Rețele de socializare

Moldova

Șeful poliției din Bălți a salvat o tânără care a încercat să se arunce de la etajul 10

O tânără, care ar figura în mai multe dosare penale, a încercat să se arunce în gol de la etajul 10 al unui bloc cu 16 nivele din municipiul Bălți. După ce a fost convinsă să renunțe la tentativa de suicid, femeia a alunecat întâmplător, însă a fost prinsă de haine de către șeful Inspectoratului de Poliție Bălți.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al IP Bălți, Dina Fomin, tânăra are 27 de ani și este originară din satul Corlăteni, raionul Râșcani. Aceasta închiria apartamentul de unde a încercat să se arunce.

„Incidentul a avut loc în seara zilei de joi, 22 martie. La fața locului a mers un psiholog și angajații Poliției. La scurt timp, femeia a fost convinsă să nu se arunce în gol. Când a dorit să intre înapoi în locuință, aceasta a alunecat, însă a fost prinsă de șeful Inspectoratului de Poliție Bălți”, a spus Fomin.

Deocamdată nu se cunoaște motivul care a făcut-o pe tânără să recurgă la suicid. În prezent, acesteia i se acordă asistență psihologică.


Conform surselor, tânără nu este căsătorită și ar figura în mai multe dosare penale.

Oamenii legii investighează toate circumstanțele cazului.

CRIMEMOLDOVA.MD


Moldova

Incendiu de groază la mansarda unui bloc din Durlești: 32 de persoane evacuate, inclusiv 11 copii

Un incendiu puternic a izbucnit vineri după-amiază într-un bloc de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu din orașul Durlești.

Publicat

Flăcările au cuprins mansarda de la etajul 10, mobilizând peste 140 de pompieri și 31 de autospeciale.

Din clădire au fost evacuate 32 de persoane, printre care 11 copii. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.


Pentru siguranța intervenției, o parte din consumatorii din Chișinău au rămas temporar fără curent electric, însă la ora 20:25 autoritățile au anunțat că pericolul a fost înlăturat și reconectarea este în curs.

Incendiul a fost localizat la ora 19:45, iar pompierii continuă lucrările de lichidare.


Citește mai departe

Moldova

Panică la o grădiniță din orașul Rîșcani: 60 de copii evacuați după un incident electric

Panică în această dimineață la o grădiniță din orașul Rîșcani, după ce un fum dens a fost observat ieșind dintr-un panou electric situat lângă ieșirea de rezervă a instituției.

Publicat

Incidentul a avut loc pe strada Sfântul Gheorghe nr. 9, în jurul orei 08:18, când angajații grădiniței au alertat serviciul 112.

Înainte de sosirea pompierilor, personalul a intervenit rapid cu stingătoare pentru a preveni extinderea focului. La fața locului au ajuns două echipaje de salvatori și pompieri, care au evacuat în siguranță 60 de copii și 6 cadre didactice.


Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incidentul a fost provocat de un scurtcircuit care a afectat izolația cablurilor electrice pe o suprafață de aproximativ 2 metri pătrați. Din fericire, incendiul nu s-a extins și nimeni nu a fost rănit.

Zona a fost securizată, iar pompierii au confirmat că nu mai există niciun pericol. Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele care au dus la producerea incidentului.


Citește mai departe

Moldova

Alertă: Trei deținuți au evadat din Penitenciarul nr. 8 – Bender. Unul dintre ei, încă de negăsit

Alertă în rândul autorităților din Bender. Trei deținuți au reușit să evadeze din Penitenciarul Nr. 8 din Bender, iar până în acest moment, unul dintre ei nu a fost încă găsit.

Publicat

Doi dintre ei au vârstele de 23 de ani, iar cel de-al treilea – 26 de ani și sunt originari din raioanele Cahul, Căușeni și Anenii Noi.

Conform informațiilor oficiale, incidentul a avut loc în noaptea de 16 mai, în jurul orei 1:25. Doi dintre deținuți au escaladat edificiile de pază ale instituției, reușind să părăsească teritoiul pușcăriei, în timp ce al treilea a fost prins chiar în momentul în care încerca să fugă.
Una dintre persoanele evadate a fost deja capturată, dar autoritățile sunt încă în căutarea celui de-al treilea deținut, care a reușit să scape și să se ascundă.

În prezent, sunt desfășurate acțiuni extinse de căutare, iar filtre de poliție au fost instalate în zonele în care există indicii că acesta ar putea fi ascuns.


Autoritățile fac apel la cetățeni: dacă aveți informații despre locul unde s-ar afla deținutul căutat, sunați imediat la numerele afișate pe ecran sau la Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii