Moldova
Un tanar de 30 de ani din capitala s-a stins la spital dupa ce a fost batut crunt
Un barbat de 30 de ani s-a stins in aceasta noapte la Institutul de Medicina Urgenta. Medicii spun ca victima a murit din cauza unor leziuni grave care i-au afectat mai multe organe. Sotia barbatului sustine ca acesta a fost batut de un luptator K1, acum o saptamana, in fata unui club de noapte. IGP a deschis un dosar penal.
Victima, un barbat de 30 de ani capitala, a ajuns la Institutul de Medicina Urgenta acum cateva zile, cu multiple leziuni.
Potrivit medicilor de la Urgenta, in aceasta noapte, barbatul s-a stins la spital.
Sotia barbatului spune ca sotul ei a ajuns la spital, dupa ce a fost batut crunt in fata unui club de noapte din capitala.
SOTIA VICTIMEI: „Pe data 18 seara a mers la o zi de nastere la un prieten de-al sau, dupa care sambata dimineata m-a telefonat fratele si mi-a spus ca sotul meu e in coma. Din cate stiu eu, s-a iscat o bataie acolo si a fost batut de un sportiv K1 sau Kickboxing, a fost batut cu picioarele pana aproape de moarte. A stat in coma cinci zile, aseara ne-a sunat si ne-au spus ca a decedat. Eu nu sunt la curent cu toate detaliile. Ziua de nastere a fost la un club de noapte. Avem impreuna un baietel de 7 ani. O cunoscuta mi-a povestit ca totul a pornit de la o fata, luptatorul a incercat sa se apropie de o fata, iar sotul meu a incercat sa o apere pe fata. Luptatorul l-a batut pe prietenul sotului, dupa care l-a batut si pe sotul meu. Sotul meu a ajuns la moarte si ceilalti au scapat.”
Femeia ne-a povestit ca vineri noaptea, pe 18 mai, sotul ei se afla la o zi de nastere intr-un club din capitala. La un moment dat, victima impreuna cu un prieten de-al sau au iesit afara. Acolo, cei doi au observat cum un tanar incerca sa agate o tanara, iar aceasta parea nemultumita. Astfel, amicul victimei s-a apropiat de el si i-ar fi spus sa o lase in pace. Replica barbatului l-ar fi deranjat pe tanar, astfel ca cei doi s-au luat la pumni.
Vazand ca prietenul sau este batut, victima i-a sarit in apararare.
Abia dimineata sotia barbatului spune ca a primit un apel prin care a fost informata ca sotul ei se afla la spital in stare grava.
Femeia ne-a mai spus ca acum doua zile a depus o plangere la politie.
Contactati de Pro TV, responsabilii de la IGP ne-au spus ca a fost inregistrata o astfel de plangere si ca pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru huliganism.
Moldova
Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.
IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.
Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.
Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.
Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.
În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.
Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.








Moldova
/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.
O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.
Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.
În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.
Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.
Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.
Moldova
/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.
Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.
De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.
-
Moldova2 zile în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldova2 zile în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova7 zile în urmăImagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Escrocherie de 5,8 milioane lei: Zeci de oameni înșelați cu mașini și tehnică agricolă fictivă.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
-
Moldova14 ore în urmă/VIDEO/ Versiuni care se bat cap în cap: Martorii accidentului de la Mărinești susțin că mașina poliției ar fi provocat impactul.
-
Moldova6 zile în urmă/AUDIO/ Decani reținuți pentru corupție: Bănuiții ar fi cerut bani de la studenți pentru note și diplome.
