Rețele de socializare

Moldova

Mărfuri transportate ilegal în zona frontierei de est

Un cetățean moldovean care, în mod ilicit a introdus în țară un lot de marfă, este documentat din lipsa actelor de însoțire a acestora. Bunurile au fost depistate și ridicate de către echipa mobilă a Direcției Regională Est. Incidentul a fost înregistrat în acest weekend, la ora actuală fiind examinate toate circumstanțele ilegalității comise.

Publicat

Inspectorii Poliției de Frontieră ce își desfășurau activitatea pe traseul R-30, în apropierea localității Tudora, raionul Ștefan Vodă, au oprit în trafic pentru verificări un mijloc de transport de model Volkswagen Caddy. Acesta cu plăcuțe de înmatriculare moldovenești era condus de către un locuitor al satului Talmaza, raionul Ștefan Vodă. După examinarea documentelor de identitate, polițiștii de frontieră au purces la verificarea încărcăturii. Unde, a fost depistată marfă de larg consum pentru care șoferul nu avea acte privind proveniența sau de posesie a articolelor ce le transporta. În timpul întocmirii procesului verbal au fost ridicate 5 ruloane de acril, 2 boxe audio, unelte agricole și detergenți, estimate la aproximativ 14 mii lei.

În dependență de evaluarea finală a încărcăturii depistate și acțiunile persoanei, va fi stabilit mersul cercetărilor pe cazul dat.

Mijlocul de transport a fost plasat deocamdată pe teritoriul sediului Direcției Regionale Est, până la elucidarea tuturor circumstanțelor.


BORDER.GOV.MD


Moldova

Tânăr spulberat pe zebră, în capitală: Șoferul a abandonat victima și a dispărut.

Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit în plin de o mașină, în timp ce traversa regulamentar bulevardul Grigore Vieru din Capitală. Accidentul a avut loc în amiaza zilei de 7 iulie, pe o trecere de pietoni dirijată de semafor.

Publicat

Potrivit poliției, victima traversa strada pe culoarea verde, când o mașină condusă de un bărbat l-a izbit violent. Imaginile surprinse de o cameră de bord arată că, imediat după impact, șoferul a frânat pentru câteva secunde… dar în loc să coboare sau să ofere ajutor, a ales să fugă de la fața locului.

Tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Oamenii legii au deschis o anchetă în cadrul căreia urmează sa stabilească circumstanțele producerii accidentului și să-l identifice pe șoferul responsabil de acesta.


Autoritățile reamintesc că părăsirea locului accidentului este o faptă penală gravă, iar șoferul riscă pușcărie, în funcție de evoluția stării victimei.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Hoț reținut în capitală: Individul ar fi furat dintr-o locuință genți și monede rare.

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, cetățean străin, a fost prins de polițiști fiind suspectat că ar fi pătruns fără drept într-un apartament din sectorul Centru al Chișinăului și ar fi sustras mai multe bunuri de valoare. Printre acestea se numără genți, monede rare și o medalie, prejudiciul cauzat proprietarului ridicându-se la peste 9 mii de lei.

Publicat

Investigațiile efectuate de ofițerii Inspectoratului de Poliție Centru au dus la identificarea și reținerea suspectului. În timpul unei percheziții autorizate, oamenii legii au găsit o parte din monedele furate.

Potrivit legislației, persoanele vinovate de astfel de infracțiuni riscă până la 4 ani de închisoare.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a verifica dacă bărbatul este implicat și în alte furturi din Chișinău.



Citește mai departe

Moldova

Intervenție fulger la Botanica: O mașină a fost cuprinsă de flăcări în parcarea unui centru comercial.

Seară cu foc și fum în sectorul Botanica al capitalei! Un automobil a fost mistuit de flăcări în parcarea unui centru comercial de pe bulevardul Decebal. Incidentul s-a produs pe 5 iulie, în jurul orei 17:46, moment în care mai mulți martori au sunat la 112. Până la sosirea pompierilor, mai mulți șoferi aflați în parcare au încercat să domolească flăcările cu ajutorul stingătoarelor.

Publicat

Două echipaje de salvatori au ajuns în scurt timp la fața locului și au intervenit prompt pentru a opri extinderea focului. Incendiul a fost lichidat în mai puțin de cinci minute, însă flăcările au distrus aproximativ 50 la sută din automobile.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.


Citește mai departe

topul săptămânii