Rețele de socializare

Moldova

Au furat dintr-un butic dupa care l-au incendiat

Ofițerii de investigație ai sectorului Râșcani din cadrul Direcției de Poliție mun.Chișinău cu suportul angajaților Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială ”Fulger” din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, au reținut doi bărbați cu vârstele de 22 ani și respectiv 32 ani și o doamnă în  vârstă de 36 ani, locuitori ai capitalei, fiind suspectați de săvârșirea unui furt dintr-un butic situat pe strada N.Dimo, specializat în vânzarea produselor cosmetice și chimice, după care au incendiat buticul. Indivizii au fost escortați la Inspectorat pentru audieri.

Publicat

Incidentul a avut loc la data de 2 ianuarie curent, polițiștii sectorului Râșcani mun.Chișinău fiind alertați că pe strada N.Dimo arde un  butic, imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă pentru documentarea cazului. La fața locului după stingerea incendiului de către pompieri, forțele de ordine au stabilit că a fost incediat intenționat.

În cadrul acțiunilor speciale de investigații și de urmărire penală, polițiștii au acumulat probe suficiente  ce demonstrează complicitatea lor în acest caz. Fiind audiați de forțele de ordine supecții și-au recunoscut vinovăția, comunicând că au pătruns în butic de unde au sustras mijloace financiare în sumă de 33 600 lei, după care au incendiat chioșcul pentru a tăinui infracțiunea. Astfel cauzândui agentului economic un prejudiciu în sumă de 107 300 lei.

Totodată poliţiştii desfăşoară investigaţii suplimentare de stabilire a complicităţii acestora  în alte cazuri înregistrate pe teritoriul Capitalei.


În acest context a fost pornită cauză penală pentru furt. Conform legislației în vigoare bănuiții riscă o pedeapsă  cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.

POLITIACAPITALEI.MD


Moldova

Incendiu într-un local din Chișinău: Bucătăria a fost grav afectată, iar o persoană a ajuns la spital

Momente de panică pentru angajații și oaspeții unui local din Chișinău. Încăperea a fost învăluită de un fum dens și un miros insuportabil după ce bucătăria a luat foc.

Publicat

Totul s-a întâmplat în prima parte a zilei de 19 aprilie, puțin după ora 11.00, într-un local de pe strada Gheorghe Asachi în cartierul Telecentru. La fața locului au intervenit de urgență două echipaje de pompieri, iar la fața locului au constatat că flăcările au izbucnit după ce uleiul din friteuză s-a supraîncălzit și a luat foc.

Focul a fost stins la scurt timp cu mijlocele de primă intervenție, însă, până la sosirea pompierilor, se pare că unul dintre angajați ar fi încercat să domolească singur flăcările, iar în rezultat a suferit arsuri la braț, fiind dus la spital.

Flăcările au fost stinse în mai puțin de 20 de minute, însă, cu toate acestea au reușit să distrugă mai multe bunuri materiale din interiorul bucătăriei, cu o suprafață de 12 m2.


Cauza și circumstanțele exacte ale producerii incendiului urmează să fie stabilite în urma unei investigații.


Citește mai departe

Moldova

Iresponsabilitatea costă: Nouă persoane au fost sancționate pentru că au dat foc vegetației uscate

Iresponsabilitatea i-a bătut la buzunare. Nouă persoane au fost sancționate, timp de o săptămână, pentru că au dat foc intenționat vegetației uscate.

Publicat

Mai exact, spun oamenii legii, este vorba de 5 oameni din raionul Fălești, trei din Rîșcani și unul din Bălți. Suma totală a amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 19.000 de lei.

Mai mult, cinci dintre aceste persoane, pe lângă faptul că vor scoate bani din buzunar, vor trebui să facă și ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Oamenii legii totuși menționează că față de săptămâna precedentă, numărul încălcărilor a scăzut, atunci fiind amendate 23 de persoane. Potrivit IGSU, de la începutul anului aproape 1.200 de incendii de vegetație care au distrus peste 2.500 de hectare de teren.

În context, IGSU atenționează încă o dată cetățenii că focul în vegetația uscată poate fi extrem de periculos! Este important să se evite aprinderea focurilor în grădini, arderea gunoiului sau a crengilor și utilizarea focului deschis pentru curățenie.


Aruncarea țigărilor sau a chibriturilor aprinse pe iarbă uscată sau în zonele forestiere și agricole trebuie evitată cu strictețe. De asemenea, este crucial să fie monitorizați copiii și să li se interzică jocul cu focul sau alte surse de ardere.

În caz de situații de risc, oamenii trebuie să ceară ajutor la numărul scurt 112.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Chișinău: Un cetățean român a urcat într-un copac, în fața Parlamentului și amenința că-și dă foc

Un bărbat a pus pe jar poliția, pompierii, dar și medicii de pe ambulanță, după ce a urcat într-un copac din fața Parlamentului și a amenințat că își dă foc. Incidentul s-a produs în după amiaza zilei de 18 aprilie, în centrul capitalei.

Publicat

foto: Unimedia.INFO

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, bărbatul este cetățean român și are 60 de ani. Acesta a urcat în copac, având cu el o sticlă cu benzină și o pancartă și ar fi amenințat trecătorii că se va stropi cu combustibil și se va auto-incendia.

Panicați, trecătorii au sunat imediat la numărul de urgență 112 și au sesizat autoritățile. La fața locului, au intervenit imediat poliția, pompierii, dar și o ambulanță.

După mai multe runde de discuții, pompierii au reușit să coboare bărbatul, iar o echipă de medici l-au transportat la spital pentru investigații medicale.


Deocamdată se cunoaște doar faptul că individul a urcat în copac în semn de protest, însă motivul exact dar și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite ulterior.


Citește mai departe

topul săptămânii