau zile în care mașina va staționa acolo.


Astfel, pentru serviciile de ridicare/transportare a mijloacelor de tansport se stabilesc următoarele taxe:

  • în perimetrul municipiilor Chişinău, Bălţi şi centrelor raionale, ciclomotoare, motociclete, autoturisme, remorci de autoturism – 1 transportare – 250 lei;
  • în perimetrul municipiilor Chişinău, Bălţi şi centrelor raionale, autobuze, autocamioane, remorci de autocamion – 1 transportare – 250 lei;
  • în suburbiile municipiilor Chişinău, Bălţi şi centrelor raionale, ciclomotoare, motociclete, autoturisme, remorci de autoturism – 1 transportare – 300 lei;
  • în suburbiile municipiilor Chişinău, Bălţi şi centrelor raionale, autobuze, autocamioane, remorci de autocamion – 1 transportare – 350 lei.

Totodată, pentru serviciile de depozitare la parcările speciale sau la subdiviziunile de poliție a mijloacelor de tansport ridicate se stabilesc următoarele taxe:

Autoturisme, remorci de autoturism


  • depozitarea pe un termen de până la 5 zile – 15 lei/ora;
  • depozitarea pe un termen mai mare de 5 zile – 200 lei/24 ore;

Autobuze

  • intrarea pe teritoriul parcării sau la subdiviziunile de poliție – 550 lei;
  • depozitarea pe un termen de până la 5 zile – 20 lei/ora;
  • depozitarea pe un termen mai mare de 5 zile –360 lei/24 ore;

Autocamioane, remorci cu lungimea mai mare de 7 metri

  • intrarea pe teritoriul parcării sau la subdiviziunile de poliție – 900 lei;
  • depozitarea pe un termen de până la 5 zile – 40 lei/ora;
  • depozitarea pe un termen mai mare de 5 zile – 700 lei/24 ore;

Moped, motociclu


  • depozitarea pe un termen de până la 5 zile – 15 lei/ora;
  • depozitarea pe un termen mai mare de 5 zile – 200 lei/24 ore.

bizlaw.md

Moldova

Reținut după aproape 30 de ani: Un bărbat, trimis în judecată pentru omor cu deosebită cruzime comis în 1996.

După aproape trei decenii de căutări, procurorii din Hîncești au finalizat urmărirea penală și au trimis în judecată un bărbat acuzat de omor cu deosebită cruzime, comis în noaptea de 7 septembrie 1996, într-un club de noapte din centrul țării.

Publicat

Făptașul ar fi agresat o adolescentă de 16 ani care i-a respins avansurile, aplicându-i mai întâi lovituri cu palma, iar mai apoi a continuat să o lovească brutal cu pumnii și picioarele.
Fata a încercat să fugă, dar a fost prinsă și bătută până a suferit leziuni incompatibile cu viața.
Pentru a scăpa de răspundere, suspectul și-a falsificat identitatea cu ajutorul unor complici neidentificați, obținând acte false — certificat de naștere, buletin și pașaport — și a părăsit țara.
Metodele moderne de investigare au condus la identificarea și reținerea lui abia acum, la aproape 30 de ani de la comiterea faptei.
Inculpatul riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.


Citește mai departe

Moldova

Accident matinal la Sîngera: O mașină s-a răsturnat, trei persoane au ajuns la spital.

Dimineață cu ghinion în localitatea Sângera din municipiul Chișinău. O mașină s-a răsturnat, iar trei persoane au suferit multiple traumatisme și au ajuns pe patul de spital în urma unei coliziuni violente. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 3 iulie, în jurul orei 07:38.

Publicat

Potrivit primelor informații, unul dintre șoferi nu ar fi ținut cont de situația rutieră și s-a tamponat violent cu un alt automobil, care circula regulamentar. Impactul a fost atât de mare, încât una dintre mașini s-a întors cu roțile în sus, pe carosabil.

Trei persoane au fost rănite — șoferul din vehiculul răsturnat și doi pasageri din cealaltă mașină. Toți au fost transportați de urgență la Institutul de Medicină Urgentă, pentru investigații și îngrijiri medicale.

Zona a fost securizată de polițiști, care au deschis o anchetă și urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului. Traficul în zonă a fost îngreunat pentru câteva zeci de minute.


Citește mai departe

Moldova

Jaf armat planificat din închisoare: Trei indivizi, condamnați după o tentativă de tâlhărie la Căușeni.

Un plan de tâlhărie ca-n filme, pus la cale din spatele gratiilor, a fost dat peste cap de poliție chiar înainte să fie dus la capăt. Trei indivizi au fost condamnați, după ce au încercat să jefuiască un cuplu de pensionari din raionul Căușeni, sperând să găsească în casa acestora 100.000 de lei.

Publicat

Planul a fost coordonat de doi deținuți recidiviști încarcerați la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Unul dintre ei, fost zilier al familiei, executa o pedeapsă pentru viol, având și alte condamnări anterioare pentru furt și răpirea unui vehicul. Cei doi au folosit un telefon mobil introdus ilegal în celulă pentru a organiza atacul împreună cu trei complici aflați în libertate – dintre care doi sunt frați gemeni.

Lovitura trebuia să aibă loc într-o noapte din septembrie 2024. Suspecții, mascați, înarmați cu cuțite și echipați cu lanterne, au pătruns în locuința victimelor. Doar că, în loc să dea peste bani, au dat peste polițiști: oamenii legii, care le monitorizau fiecare pas, i-au reținut în flagrant.

Judecătoria Chișinău a decis: cei doi coordonatori din penitenciar au primit câte 6 ani și 6 luni de închisoare, iar unul dintre frații gemeni a fost condamnat la 3 ani cu suspendare.


Procurorii PCCOCS consideră pedepsele prea blânde, având în vedere gravitatea faptei – tentativă de tâlhărie în grup, cu arme albe și cagule – și au anunțat că vor contesta decizia la Curtea de Apel Centru.

Între timp, procesul celor doi complici care nu și-au recunoscut vina continuă. Potrivit Codului Penal, pentru tâlhărie, legea prevede până la 10 ani de detenție.


Citește mai departe

topul săptămânii