Rețele de socializare

Moldova

22 de intervenții ale pompierilor la lichidarea focarelor de vegetație aprinsă (VIDEO)

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit la lichidarea a 22 focare de vegetație aprinsă.

Publicat

Cele mai multe focare ce riscau să se extindă au fost înregistrate în raioanele Ungheni, Strășeni, Sângerei, Șoldănești și Cahul. Peste 10 hectare de iarbă au ars la periferia orașului Ungheni, iar 3 hectare de vegetație au fost stinse de salvatori la intrare în raionul Strășeni. Tot de intervenția pompierilor a fost nevoie și pe șoseaua de centură din orașul Cahul unde 2 hectare de iarbă erau cuprinse de flăcări. În total angajații IGSU au stins 33 de hectare de iarbă aprinsă, care risca să se răspândească  pe suprafețe mai mari. În contextul prevenirii situațiilor de risc IGSU îndemnă oamenii să evite aprinderea vegetației întrucât în condiții de temperaturi ridicate cu umiditate redusă, aceste focare se pot răspândi cu repeziciuni. De la începutul primăverii pompierii au acționat prompt în lichidarea  a peste 500 de hectare de vegetație arsă, reușind preîntâmpinarea incendiilor de proporții. În caz de incendii oamenii pot suna numărul unic de apel 112.

DSE.MD


Moldova

/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.

Șarlatanie de peste un milion de lei, destructurată de oamenii legii. Doi tineri din raionul Leova, de 19 și 26 de ani, au fost reținuți după ce ar fi păcălit o femeie din Chișinău și i-au sustras banii din contul bancar, într-o schemă de escrocherie de proporții.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi contactat telefonic victima, o femeie de 62 de ani, pretinzând că trebuie să remedieze defecte ale rețelei de telecomunicații. Profitând de încrederea acesteia, au obținut acces neautorizat la contul bancar și au efectuat mai multe tranzacții ilegale, sustrăgând suma totală de 1.034.000 de lei.

Banii obținuți ilegal au fost ulterior redirecționați către alți membri ai grupului, pentru a ascunde proveniența lor.

Polițiștii i-au identificat rapid pe suspecți. La domiciliile acestora din Leova au fost efectuate percheziții autorizate, în urma cărora au fost ridicate sume de bani în lei și valută străină, carduri bancare aparținând altor persoane, suporturi electronice și înscrisuri relevante pentru cauza penală.


Ambii tineri au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Conform legislației, persoanele vinovate de astfel de infracțiuni riscă până la 10 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica toți cei implicați în escrocherie.


Citește mai departe

Moldova

Percheziții la Chișinău, Șoldănești și Rezina într-un dosar de corupție în sistemul medical: Un medic a fost reținut.

Percheziții de amploare și un medic reținut într-un dosar de corupție. Membri ai mai multor comisii medicale sunt vizați într-o anchetă a Centrului Național Anticorupție și a procurorilor din Chișinău, fiind suspectați că ar fi eliberat ilegal adeverințe medicale, contra mită, fără efectuarea examinărilor obligatorii.

Publicat

Potrivit CNA, acțiunile de urmărire penală se desfășoară în mai multe dosare de corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență. Sunt vizați membri ai Comisiei narcologice speciale, ai Comisiei medicale a conducătorilor auto și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere, dar și ai Comisiei speciale de evaluare a capacității psihice.

Conform informațiilor preliminare, președintele și unii membri ai acestor comisii, instituite în cadrul Spitalului raional Șoldănești, ar fi acționat sistematic și de comun acord cu alți medici din instituție. Aceștia ar fi eliberat adeverințe medicale fără ca persoanele vizate să fie supuse investigațiilor medicale obligatorii. În schimb, ar fi pretins, acceptat și primit bani ce nu li se cuveneau, sumele variind între 1.000 și 5.000 de lei, inclusiv prin intermediari.

În dimineața de 2 februarie, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, au desfășurat aproximativ 30 de percheziții în municipiul Chișinău, raionul Șoldănești și raionul Rezina. Descinderile au avut loc la domiciliile, birourile de serviciu și în unitățile de transport ale persoanelor vizate, în scopul documentării faptelor de pretindere și primire a mijloacelor bănești necuvenite.


În urma acțiunilor, medicul-șef al Secției consultative a Spitalului raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore.

Totodată, Centrul Național Anticorupție îndeamnă cetățenii să raporteze orice suspiciune de corupție la numerele de telefon afișate pe ecran. Este vorba despre Linia Fierbinte a CNA, disponibilă non-stop, sau la Linia Națională Anticorupție, apel gratuit de pe teritoriul Republicii Moldova.


Citește mai departe

Moldova

Dezastru ecologic la marginea Chișinăului: Peste o mie de copaci tăiați ilegal la Ocolul Silvic Ghidighici.

Dezastru ecologic descoperit la marginea Capitalei. Peste o mie de copaci au fost tăiați ilegal din pădurile administrate de Ocolul Silvic Ghidighici, iar pagubele aduse statului se ridică la sute de mii de lei. Descoperirea a fost făcută în urma unui control inopinat, iar autoritățile susțin că ar putea fi vorba despre cel mai grav caz de tăieri ilegale depistat vreodată într-un ocol silvic din Republica Moldova.

Publicat

Controlul a fost dispus de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, la Ocolul Silvic Ghidighici, din cadrul Întreprinderii pentru Silvicultură Chișinău. Pentru a evita posibilele „înțelegeri locale”, la verificări au fost antrenați inspectori de mediu din mai multe regiuni ale țării.

În urma controalelor efectuate la toate cantoanele silvice, inspectorii au identificat 1007 arbori tăiați ilegal, de diferite specii și dimensiuni. Potrivit constatărilor preliminare, este vorba despre lucrări silvice realizate fără acte permisive. Prejudiciul cauzat fondului forestier depășește 567 de mii de lei, iar valoarea masei lemnoase rezultate din aceste tăieri, la prețul de comercializare, se ridică la aproape 240 de mii de lei.

Mai mult, verificările au scos la iveală nereguli grave în evidențele contabile. Inspectorii de mediu au constatat lipsa a aproximativ 254 de metri cubi de masă lemnoasă, după ce datele din contabilitate au fost comparate cu cantitatea existentă fizic. În plus, au fost identificați 178 metri cubi de lemn care nu figurează deloc în evidențe.


Gravitatea situației este accentuată de suspiciunile că persoanele implicate ar fi încercat să distrugă probele. Inspectorii susțin că pe unele cioate ar fi fost incendiate cauciucuri, astfel încât focul să distrugă complet urmele tăierilor ilegale și să nu mai poată fi demonstrat că în acele locuri au existat copaci.

La rândul său, Agenția Moldsilva a precizat, într-un comunicat, că după finalizarea controlului și stabilirea exactă a prejudiciului cauzat fondului forestier va fi inițiată o anchetă internă. Totodată, instituția anunță intensificarea controalelor inopinate și a măsurilor de prevenire și combatere a corupției în domeniul silvic.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și persoanele responsabile pentru această gravă încălcare a legislației de mediu.




Citește mai departe

topul săptămânii