Rețele de socializare

Moldova

Crimă macabră, în raionul Rîșcani. Polițiștii au reținut un bărbat de 45 de ani, suspectat că l-a omorât pe un consătean

Crimă macabră, în raionul Rîșcani. Polițiștii au reținut un bărbat de 45 de ani, suspectat că l-a omorât pe un consătean.

Publicat

Oamenii legii au fost alertați în dimineața de 4 noiembrie precum că, într-o localitate din raionul Rîșcani a fost depistat corpul neînsuflețit al unei persoane. Victima, un bărbat de 51 de ani, a fost depistată în propria casă, la podea, cu două plăgi în regiunea gâtului.

Oamenii legii au stabilit la fața locului că în ajunul tragediei, bărbatul în vârstă de 51 de ani ar fi consumat alcool împreună cu suspectul. La un moment dat, între cei doi s-a iscat un conflict. Bănuitul ar fi luat un cuțit de pe masă și i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul în regiunea gâtului.

Din cauza rănilor suferite, victima a decedat la fața locului. Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care a fost comisă crima.

echipa.md


Moldova

Incendiu în sectorul Ciocana al capitalei: O gheretă de lângă o stație de așteptare a luat foc

Incendiu în sectorul Ciocana al capitalei. O gheretă amplasată lângă o stație de așteptare a transportului public de pe bulevardul Mircea cel Bătrân a fost cuprinsă de flăcări.

Publicat

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri și salvatori, care au stabilit că incendiul s-a extins pe tavanul chioșcului.

Astfel, flăcările au distrus în totalitate acoperișul gheretei cu o suprafață de peste 7 metri pătrați. Nimeni nu a avut de suferit de pe urma izbucnirii flăcărilor.

Specialiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incendiul.


 


Citește mai departe

Moldova

Un transportator de colete pe ruta Moscova-Chișinău, cercetat de CNA și procurori într-un dosar de trafic de influență

Un conducător auto care transporta colete pe ruta Moscova-Chișinău a fost denunțat la CNA de o persoană pe faptul pretinderii de la ea a mijloacelor bănești pentru pretinsa mituire a unor angajați ai Serviciului Vamal.

Publicat

Potrivit CNA, în luna octombrie curent, bănuitul i-ar fi livrat denunțătorului mai multe seturi de haine şi accesorii pentru dame, în cantitate de aproximativ 70 kg, comandate de către denunțătoare din or. Moscova, Federația Rusă, care însă au fost reținute de inspectorii Postului Vamal Leușeni în urma controlului vamal. În continuare, acționând din interes material și susținând că prin intermediul unei persoane intermediare ar avea influență asupra factorilor de decizie din cadrul Postului Vamal Leuşeni, pe care îi poate determina să elibereze marfa reținută, bănuitul ar fi pretins de la denunțător mijloace băneşti în sumă de 25 000 lei.

În scopul întăririi probatoriului, au fost efectuate măsuri speciale de investigații în cadrul cărora a fost documentat faptul pretinderii mijloacelor bănești în vederea soluționării favorabile a cazului. La 4 decembrie 2023, a fost efectuată percheziția domiciliului bănuitului, în cadrul căreia au fost ridicate 2 telefoane mobile utilizate de către acesta. În continuare, bărbatul este cercetat în stare de libertate.

Cauza penală, pornită pe faptul comiterii traficului de influență, se află în exercitarea organului de urmărire penală al CNA sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău. Precizăm că, acest caz a fost documentat cu suportul reprezentanților Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal.


Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Citește mai departe

Moldova

Au pătruns într-o parcare subterană și au „descălțat” un automobil. Doi chișinăuieni ar fi furat 4 jante cu anvelope de 80.000 de lei

Au pătruns într-o parcare subterană și au descălțat un automobil. Doi chișinăuieni, de 21 și, respectiv, 22 de ani au fost reținuți de polițiști, bănuiți că au furat patru jante cu tot cu anvelope de la un automobil.

Publicat

Camerele de supraveghere au surprins automobilul cu care se deplasau cei doi tineri în momentul când a intrat în parcarea subterană. Momentul comiterii infracțiunii nu a fost filmat, însă la scurt timp, camerele au surprins cum mașina părăsește parcarea.

Se pare că tocmai în acest interval scurt, tinerii ar fi reușit să încarce jantele cu tot cu anvelope în portbagaj și să plece într-o direcție necunoscută. Prejudiciul cauzat proprietarului a fost estimat la 80 000 de lei. După o serie de căutări, suspecții au fost identificați și reținuți.

La audieri, tinerii au declarat că au vândut bunurile furate, acestea însă au putut fi recuperate de polițiști și reîntoarse proprietarului. Oamenii legii menționează că  suspecții nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru infracțiuni similare.


În prezent ei sunt reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă detenție pe un termen de până la 4 ani.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii