Moldova
Automobil reținut la frontiera moldo-română. Nereguli depistate
Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Costești au reținut un autoturism, al cărui certificat de înmatriculare era falsificat. Pasibil de cercetare penală este un locuitor al satului Onești, raionul Edineț.

Pe direcția intrare în Republica Moldova s-a apropiat un mijloc de transport de model Volkswagen Golf cu plăcuțele de înmatriculare bulgare. Automobilul era condus de către un conațional în vârstă de 53 de ani.
El mai deținea cetățenia României. Ajuns la linia de control, bărbatul s-a legitimat pentru autorizarea trecerii cu documentul de călătorie emis de către autoritățile de la București, iar pentru automobil a prezentat la solicitarea polițistului de frontieră documentele necesare.
În timpul examinării vizuale s-a depistat asupra certificatului de înmatriculare, lipsa ștampilei organului emitent, cât și unele date tehnice de pe caroserie mijlocului de transport nu corespundeau cu cele din pașaportul tehnic. Falsul documentului a fost confirmat și de tehnica din dotare.
Supus audierii, conducătorul auto a declarat că nu cunoaște despre cele depistate. Susține că și-a procurat automobilul de la un necunoscut pentru a se deplasa mai ușor pe câmp unde avea terenuri arabile.
În rezultat, a fost întocmit proces verbal de ridicare a certificatului de înmatriculare și transmis către expertiză, iar mijlocul de transport a fost reținut și indisponibilizat pe teritoriul SPF Costești până la finalizarea cercetărilor.
Bărbatul riscă, amendă de până la 32.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.
Moldova
Un adolescent de 16 ani ani a urcat la volanul mașinii tatălui său și a provocat un accident grav, la Vulcănești.
Accident grav, la Vulcănești. Un adolescent de 16 ani a ajuns pe patul de spital, după ce a luat mașina tatălui său și a tamponat violent un alt vehicul. Coliziunea a avut loc la data de 10 mai, în jurul orei 15:00.

Conform constatărilor preliminare, minorul de 16 ani în timp ce conducea autoturismul a pierdut controlul volanului și a derapat de pe carosabil intrînd într-un automobil dintr-o parcare.
În urma accidentului rutier minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Testat cu alcooltestul, s-a demonstrat că băiatul nu era în stare de ebrietate. Alte circumstanțe se stabilesc.
Moldova
/VIDEO/ În weekend, peste 3.400 de abateri au fost înregistrate în trafic. 51 de șoferi erau beți.
Nicio zi nu se lasă fără încălcări în trafic. În weekend, polițiștii au înregistrat peste 3400 de abateri comise de către participanții la trafic, iar 51 dintre aceștia conduceau diverse mijloace de transport, fiind sub influența alcoolului.

Potrivit poliției, un bărbat ce se deplasa la ghidonul unui ciclomotor a fost depistat pe traseul republican din Hîncești cu 0,99 mg/l de alcool în aerul expirat. În localitatea Lăpușna din raionul Hîncești, un automobilist a fost prins cu 1,7mg/l de vapori de alcool, iar în satul Bujor din același raion, un biciciclist conducea vehiculul pe două roți deși avea o concetrație de 1,30 mg/l. Pe un drum din Sărata Nouă, Strășeni, un șofer s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins cu mintea aburită de alcool. Acesta conducea mașina cu o concetrație de 1,28 mg/l de alcool pus în aerul expirat. Tot în raionul Strășeni, la Micleușeni, un bărbat se deplasa la ghidonul unui motocultor cu o concetranție de 1,17 mg/l. Nici șoferii din capitală n-au trecut de vizorul oamenilor legii. Șoferul unei mașini a fost depistat delasându-se pe șoseaua Balcani deși era în stare de ebrietate cu grad avansat. Etilotestul a arătat o concetrație de 1,20 mg/l de alcool. Antiraitingul l-a bătut un căruțaș din raionul Șoldănești. Bărbatul cu o concentrație stabilită de 1,48 mg/l de alcool în aerul expira ghida hipomobilul pe străzile localității Climăuții de Jos. Toate cazurile sunt documentate conform legislației în vigoare.
Printre cele 3400 de abateri în trafc depistate în weekend se mai numără și 1.521 de depășiri a regimului de viteză stabilit pe sectorul de drum. De asemenea, 449 de șoferi nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor, iar 797 conduceau vehiculul fără a fi supus reviziei tehnice anuale și în lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto. Totodată, 387 de conducători au fost documentați pentru că au oprit mijlocul de transport în locuri interzise, 44 au fost sancționați pentru neacordarea priorității legale pietonilor sau cicliştilor, iar alții 156 conduceau autovehiculul, fără a avea cuplată centura de siguranță. În același timp, 33 de conducători au primit amendă pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.
Moldova
Un polițist ar fi pierdut controlul volanului și a provocat un accident grav, la Drochia.
Accident cu implicarea unui om al legii, în nordul țării. Un polițist s-a ales cu traumatisme, după ce s-a răsturnat cu mașina pe acostament. Totul s-a întâmplat în dimineața de 11 mai, în jurul orei 07:30, pe traseu, în apropiere de localitatea Chetrosu, din raionul Drochia.

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă din cadrul inspectoratului de poliție local, Lilia Harea, la volanul mașinii se afla un subofițer din cadrul Direcției de Patrulare Nord a Inspectoratului Național de Securitate Publică. Acesta, deplasându-se la volanul automobilului, în circumstanțe deocamdată neclare, ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu, s-a răsturnat și s-a izbit în câțiva copaci de pe acostament. De menționat că, funcționarul se afla în afara orelor de serviciu. În urma impactului, mașina a fost făcută zob, iar șoferul a suferit diverse traumatisme, printre care o fractură a mâinii stângi. Acestuia i-a fost acordat ajutorul medical de rigoare. În continuare, forțele de ordine urmează să stabilească, în cadrul unei anchete demarate, toate crcumstanețele în care s-a produs accidentul rutier.
-
Moldova6 zile în urmă
Caz revoltător într-un sat din raionul Glodeni: Un bărbat ar fi omorât cu bestialitate un cal, lăsându-l să zacă în centrul localității
-
Moldova5 zile în urmă
Frica are picioare scurte: Un tânăr de 19 ani, gata să sară de la etaj după descinderea mascaților de la „Fulger”
-
Moldova5 zile în urmă
(+18) Un individ a ucis cu sânge rece un câine și și-a postat actul sadic pe Tik Tok. A fost nevoie de intervenția poliției
-
Moldova12 ore în urmă
Un adolescent de 16 ani ani a urcat la volanul mașinii tatălui său și a provocat un accident grav, la Vulcănești.
-
Moldova6 zile în urmă
Un call centru din Chișinău s-a transformat în firmă „fantomă” de investiții: Angajații au păcălit români de peste 300.000 de euro
-
Moldova5 zile în urmă
Incident șocant la Ialoveni: Un individ a fost reținut, după ce ar fi tras focuri de armă spre un bărbat.
-
Moldova18 ore în urmă
Şoferii din R. Moldova creează din nou probleme pe Aeroportul din Iași. Un bărbat a fost oprit cu spray lacrimogen după ce a parcat ilegal în terminal
-
Moldova4 zile în urmă
Trei șoferi nu au putut împărți o intersecție, în Chișinău. Mașinile- făcute praf.