Moldova
Doi deţinuţi condamnaţi pentru pregătirea unui omor la comandă
Procurorii au obţinut pedepse reale cu închisoare pentru doi deţinuţi din Leova care pregăteau comiterea unui omor la distanţă.
Potrivit probatoriului acumulat de procurori, în ianuarie 2011, un deţinut de la Penitenciarul din or. Leova, care îşi ispăşea pedeapsa pentru omorul soţiei sale, i-a propus unui coleg de celulă să găsească o persoană terţă, pentru a executa omorul copiilor săi vitregi, ce urmau să moştenească averea soţiei cu care se afla în litigiu de partajare a averii moştenite.
Pentru comiterea omorului, deţinutul promitea o recompensă de 10 mii dolari. În continuare, complicele, care era deţinut pentru comiterea şantajului şi tâlhăriei, a găsit o persoană căreia i-a promis la rândul său 7 mii de dolari. Dirijând la distanţă printr-un telefon mobil, deţinutul a pregătit asasinarea victimelor conform mai multor scenarii pentru a nu trezi careva dubii. În cele din urmă, potenţialul executor a renunţat la comiterea crimei şi a denunţat inculpaţii oamenilor legii.
În iunie 2016, instanţa de fond i-a achitat pe inculpaţi, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, iar procurorul a contestat sentinţa considerând-o ilegală.
Astfel, recent prin decizia Curţii de Apel Chişinău, apelul procurorului a fost admis, inculpaţii fiind condamnaţi la 15, şi respectiv, 10 ani de închisoare cu executare.
Decizia poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.
Moldova
Percheziții de amploare în capitală: Zece persoane, bănuite de construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică.
Percheziții de amploare în capitală într-un dosar ce vizează construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică a Chișinăului. Zece persoane, printre care și un funcționar public din cadrul Ministerului Culturii, au statut de bănuit.
Mai exact, ofițerii CNA și procurorii desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce ține de edificarea unui local pe strada Eugen Doga, într-o zonă protejată a orașului. Perchezițiile au fost efectuate la mai multe persoane responsabile de executarea lucrărilor de construcție, care ar fi fost realizate cu abateri grave de la documentația de proiect.
Anchetatorii susțin că imobilul ar fi fost extins ilegal pe teren public, iar recepția finală a construcției ar fi fost făcută în lipsa actelor permisive, deși lucrările fuseseră anterior sistate în baza unui act de control emis de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.
În prezent, 10 persoane sunt vizate în calitate de bănuiți. Printre aceștia se numără șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic, dar și mai mulți responsabili de lucrările tehnice. Faptele sunt investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de „executare necalitativă a construcțiilor”, prevăzută de Codul penal.
Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, iar persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul CNA. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Încă o tragedie pe trasee: O șoferiță a murit după ce s-a tamponat frontal cu un camion, la Anenii Noi.
Încă o tragedie pe drumurile din țară. O femeie de 61 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu un camion. Accidentul fatal s-a produs în data de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Anenii Noi.
Potrivit poliției, șoferița a intrat din motive care urmează a fi stabilite, pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani.
În urma impactului, femeia a decedat pe loc.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, dar și cauza exactă a producerii accidentului.


Moldova
Accident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.
Accident înfiorător la Cimișlia: Un bebeluș de doar opt luni și un bărbat au murit, după ce două mașini s-au tamponat violent.
Potrivit poliției, coliziunea tragică s-a produs în după-amiaza zilei de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Cimișlia. Preliminar s-a stabilit că o mașină condusă de un bărbat de 27 de ani, care avea cu el trei pasageri, a efectuat manevra de virare la stânga, moment în care un alt șofer, în vârstă de 36 de ani, a ieșit la depășire și a lovit lateral automobilul.
Impactul a fost fatal pentru șoferul de 27 de ani și un copil de doar opt luni, care se afla în mașina acestuia. Victimele au decedat pe loc, iar medicii interveniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestora. Totodată, alte două persoane din același automobil, dar și cel de-al doilea conducător auto au suferit multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul tragic.




-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Bătut și dus cu forța în pădure: Trei tineri au fost reținuți pentru o răpire ca în filme, la Criuleni.
-
Moldova3 zile în urmăUn șofer ar fi ieșit la depășire și s-ar fi tamponat frontal cu o altă mașină, în raionul Sîngerei. Trei persoane, la spital.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ A rămas fără permis de conducere: Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea din sectorul Ciocana, sancționat.
-
Moldova4 zile în urmăAccident grav la Budești: Șoferul unei mașini de asistență medicală primară – transportat la spital.
-
Moldova2 zile în urmăIncendiu devastator, la Florești: Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o odaie a unei case cuprinse de foc.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Poți fugi, dar nu te poți ascunde: Individul care a vandalizat un pasaj pietonal din capitală, prins de poliție.
-
Moldova16 ore în urmăAccident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.
-
Moldova2 zile în urmăCercetați pentru braconaj: Doi bărbați din Ialoveni păstrau acasă arme ilegale și carne de vânat.
