Rețele de socializare

Moldova

Avocat, trimis în judecată pentru accidentarea pe zebra a patru persoane

Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a unui conducător auto, reţinut la finele anului trecut pentru accidentarea a patru persoane care traversau regulamentar carosabilul şi părăsirea locului accidentului rutier.

Publicat

Incidentul a avut loc în seara zilei de 18 decembrie 2017, cînd inculpatul, care se deplasa la volanul unui autoturism de model „Suzuki Vitara” pe bulevardul Zelinschi, nu a oprit la semnalul verde al semaforului, tamponînd patru persoane, printre care doi copii, care traversau regulamentar strada, după care a părăsit locul accidentului rutier. În urma impactului, cei patru pietoni au suferit traumatisme, avînd nevoie de îngrijiri medicale.

La scurt timp după părăsirea locului accidentului rutier, inculpatul a ameninţat cu omor cîţiva civili, prin scoaterea din toc a armei de foc pe care o deţinea legal, imediat fiind imobilizat de agenţii de patrulare.
Acesta s-a dovedit a fi un avocat din capitală, în vîrstă de 34 de ani, care a fost reţinut şi pînă în prezent se află în arest preventiv. Rezultatele testării alcooscopice au concluzionat că, la momentul accidentului, conducătorul auto avea concentraţia de alcool de 0,84 mg/l în aerul expirat.

Pe acest caz procurorii au iniţiat două cauze penale pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvîrşită în stare de ebrietate şi ameninţare cu omor.


Dacă va fi recunoscut vinovat, inculpatul riscă amendă de pînă la 67 500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau închisoare de pînă la 4 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.

PROCURATURA.MD


Moldova

/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.

O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.

Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.

În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.


În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.

În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.


Citește mai departe

Moldova

Impact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.

Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane în capitală. Totul s-a întâmplat în dimineața de 20 martie în cartierul Telecentru.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, impactul a avut loc în jurul orei 09:20, pe strada Miorița.

Din primele date, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, s-ar fi tamponat cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 24 de ani. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea nu sunt deocamdată cunoscute.

În urma impactului, conducătoarea auto a suferit traumatisme și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.


La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat perimetrul și au demarat cercetările.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Ploaie” de droguri, la Ialoveni: PVP, marijuana și cartușe, găsite în locuințele a trei bărbați.

Trei persoane din raionul Ialoveni sunt cercetate pentru trafic de droguri, după ce în gospodăriile acestora au fost descoperite substanțe interzise și echipamente folosite pentru comercializare.

Publicat

Este vorba despre doi bărbați de 28 și 42 de ani din Costești și un tânăr de 20 de ani din Hansca. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat droguri de tip PVP, cunoscut ca „sare”, dar și marijuana.

În locuințele suspecților au mai fost găsite cântare electronice de precizie, pachețele pentru ambalare, telefoane mobile cu informații relevante pentru anchetă, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Totodată, au fost depistate și cartușe deținute ilegal.

Cei trei au fost testați, iar rezultatele au arătat că au consumat marijuana.


Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 110.000 de lei, potrivit anchetatorilor.

La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Între timp, investigațiile continuă pentru a stabili dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii