Rețele de socializare

Moldova

Reținuți pentru furturi de 400 mii lei

Polițiștii și procurorii din Telenești au dezmembrat un grup infracțional specializat în furturi din gospodării.

Publicat

Suspecții, cinci bărbați, ar fi implicați în peste 10 furturi de locuințe  pe teritoriul  raionului Telenești, timp de peste doi ani.

Ca urmare a investigațiilor, polițiștii au stabilit că suspecții, cu vârste cuprinse între 22 și 42 ani, originari din Telenești, ar fi furat din casele proprietarilor arme de foc, mijloace financiare, bijuterii din aur, bunuri materiale și ustensile de uz casnic, etc.

Prejudiciul se ridică la circa 400 000 lei. Suspecții acționau pe timp de noapte când proprietarii erau lipsă.


În cadrul perchezițiilor autorizate la domiciliile  bănuiților, polițiștii au ridicat o parte din bunurile sustrase.

La moment,  trei  suspecți se află în arest, alții doi fiind anunțați în căutare. Bănuiții  își recunosc vina și conlucrează cu organul de urmărire penală.

Polițiștii  continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă de la 7 la 12  ani de închisoare.


Poliţia lansează un apel către cetăţeni, în momentul în care observaţi că se comite o astfel de infracţiune, nu ezitaţi să apelaţi imediat numărul unic de urgență – 112.

 POLITIA.MD


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii