Moldova
Șapte documente falsificate, ridicate în punctul de trecere Sculeni
Patru conaționali sunt pasibili de cercetare penală pentru deținere a patru cărți de identitate românești, vădit falsificate, și trei permise de conducere contrafăcute.
Germania, Portugalia și Franța sunt țările de destinație unde trebuiau să ajungă documentele falsificate și în baza cărora mai multe persoane urmau să se legitimeze. Incidentele au fost semnalate de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni, pe parcursul zilelor precedente.
Primul caz a fost înregistrat pe sensul de ieșire din țară, la controlul de frontieră s-a apropiat un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 ani, la volanul microbuzului de model Volkswagen Crafter cu plăcuțele de înmatriculare poloneze. Acesta furniza servicii de transportare a mărfurilor pe ruta Moldova – Germania. Polițiștii de frontieră au verificat actele de călătorie ale șoferului și cele de însoțire pentru mijlocul de transport, nefiind constatate careva nereguli. Însă conform analizei de risc s-a luat decizia supunerii conducătorului auto controlului de nivel II, stadiu ce presupune verificări adiționale. În urma căruia au fost depistate trei cărți de identitate românești în buzunarul intern al gecii. Buletinele erau pe numele a trei tineri moldoveni și vizibil prezentau careva caracteristici neveridice. Cu ajutorul tehnicii din dotare polițistul de frontieră a reușit să deziluzioneze intențiile celor trei moldoveni care își așteptau actele pentru a se legitima în calitate de cetățeni ai României. În cadrul audierilor, șoferul a susținut ferm că nu știa despre falsul documentelor respective, întrucât prestează servicii de transport internațional, iar pentru cărțile de indentitate urma să ridice suma de 30 de euro la destinație.
Alte două permise de conducere, eliberate de autoritățile naționale, cu indici de falsificare au constituit motiv de documentare pentru al doilea conațional în vârstă de 31 de ani. Pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat în punctul de trecere Sculeni un autocar care efectua cursa regulată pe traseul Chișinău – Portugalia. În timpul formalităților de control au apărut careva bănuieli asupra comportamentului unui tânăr pasager, angajații Poliției de Frontieră au dispus ca cetățeanul să fie supus unui control suplimentar. În urma acestora polițiștii de frontieră au depistat în portmoneul personal două permise de conducere, la care le lipseau unele elemente de protecție. Tânărul moldovean nu a știut să-și motiveze acțiunile pentru care nu i-a fost autorizată trecerea frontierei.
Doi pasageri de pe ruta Chișinău – Paris și-au încercat norocul la frontieră, având intenții ascunse privind traversarea graniței cu acte necaracteristic originalelor. Este vorba despre doi cetățeni moldoveni care în timpul verificării documentelor de călătorie prezentau un comportament agitat, fapt ce a dus la audierea acestora. Urmare, asupra bărbatului în vârstă de 36 de ani, originar din capitală, a fost depistat în portmoneul personal o carte de identitate românească cu semne vizibile de falsificare. Chișinăuianul a recunoscut că a perfectat buletinul contra sumei de 200 de euro, apelând la ajutorul unei persoane necunoscute, ca mai apoi să se poată legitima în calitate de cetățean al României pe teritoriul Republicii Franceze. Celălalt act falsificat a fost găsit asupra pasagerului de pe aceeași rută și anume în buzunarul extern al hainei. Tânarul cu vârsta de 27 de ani a comunicat polițiștilor de frontieră că și-a perfectat permisul în 2015 prin intermediul unei persoane străine. Acest serviciu l-a costat pe cetățean nu mai puțin de 400 de euro.
În toate cazurile au fost întocmite procese verbale de ridicare a documentele falsificate, care au fost transmise spre expertiză, iar cercetările sunt continuate de angajaţii Poliţiei de Frontieră în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor. Bărbații riscă, conform art. 361 al. (1) CP al RM, amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Moldova
/VIDEO/ Call-centru cu rulaj de milioane: Polițiștii au destructurat o amplă schemă de escrocherii și spălare de bani.
O amplă schemă de escrocherii și spălare de bani, destructurată de oamenii legii. Grupul ar fi obținut lunar aproximativ 2 milioane de dolari printr-un așa-numit „centru de apel”, folosind victime din mai multe domenii și metode sofisticate de fraudă.
Oamenii legii, împreună cu procurorii PCCOCS, au reținut 15 persoane, suspectate că ar fi implicate în această rețea infracțională. Acțiunile au avut loc pe 5 februarie, în cadrul unor percheziții care au vizat locuințele și birourile operatorilor.
Ancheta arată că suspecții se prezentau drept specialiști în tehnologiile informaționale și contactau potențiale victime pentru a le convinge să „investească” în bunuri sau tranzacții inexistente – de la terenuri pentru construcții și criptomonede, până la diverse oportunități financiare fictive. După transferul banilor, legătura cu victimele era întreruptă, iar sumele ajungeau la organizatorii grupului.
