Moldova
Dosarul „La Soacra”. Curtea de Apel a înăsprit câteva sentințe
Administratorul cafenelii „La Soacra” rămân condamnaţi la câte 6 ani și jumătate de închisoare, cu executare; iar inspectorul de la Situaţii Excepţionale – la 7 ani. Sentinţa a fost dictată de către Curtea de Apel.
Avocații administratorilor susțin că au cerut ca să fie recalificate faptele acestora, însă instanța a menținut decizia primei instanțe.
Tot astăzi, Ludmila Boșcălean – specialist în cadrul Direcției municipale Comerț – care anterior a fost achitată, acum a fost condamnată la 6 ani și 6 luni de închisoare. Femei i s-a făcut rău după ce a aflat sentința.
Amintim că Procuratura Chişinău a contestat cu apel sentinţa Judecătoriei Centru din capitală, emisă în decembrie 2016 pe cazul deflagraţiei produse în cafeneaua „La Soacra” din luna ianuarie a aceluiaşi an, din motivele ilegalităţii acesteia şi blândeţii pedepselor.
Procurorii au considerat că instanţa de judecată a stabilit o pedeapsă blândă în privinţa directorului întreprinderii, care gestiona cafeneaua şi a reprezentantului Direcţiei situaţii excepţionale.
Totodată, în viziunea procurorilor, instanţa nu a dat o calificare corectă acţiunilor reprezentantului Centrului Naţional de Sănătate publică Chişinău, atunci când a recalificat acţiunile acestuia de la depăşirea atribuţiilor de serviciu în neglijenţă în serviciu.
Concomitent, Procuratura a considerat că instanţa a dispus incorect achitarea reprezentantului Direcţiei generale comerţ şi prestări servicii populaţiei a Consiliului municipal Chişinău, în chestiunea infracţiunii de depăşire a atribuţiilor de serviciu.
Odată cu ei a fost condamnat şi angajatul de Centrul municipal de Sănătate Publică. El a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendare. De asemenea, o funcţionară de la Direcţia municipală de comerţ, care era cercetată pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, s-a ales cu amendă de 20 de mii de lei şi a fost privată de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 2 ani.
Anterior, administratoarea cafenelei a fost condamnată la 4 ani şi o lună de închisoare în acelaşi dosar.
Tragedia din cafeneaua „La Soacra” s-a produs la începutul anului trecut. Atunci, o explozie s-a produs din cauza unei butelii de gaz. 4 oameni au murit atunci, iar alţi 13 ani fost răniţi.
Moldova
Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.
Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.
Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.
Moldova
Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova
Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.
Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.
În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.
Moldova
Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.
Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.
Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.
Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.
-
Moldova6 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora12 ore în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova5 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova3 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova7 ore în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova2 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova5 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
