Rețele de socializare

Moldova

130 cartușe de vânătoare depistate în PTF comun Palanca – Maiaki – Udobnoe

În portbagajul unui autoturism au fost depistate peste o sută de cartușe de vânătoare de către reprezentanții autorităților de frontieră și vamale ale R. Moldovei în comun cu cei ai Ucrainei. Incidentul s-a înregistrat ieri, 28 februarie, fiind vizat de cercetare penală un cetățean ucrainean.

Publicat

Pe sensul de intrare în R. Moldova prin punctul de trecere comun Palanca – Maiaki – Udobnoe s-a apropiat un bărbat la volanul unui mijloc de transport de model Mitsubishi Pajero. Acesta s-a legitimat ca cetățean al Ucrainei și a oferit pentru autorizarea trecerii frontierei documentele necesare la solicitarea autorităților de resort. După examinarea actelor, a fost supus verificării și automobilul. În portbagajul acestuia au fost depistate 130 cartușe de vînătoare, calibrul 12mm, într-o cutie de plastic predestinată pentru scule de vînătoare. Șoferul nu avea vreun act de proveniență sau orice alt document ce ar confirma deținea legală a întregii cantități de cartușe.
Audiat, conducătorul auto în vârstă de 40 ani a comunicat că obiectele depistate se aflau de mai mult timp în portbagajul mașinii, uitând să le scoată.
Ca urmare, ucraineanului nu i s-a autorizat trecerea, iar cele 130 de cartușe au fost ridicate conform procedurii. Cazul este cercetat în continuare de către Serviciul Vamal al Ucrainei.

BORDER.GOV.MD


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii