Moldova
Autocamion declarat furat, descoperit la P.T.F. Sculeni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit, la control, un autocamion marca Volvo, ce figura ca fiind furat din Lituania, din data de 03.04.2018.

La sfârşitul săptămânii, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Igor M., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 41 de ani, conducând un autocamion marca Volvo.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind declarat furat de către autorităţile din Lituania, din data de 03.04.2018.
Cu privire la cele constatate de către lucrătorii noștri, Igor M. a declarat că este angajat al societăţii comerciale care deţine mijlocul de transport şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta figura ca fiind declarat furat.
Autovehiculul, în valoare totală de 93.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării verificărilor, poliţiştii de frontieră efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Moldova
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
Un tânăr se zbate între viață și moarte după ce ar fi fost înjunghiat de propriul frate. Totul s-a întâmplat în noaptea de 18 octombrie, într-un sat din raionul Criuleni. Potrivit poliției, doi frați gemeni, în vârstă de 23 de ani, s-ar fi luat la ceartă, iar disputa ar fi degenerat într-o altercație violentă.

În timpul conflictului, unul dintre ei ar fi fost înjunghiat de fratele său cu un obiect ascuțit, suferind mai multe plăgi în zona toracelui. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Criuleni, unde medicii i-au acordat îngrijirile necesare.
Oamenii legii, alertați printr-un apel la 112, au intervenit rapid și au reușit să-l rețină pe presupusul agresor în aceeași localitate. Acesta urmează să fie cercetat penal pentru vătămare gravă a integrității corporale, conform legislației în vigoare.
Polițiștii, împreună cu procurorii, continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Moldova
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
Neatenția și lipsa experienței la volan i-au fost fatale unui motociclist din raionul Călărași. Un tânăr de 19 ani a murit după ce ar fi pierdut controlul asupra vehiculului pe care îl conducea și s-a izbit violent într-un gard.

Accidentul s-a produs în data de 19 octombrie, în satul Căbăiești. Potrivit poliției, motocicleta nu avea număr de înmatriculare, iar tânărul nu deținea permis de conducere. În urma impactului puternic, acesta a suferit traumatisme grave. La fața locului au intervenit echipajele de urgență, iar victima a fost transportată la Spitalul Raional Călărași. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Moldova
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.
Tragedie pe un drum din Bălți. O femeie de 81 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada. Accidentul s-a produs în dimineața de 20 octombrie.

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul — un bărbat în vârstă de 69 de ani — se deplasa cu automobilul său pe strada Bulgară. La un moment dat, în fața sa ar fi apărut brusc femeia, care, potrivit oamenilor legii, traversa partea carosabilă neregulamentar, în afara trecerii pentru pietoni.
Impactul a fost puternic, iar bătrâna nu a mai avut nicio șansă. Echipajul medical sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul victimei.
Șoferul a fost testat cu aparatul „Drager”, iar rezultatul a confirmat faptul că acesta nu se afla în stare de ebrietate în momentul accidentului.
Oamenii legii urmează să stabilească dacă viteza neadaptată sau neatenția la volan ar fi putut contribui la producerea accidentului.
Corpul neînsuflețit al victimei a fost îndreptat la expertiza medico-legală, iar pe caz a fost pornită o anchetă penală.
-
Moldova44 de minute în urmă
Sfârșit nefast pentru un motociclist: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un gard, la Călărași
-
Moldova25 de minute în urmă
Ceartă sângeroasă între frați: Un tânăr de 23 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit de fratele său geamăn.
-
Moldova49 de minute în urmă
Tragedie pe un drum din Bălți: O femeie de 81 de ani a fost izbită mortal de o mașină.