Rețele de socializare

Moldova

Operaţiune CNA-PA-DIP: 11 000 de euro pentru muşamalizarea unui dosar penal şi trei persoane reţinute

Trei persoane au fost reţinute, aseară, de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, în urma unei operaţiuni, desfăşurate cu sprijinul Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

Publicat

Este vorba despre un cetăţean al Turciei şi soţia acestuia, care activa în calitate de translator, precum şi un avocat. Cei trei sunt bănuiţi de trafic de influenţă şi sunt reţinuţi pentru 72 de ore.

Potrivit materialelor anchetei, bănuiţii ar fi negociat cu rudele unui inculpat de origine turcă, deţinut în penitenciar, muşamalizarea unui dosar penal, pornit pe faptul organizării migraţiei ilegale. Aceştia ar fi promis că pot influenţa persoanele, care instrumentează dosarul, să-i aplice inculpatului o pedeapsă non-privativă de libertate. Suma de la care au pornit negocierile este de 20 000 de euro, după care s-a convenit la 11 000 de euro. Pentru această sumă, bănuiţii promiteau eliberarea deţinutului şi aplicarea unei pedepse mai blânde pentru organizarea migraţiei ilegale.

În după-amiaza zilei de ieri, avocatul inculpatului a primit 11 000 de euro, transmişi sub controlul CNA şi al procurorilor anticorupţie. Persoana a fost prinsă în flagrant, complicii săi fiind reţinuţi concomitent.  Pe numele bănuiţilor a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 326 – traficul de influenţă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 7 ani de puşcărie sau o amendă de până la 300 000 de lei.


Cauza penală se află în conducerea Procuraturii Anticorupţie, iar pe parcursul documentării, CNA şi procurorii au fost sprijiniţi de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare. 

CNA.MD


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii