Rețele de socializare

Moldova

MĂRFURI NEDECLARATE, DE PESTE 70 000 LEI, DEPISTATE ÎN MAI MULTE COLETE

Doi conaționali au încercat să introducă ilegal în țară mai multe loturi de mărfuri de larg consum, estimate la peste 70.000 lei.

Publicat

Bunurile erau disimulate în trei dintre coletele transportate din Marea Britanie. Bărbații activează în calitate de șoferi ai microbuzului de pe ruta respectivă.

Cazul a fost raportat de către vameșii de la Sculeni după ce, acționând în baza analizei de risc, au decis efectuarea unui control amănunțit. În rezultat, inspectorii vamali au depistat mai multe sortimente de mărfuri, de la tehnică audio, telefoane mobile, ceasuri de mână și cartușe pentru imprimante până la articole vestimentare și lenjerie de corp.

Pentru toate aceste bunuri, contravenienții nu au putut prezenta acte de proveniență și posesie. Totodată, conform prevederilor legale, aceștia poartă răspundere pentru bunurile transportate, motiv pentru care li s-au întocmit procese-verbale pentru contravenția comisă.


Cu mărfuri nedeclarate a încercat să intre în țară și un locuitor al orașului Soroca. În mașina acestuia, vameșii de la Otaci au depistat 164 de articole vestimentare pentru copii, care erau tăinuite de la controlul vamal. Bărbatul venea din Federația Rusă.

În ambele cazuri, loturile au fost reținute pentru continuarea cercetărilor, iar contravenienții riscă amenzi de până la 4500 lei.

CUSTOMS.GOV.MD


Moldova

/VIDEO/ Escroci plasați în arest: Șase bărbați, inclusiv cetățeni străini, ar fi înșelat victimele de peste un milion de lei.

O nouă schemă de escrocherie a fost destructurată în capitală, după o serie de investigații desfășurate de polițiști și procurori din mai multe sectoare ale municipiului Chișinău.

Publicat

Oamenii legii au documentat activitatea mai multor grupări infracționale, implicate în înșelăciuni prin telefon, care au provocat un prejudiciu estimat la peste un milion de lei.

Potrivit anchetei, suspecții își contactau victimele, pretinzând că sunt angajați ai unor instituții bancare, ai poliției sau ai operatorilor de telecomunicații. Sub pretextul unor presupuse tentative de fraudă asupra conturilor bancare, aceștia convingeau victimele să își retragă economiile și să le transmită unor persoane „de încredere” sau să divulge datele confidențiale ale cardurilor.

În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au reținut șase bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, inclusiv cetățeni străini. În timpul perchezițiilor, asupra acestora au fost depistate carduri bancare, telefoane mobile, înscrisuri cu date de acces, dar și sume de bani a căror proveniență urmează să fie stabilită.


Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cu închisoarea de până la 8 ani.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii arii a prejudiciului. Poliția reiterează apelul către cetățeni să nu ofere date personale sau bancare prin telefon și să verifice întotdeauna identitatea celor care solicită astfel de informații.


Citește mai departe

Moldova

A abuzat sexual doi copii: Un bărbat din sudul țării va petrece următorii 21 de ani în închisoare.

Sentință dură pronunțată de magistrații din sudul țării. Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 21 de ani de detenție, după ce a fost găsit vinovat de abuzarea sexuală a doi minori, viol și răspândire de pornografie infantilă. Deși dovezile administrate de procurori sunt covârșitoare, inculpatul, care are antecedente penale, își susține în continuare nevinovăția.

Publicat

Potrivit actului de acuzare, ororile au început după ce inculpatul a adăpostit o tânără de 16 ani care nu avea o locuință, însă gestul aparent binevoitor s-a transformat într-un coșmar. Timp de două luni, adolescenta a fost agresată constant, iar în februarie 2025 ar fi fost violată. Mai mult, bărbatul a fotografiat victima fără haine și a folosit imaginile pentru a o șantaja, ulterior distribuindu-le pe o rețea de socializare.

Șirul abuzurilor nu s-a oprit aici. În luna mai a aceluiași an, individul a sechestrat timp de două zile un băiat de 12 ani, fratele fostei sale partenere, asupra căruia a comis acțiuni cu caracter sexual. Copilul a fost eliberat doar după intervenția forțelor de ordine, după ce bărbatul refuzase să îl predea mamei și surorii sale.

Magistrații au decis ca acesta să își execute pedeapsa de 21 de ani într-un penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șofer teribilist, sancționat: Un tânăr de 20 de ani s-a filmat conducând cu aproape 200 km/h pe bulevardul Dacia.

Un tânăr de 20 de ani a fost sancționat de polițiști, după ce s-a filmat în timp ce conducea cu aproximativ 200 de kilometri pe oră și manifesta un comportament agresiv în trafic, pe bulevardul Dacia din capitală.

Publicat

Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii după ce, în mediul online, au apărut imagini video în care șoferul ignoră prevederile Regulamentului circulației rutiere și pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. În urma apariției secvențelor, poliția s-a autosesizat și a demarat verificări.

În cadrul măsurilor întreprinse, polițiștii de patrulare au reușit să identifice individul aflat la volan. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, originar din Ungheni.

Din imaginile apărute online se vede cum acesta se filmează în timp ce conduce cu viteză excesivă, mișcând volanul dintr-o parte în alta, în timp ce pe scaunul din dreapta se afla și un pasager.


Pentru încălcările comise, tânărul a fost sancționat contravențional pentru comportament agresiv în trafic, crearea unei situații de accident, dar și pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Poliția reamintește că abaterile de la regulile de circulație pot avea consecințe grave și pot pune în pericol viața tuturor participanților la trafic, îndemnând șoferii să manifeste responsabilitate la volan.


Citește mai departe

topul săptămânii