Moldova
Doi tineri depistați la frontieră cu acte falsificate
Polițiștii de frontieră au depistat două permise de conducere și o asigurare auto internațională care prezentau indici neclari privind veridicitatea actelor.
Pasibili de cercetare penală se fac un cetățean al Ucrainei și un conațional. Incidentele au fost înregistrate în ultimele 48 ore.
Pe sensul de intrare în țară prin punctul de trecere Otaci, la linia de control s-a apropiat mijlocul de transport de model Fiat Doblo, înmatriculat pe teritoriul Republicii Polonia, la volanul căruia se afla un ucrainean în vârstă de 26 ani. Pentru autorizarea trecerii, tânărul a oferit spre examinare documentele necesare, printre acestea se aflau permisul de conducere emis de autoritățile competente ale Ucrainei și asigurarea auto Cartea Verde poloneză. Ambele documente prezentau suspiciuni privind autenticitatea acestora, fapt confirmat ulterior cu ajutorul tehnicii speciale din dotare. Audiat de către polițiștii de frontieră, persoana nu a dorit să comunice nicio informație referitoare la cele depistate.
Același tertip de falsificare a fost descoperit în permisul de conducere prezentat de către un conațional de 23 de ani, originar din orașul Fălești. Tânărul avea intenția să părăsească teritoriul R. Moldova prin punctul de trecere Tudora, la volanul autoturismului de model Nissan, cu plăcuțele de înmatriculare georgiene. În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au identificat mai multe semne de falsificare în permisul de conducere, emis de autoritățile naționale. În declarații, moldoveanul a precizat că și-a perfectat documentul prin intermediul unei persoane necunoscute contra sumei de 450 dolari.
Ca urmare au fost întocmite procese verbale de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al RM, bărbații riscă amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Moldova
Panică matinală în capitală: 27 de persoane, inclusiv 6 minori, evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu.
Panică matinală în capitală. Salvatorii au evacuat 27 de persoane, inclusiv 6 copii, dintr-un bloc de locuit din municipiul Chișinău, după ce exista riscul de intoxicare cu fum în urma unui incendiu.
Cazul s-a produs în dimineața zilei de 16 ianuarie, într-un bloc cu 9 etaje, situat pe strada Romană. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:49. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit la un cazan de încălzire conectat la rețeaua de gaz natural. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri și salvatori.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins cazanul de încălzit, precum și mai multe bunuri materiale din interiorul băii apartamentului, cu o suprafață totală de 50 metri pătrați. Incendiul a fost localizat la ora 07:10 și lichidat complet la o oră mai târziu.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat 27 de locatari, printre care 6 minori, pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Proprietara apartamentului afectat s-a evacuat de sine stătător până la sosirea echipajelor de intervenție, fără a avea de suferit. Din fericire, victime nu au fost înegistrate.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit preliminar că incendiul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice a cazanului de încălzire.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 41 de situații de risc la nivel național.
Moldova
Trafic de influență, la Cahul: Mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită.
O schemă de trafic de influență, prin care mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită, fără a se prezenta la instruiri sau comisii, a fost destructurată de Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Cahul. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Bănuiții ar fi pretins și primit sume de bani de la mai multe persoane, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare a cunoștințelor în domeniul securității industriale. În schimbul banilor, aceștia promiteau eliberarea certificatelor de școlarizare și de competență profesională, fără ca beneficiarii să participe la orele de instruire.
Totodată, ofițerii CNA au documentat și un alt dosar de trafic de influență, în care este vizat unul dintre bărbații reținuți, care ar fi acționat în complicitate cu o a treia persoană. Conform anchetatorilor, cei doi ar fi declarat că au influență asupra membrilor comisiilor medicale și ar fi pretins și primit bani pentru perfectarea certificatelor medicale necesare obținerii permisului de conducere și a certificatelor de competență profesională, fără prezentarea fizică la comisia medicală.
În prezent, doi dintre suspecți au fost plasați în izolator pentru 72 de ore, iar al treilea este cercetat în stare de libertate.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.