Investigațiile au scos la iveală și implicarea rețelei în spălarea banilor proveniți din activități ilegale, atât din țară, cât și din străinătate, inclusiv contrabandă cu țigări și alcool, trafic de droguri și escrocherii online. Pentru a masca proveniența fondurilor, gruparea ar fi creat firme-paravan și platforme dedicate tranzacțiilor cu criptovalută.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 25 de calculatoare și 35 de telefoane mobile, care urmează să fie supuse expertizei pentru identificarea completă a mecanismului infracțional.
Printre cei reținuți se numără persoane cu vârste între 24 și 36 de ani, din stânga Nistrului, sudul țării, dar și cetățeni străini. A fost reținut și liderul operatorilor, un bărbat de 34 de ani.
Procurorii urmează să examineze probele acumulate, să formuleze învinuirile și să ceară arest preventiv, dar și să identifice organizatorii din eșalonul superior al grupării. În paralel, autoritățile lucrează la identificarea victimelor și stabilirea prejudiciului fiecărei persoane.
Moldova
/VIDEO/ Migrație ilegală, dejucată la Ungheni: Patru moldoveni ar fi încercat să scoată ilegal din țară cinci cetățeni străini.
Încă o tentativă de migrație ilegală spre Uniunea Europeană a fost dejucată la frontiera moldo-română. Cinci cetățeni străini au fost opriți în apropierea liniei de frontieră, iar patru tineri din Republica Moldova, bănuiți că făceau parte dintr-o rețea de trafic de migranți, sunt cercetați penal.
Oamenii legii au contracarat schema pe sectorul de responsabilitate al Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni.
La începutul lunii ianuarie, în baza informațiilor operative, poliția de frontieră a documentat activitatea unei grupări criminale specializate în organizarea migrației ilegale a cetățenilor străini din Republica Moldova către state ale Uniunii Europene.
În urma măsurilor speciale de investigație, s-a stabilit că, la 3 ianuarie, cinci cetățeni străini au fost transportați din municipiul Chișinău spre Ungheni, în apropierea frontierei de stat, unde urma să fie pus în aplicare planul de trecere ilegală a frontierei moldo-române.
În acest caz sunt vizați patru moldoveni, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, care aveau roluri bine determinate în schemă, acționând ca transportatori și călăuze. Aceștia ar fi facilitat deplasarea și tentativa de traversare ilegală a frontierei pentru cinci cetățeni de origine afro-asiatică – trei din Nigeria, unul din Bangladesh și unul din India.
Cetățenii străini, patru bărbați și o femeie, cu vârste între 23 și 42 de ani, au declarat că intenționau să ajungă în state ale Uniunii Europene.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru organizarea migrației ilegale. Suspecții riscă între 5 și 12 ani de închisoare și amendă de la 300 de mii la 400 de mii de lei. Inițial, aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arest preventive la domiciliu.
Totodată, cele trei mijloace de transport folosite pentru deplasarea migranților au fost indisponibilizate. Investigațiile continuă.
Moldova
/VIDEO/ Narcotice de milioane, ascunse în stufăriș: Patru bărbați, prinși în flagrant cu 8 kilograme de droguri, la Țînțăreni.
Ingeniozitatea traficanților de narcotice nu are limite. Patru bărbați au ascuns aproximativ 8 kilograme de droguri într-un stufăriș de la marginea satului Țînțăreni, intenționând să le distribuie ulterior pe teritoriul Republicii Moldova. Planul acestora a fost însă dejucat de oamenii legii, care i-au prins în flagrant chiar în momentul în care scoteau substanțele din ascunziș.
Potrivit poliției, ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Ciocana și procurorii Procuraturii Chișinău, investighează activitatea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de droguri în proporții deosebit de mari.
Ancheta a stabilit că gruparea a creat mai multe magazine online pe aplicația Telegram, prin intermediul cărora distribuia droguri în întreaga țară. Din 2023 și până în prezent, membrii rețelei ar fi pus la punct un mecanism de recepționare a unor cantități mari de substanțe narcotice din afara țării, care erau ulterior repartizate către aceste „magazine”, în funcție de cerere.
Intervenția a avut loc pe 3 februarie, în extravilanul satului Țînțăreni, raionul Anenii Noi. În ascunzișul amenajat într-un stufăriș, oamenii legii au găsit aproximativ 8 kilograme de Alpha-PVP și 200 de grame de hașiș, cu o valoare estimată pe piața neagră la peste 3 milioane de lei.
Cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 30 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă, conform legislației, între 7 și 15 ani de închisoare. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea completă a activității infracționale.
-
Moldova7 zile în urmăTragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Narcotice de milioane, ascunse în stufăriș: Patru bărbați, prinși în flagrant cu 8 kilograme de droguri, la Țînțăreni.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.
-
Moldova4 zile în urmă19 victime la Ulmu: O autospecială IGSU a derapat și s-a tamponat cu un microbuz.
-
Moldova5 zile în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Call-centru cu rulaj de milioane: Polițiștii au destructurat o amplă schemă de escrocherii și spălare de bani.
-
Moldova6 zile în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
-
Moldova4 zile în urmăColiziune mortală la Orhei: Un șofer a murit după ce a derapat cu mașina și s-a tamponat cu un camion.
