Rețele de socializare

Moldova

Percheziții inopinate la Penitenciarul Leova. Ce bunuri păstrau deţinuţii

În această dimineață, angajații Departamentului Instituțiilor Penitenciare împreună cu colaboratorii de poliție din cadrul IP Botanica, cu sprijinul Detașamentului mixt zona Centru și Sud și a Detașamentului cu Destinație Specială ,,Pantera”, în număr de 144 persoane, au efectuat percheziții în celulele deținuților Penitenciarului nr.3-Leova.

Publicat

Percheziția a fost autorizată de judecătoria Chișinău, pentru a ridica obiecte și alte mijloace probatorii în cadrul unei cauze penale în desfășurare.

În urma perchezițiilor, au fost identificate şi ridicate: 16 telefoane mobile, 3 cartele sim, 3 accesorii pentru telefoane, 180 litri de alcool produs în condiții improvizate și un plic cu substanță vegetală de culoare verde. Toate obiectele ridicate au fost documentate pentru luarea unor decizii conform legislaţiei.

Nu au fost înregistrate opuneri sau împotriviri ale deţinuţilor la cerințele legale ale personalului penitenciar.


De menționat că, activitățile desfășurate de Departamentul Instituțiilor Penitenciare sunt măsuri necesare pentru sigranța penitenciarelor, ordinea şi disciplina în rândul deţinuţilor, precum şi pentru protejarea vieţii şi sănătăţii acestora, a personalului locului de deţinere şi a oricăror altor persoane.

PENITENCIAR.GOV.MD


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii