Rețele de socializare

Moldova

Cadavrul unei femei, găsit în spatele unui bloc de locuit, la Ciocana

O femeie în vârstă de 64 de ani a fost găsită ieri, 14 decembrie, la pământ în sectorul Ciocana al Capitalei, lângă blocul locativ de pe strada Mircea cel Bătrîn în care avea apartament. Fiica sa a fost cea care a alertat de urgență Serviciul 903

Publicat

Potrivit poliției, victima locuia în satul Izbiște, raionul Criuleni, și dispunea de un apartament în sectorul Ciocana, unde venea periodic. În jurul orei 14:00 a venit la fiica sa, care locuiește în același sector, și căreia i-a adus produse alimentare.

În jurul orei 17:00, fiica a venit în vizită cu fiul său de 3 ani și a observat că mama sa ar avea stări depresive, iar când a invitat-o la ea în ospeție, femeia a refuzat. Mai târziu, după ce mama sa nu mai răspundea la telefon, a revenit.

Astfel, în jurul orei 21:00, a găsit-o în spatele casei, unde locuia victima.


De menționat că, în toamna acestui an, femeia a trecut un tratament antideprisant în urma decesului soțului său. Cazul este cercetat de poliție.

TODAY.MD


Moldova

Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor

Crimă înfiorătoare în raionul Fălești. Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelor folosind aceeași armă.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, poliția a fost alertată cu puțin timp în urmă, iar la fața locului a fost mobilizat un grup operativ pentru a cerceta scena. Trupurile neînsuflețite ale celor doi soți au fost descoperite în locuința lor, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească motivele care au dus la acest gest extrem.

Cazul este investigat sub toate aspectele, iar autoritățile urmează să ofere mai multe detalii în orele următoare.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu în sectorul Rîșcani al capitalei: Șase echipe de pompieri au luptat cu focul

În dimineața zilei de 14 iulie 2025 pompierii din capitală au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe bulevardul Moscova nr. 8 din municipiul Chișinău.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:21. Potrivit primelor informații, flacără deschisă a fost observată de la balconului unui apartament de la etajul 9 a unui bloc de locuit.

La fața locului au fost îndreptate 6 echipaje de pompieri. Ajunși, angajații IGSU au stabilit că ard mai multe bunuri materiale din interiorul unei camere și de la balcon.


Locatarii blocului s-au evacuat de unii singuri. Victime nu au fost raportate. Incendiul a fost localizat la ora 08:35 și lichidat complet la 08:58.

Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite ulterior.


Citește mai departe

Moldova

Descoperire șocantă în Franța: Bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat. Mama copilului este o moldoveancă.

Tragedie cutremurătoare în Franța, unde un bebeluș a fost descoperit fără viață în tamburul unei mașini de spălat, într-o locuință din Valenton, o suburbie a Parisului. Descoperirea macabră a fost făcută în seara de 7 iulie, după ce mama copilului, o moldoveancă de 39 de ani, s-a prezentat la spital cu sângerări abundente.

Publicat

Potrivit presei franceze, medicii au constatat că femeia prezenta semne clare că a născut recent – inclusiv prezența placentei și a cordonului ombilical – însă aceasta a negat totul.
Suspiciunile au fost imediat transmise autorităților, care au început o anchetă penală.

O primă percheziție la domiciliul femeii nu a dus la descoperirea copilului. Ulterior, mama a recunoscut că a născut, dar nu a oferit detalii despre ce s-a întâmplat cu nou-născutul.

Polițiștii au revenit și au reluat căutările. În cele din urmă, trupul bebelușului a fost găsit ascuns în mașina de spălat.


Din primele constatări nu s-au observat urme vizibile de violență pe corpul micuțului, însă cauza exactă a morții va fi stabilită în urma unei autopsii.

Femeia se află internată în spital, sub supraveghere medicală, și nu a putut fi încă audiată de anchetatori. Poliția franceză a deschis oficial un dosar penal pentru omor voluntar asupra unui minor sub 15 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii