Rețele de socializare

Moldova

Documente false, descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunse, în portofelele unor cetățeni din R. Moldova și în pantoful unuia dintre ei, documente false.

Publicat

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasageri în două autoturisme, cetăţenii din R. Moldova Victor L. și Radu A., în vârsta de 42 de ani, respectiv, 24 de ani.

În baza unor analize de risc pe linia migrației ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unor controale amănunţite persoanelor și bagajelor. Astfel, au fost descoperite, asupra celor doi bărbați, două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, care aveau imprimate fotografiile celor doi bărbaţi, și un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din R. Moldova,  eliberat pe numele lui Radu A. și valabil pentru categoriile B și C.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate lucrătorii noştri au stabilit că documentele în cauză sunt falsuri și că Radu A. nu este posesor de permis de conducere.


Cu privire la cele constatate, bărbații au declarat că au procurat documentele de la mai mulţi conaționali, ale căror date nu le cunosc, plătind suma de 150 de euro pentru fiecare document în parte. Aceștia au mai spus că urmau să folosească documentele în state ale Uniunii Europene pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cele două cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

Trei tineri, reținuți după ce au păcălit o femeie cu schema „Ruda implicată în accident”. Poliția a recuperat banii

Trei tineri cu vârste de 18, 20 și 21 de ani, originari din Telenești și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din Bălți, fiind suspectați că au participat la o schemă de escrocherie bine cunoscută: „Ruda implicată în accident”.

Publicat

Potrivit anchetei, aceștia au apelat o femeie, s-au prezentat drept angajați ai organelor de drept și au convins-o să le transmită 1000 de dolari și 5000 de lei. Pretextul folosit: o rudă apropiată ar fi provocat un accident rutier și ar avea nevoie urgentă de bani.

Datorită intervenției operative, polițiștii au reușit să-i intercepteze pe suspecți în municipiul Chișinău. Aceștia au fost reținuți pentru 30 de zile, iar asupra lor au fost depistați banii sustrași, care urmează să fie restituiți victimei.


Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea altor persoane implicate în această rețea de escrocherie.


Citește mai departe

Moldova

Bărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi, a fost reținut, fiind suspectat că și-a omorât mama în vârstă de 81 de ani. Ancheta arată că bărbatul, cunoscut cu probleme de alcool și comportament agresiv, locuia împreună cu părinții și obișnuia să folosească pensia acestora pentru a-și procura băuturi alcoolice.

Publicat

În seara crimei, după ce femeia i-a refuzat bani pentru alcool, el ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri care i-au provocat decesul.

Inițial, suspectul a încercat să ascundă fapta, declarând că nu se afla acasă în seara incidentului, dar ulterior și-a recunoscut vina. Bărbatul are antecedente pentru violență în familie, huliganism, injurie și corupere electorală pasivă. Ancheta continuă, iar suspectul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Puneau în circulație bancnote false. Doi tineri, reținuți în Chișinău

Doi tineri de 20 și 21 de ani, din Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de punerea în circulație a bancnotelor false pe teritoriul capitalei.

Publicat

Poliția a fost sesizată de un tânăr care a comunicat că ar fi primit o bancnotă presupus falsă de la unul dintre indivizi. Ulterior, în baza probelor și a informațiilor operative acumulate de polițiștii de la Botanica, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău, s-a stabilit implicarea celor doi suspecți în comiterea infracțiunii.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în autovehiculele suspecților au fost ridicate probe relevante, inclusiv purtători de informații, care confirmă implicarea acestora în activitatea ilegală.


Cei doi au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Acțiunile de reținere au fost efectuate cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.

Ancheta continuă pentru documentarea completă a cazului.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii