Rețele de socializare

Moldova

Ar fi încercat să corupă doi polițiști, dar a fost denunțat la CNA

Administratorul unei firme de transport din Basarabeasca ar fi încercat să mituiască doi polițiști pentru a nu fi sancționat pentru activitate ilegală. Fapta a fost denunțată la DGT Sud a CNA, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.

Publicat

Potrivit materialelor anchetei, fiind stopat în trafic, bărbatul ar fi promis 200 de euro ofițerilor de patrulare, astfel încât ultimii să nu documenteze cazul de efectuare a transportului rutier de persoane în lipsa actelor necesare.

Incidentul a fost raportat la DGT Sud a CNA, iar ofițerii Centrului au inițiat o urmărire penală în temeiul art. 325 – corupere activă. În urma documentării cazului, bănuitul a fost prins în flagrant delict în mașina de serviciu a oamenilor legii. Operațiunea de reținere a avut loc în comun cu angajații SPIA al MAI, în fața unui supermarket din Comrat. Dacă va fi găsit vinovat, administratorul firmei de transport riscă  închisoare pe un termen de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.

Cauza se află în gestiunea Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA, urmărirea penală desfăşurându-se sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.


CNA.MD


Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii