Rețele de socializare

Moldova

Reținut după ce a furat mai multe biciclete

Un bărbat de 33 de ani, din capitală, este cercetat penal pentru furturi de biciclete, săvârşite în sectorul Buiucani al capitalei, și anume din fața magazinelor.

Publicat

Până în prezent, angajaţii IP Buiucani  ai Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău au acumulat probe suficiente ce demonstrează complicitatea acestuia la două cazuri, totodată fiind suspectat în alte patru.

În cadrul audierilor, suspectul și-a recunoscut complicitatea, declarând   circumstanţele comiterii furturilor. Potrivit acestuia, bicicletele erau furate din fața magazinelor,  fiind lăsate de către proprietari fără supraveghere. Ulterior, bărbatul a  vândut  bicicletele  cu doar câteva sute de lei, prețul real al acestora fiind  de 12000 și  3500 de lei.

Polițiștii au găsit cele două biciclete și urmează a fi reîntoarse proprietarilor, iar bănuitul este cercetat în stare de libertare. Bărbatul nu este la prima abatere de la legislație, a fost anterior judecat pe diferite infracțiuni. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă amendă  de la 32 000 la 67 000 de lei sau  muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu  închisoare de până la 4 ani.


politiacapitalei.md


Moldova

/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.

Trei persoane au fost grav rănite într-un accident violent produs în prima parte a zilei de 18 septembrie, în apropiere de satul Calfa. Două dintre victime sunt angajați ai Poliției din Anenii Noi. Mașinile s-au izbit frontal, iar victimele au rămas blocate în automobile. Vă atenționăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Publicat

Poliția a publicat o secvență video care surprinde momentul impactului.

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 50 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi ieșit pe contrasens într-o curbă periculoasă și s-ar fi izbit frontal de o altă mașină.


La volanul acesteia se afla un tânăr de 22 de ani, iar în calitate de pasageră – o tânără de 23 de ani. Ambii sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi.

Cei doi polițiști își încheiaseră tura și se aflau în afara orelor de serviciu atunci când s-a produs accidentul.

Impactul a fost extrem de puternic, iar ambele mașini au fost grav avariate. Cele trei persoane au rămas blocate în interior și au avut nevoie de intervenția salvatorilor.


Echipele de descarcerare au intervenit pentru a scoate victimele dintre fiare. Ulterior, acestea au primit îngrijiri medicale și au fost transportate de urgență la spital.

Polițiștii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.

O familie cu doi copii a trecut prin clipe de groază, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe traseul R1, în apropiere de Ungheni. La volan era un bărbat de 33 de ani, care, potrivit informațiilor preliminare, ar fi pierdut controlul asupra mașinii. Din fericire, toți cei cinci oameni aflați în automobil au scăpat fără traumatisme.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara de 17 septembrie, în jurul orei 17:10. Șoferul se deplasa împreună cu soția sa, în vârstă de 32 de ani, cei doi copii ai familiei, de 12 și 7 ani, dar și o tânără de 24 de ani.

La un moment dat, mașina a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat. Circumstanțele exacte nu sunt încă clare.


Șoferul a fost verificat imediat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că bărbatul nu se afla în stare de ebrietate alcoolică.

Polițiștii examinează acum și o altă versiune. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan, după ce i-ar fi scăzut tensiunea arterială.

Din fericire, în urma accidentului, nimeni dintre cei aflați în automobil nu ar fi suferit traumatisme.


Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și ce anume l-a făcut pe șofer să piardă controlul volanului.

Citește mai departe

Moldova

Intervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.

Intervenție contracronometru la Dondușeni. Un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Din fericire, acesta a fost scos la suprafață conștient și fără traumatisme.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropierea unei gospodării de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.

La fața locului a fost direcționat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că bărbatul se afla în interiorul fântânii, la o adâncime de aproximativ șapte metri.

Salvatorii au intervenit cu echipamentul specializat și au reușit să-l extragă în siguranță la suprafață. Bărbatul era conștient și, potrivit primelor evaluări, nu prezenta traumatisme.


Acesta a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la Spitalul Raional Dondușeni pentru investigații.

Circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.

Cazurile de acest fel nu sunt singulare. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 situații pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.


Citește mai departe

topul săptămânii