Moldova
SINTEZA SĂPTĂMÂNII ÎN SISTEMUL PENITENCIAR (30.04.2018-06.05.2018)
Pe parcursul săptămânii trecute în penitenciare a fost înregistrat un număr de 7409 persoane, 73 persoane eliberate, 39 reținute și plasate în izolatoarele de urmarire penală, iar 1013 angajați benevol în câmpul muncii.
În aceeași perioadă, de către serviciile educative, psihologice și asistență socială au fost realizate 184 activități (programe educative, asistență psiho-socială și activități ocupaționale). Prezența beneficiarilor la programele educative și psiho-sociale a fost de circa 1917 persoane.
De asemenea, în activitatea Direcției medicale la spitalul penitenciar Pruncul pe motiv de sănătate au fost internați și au beneficiat de asistență medicală 12 deținuți. În legătură cu efectuarea investigațiilor suplimentare în cadrul instituțiilor medicale ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au fost escortați 6 pacienți, au fost înregistrate 3 apeluri la 112 pentru acordarea serviciilor medicale.
În vederea combaterii pătrunderii lucrurilor interzise în penitenciare, au fost depistate și ridicate de la persoane civile la punctele de trecere și control: 18 telefoane mobile, mai multe accesorii pentru telefon mobil, 5 litri de alcool și 2 plicuri cu conținut de masă vegetală – presupuse substanțe narcotice. Toate persoanele au fost reținute și predate organelor de poliție.
Totodată, în Penitenciarul nr.10-Goian a fost înregistrată o tentativă de atac asupra colaboratorului aflat în exetrcițiul funcțiunii.
În timpul săptămânii trecute au fost transferați doi deținuți din Federația Rusă.
Serviciul achiziții publice a perfectat 3 contracte de mică valoare privind achiziționarea produselor alimentare și altor servicii în sumă totală de 39 mii lei. Urmare a desfășurării procedurii de achiziție au fost încheiate 4 contracte în valoare de 1mln. 400 mii lei. Totodată, a fost achiziționat echipament tehnic pentru teleconferințe în sistemul judiciar în valoare totală de 82 mii lei.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova2 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora4 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova4 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova2 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
-
Moldova4 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Diaspora5 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
