Ediție TV
/VIDEO/ „Nopți albe”, în capitală: Un șofer a avariat trei automobile, apoi s-a dat în spectacol în fața polițiștilor
Furturi, huliganism, perturbarea ordinii publice dar și incidente cauzate de consumul de alcool: Sunt doar câteva dintre încălcările care cel mai des au loc pe timpul nopții.
Pentru a preveni astfel de situații, dar și pentru a asigura liniștea și siguranța cetățenilor, în capitală, dar și în întreaga țară poliția a desfășurat operațiunea Nopți Albe. Echipa noastră de filmare a mers, alături de colaboratorii IP Buiucani, pentru a urmări cum se desfășoară astfel de operațiuni.
OLEG BÎRLIBA, ȘEFUL IP BUIUCANI: „Reieșind din situația criminogen-infracțională pe care o avem în teritoriu, analiza pe care am făcut-o în comun cu dumneavoastră, este necesar de a interveni pe unele segmente operativ, și anume în zilele de odihnă, așa cum arată analiza. Noi urmează să fim activi, să fim prezenți masiv în teritoriu pentru a preveni și a nu admite cazuri contravenționale comise și infracționale”.
După instructaj, oamenii legii s-au deplasat pe sectoarele care le-au fost încredințate.
Unul din cele mai grave incidente pe care am reușit să-l surprindem a fost un accident rutier, comis de un șofer, vizibil, în stare de ebrietate. Acesta ar fi intrat în viteză pe strada Voluntarilor, unde a tamponat trei automobile parcate. La fața locului au fost îndreptate mai multe echipaje de poliție, iar șoferul și-a chemat o rudă, să-i țină apărarea. Pentru că bărbații nu se supuneau cerințelor legale, oamenii legii au fost nevoiți să folosească gazul lacrimogen.
Conflictul a continuat și la sediul IP Centru, unde au fost aduși certăreții.
În cele din urmă, bărbații, dar și iubita unuia dintre ei au fost duși la centrul narcologic pentru a le fi preluate probe de sânge și a constata dacă se aflau în stare de ebrietate. Totodată, pe numele lor au fost întocmite procese-verbale, pentru ultragierea colaboratorilor de poliție, ei riscând amenzi sau muncă neremunerată în folosul societății.
Acesta nu este însă nici pe departe singurul incident al nopții. Pe strada Ion Creangă, forțele de ordine au fost chemate pentru a prelua un tânăr vizual sub influența narcoticelor.
O tânără care a văzut cum s-a întâmplat totul ne-a relatat, în spatele camerelor, despre cele întâmplate.
MARTOR OCULAR: „Noi am asistat la chestia asta cum el s-a aruncat la un om, și deja a venit echipajul și a fost nevoit să-i dea cu piper pentru că era inadecvat”
Iar în cartierul Telecentru a avut loc o bătaie între mai multe persoane. Poliția a fost chemată de martori, însă, la fața locului oamenii legii au depistat un singur tânăr, care refuza să relateze ce s-a întâmplat, cu toate că, vizual, se observa că a fost implicat în bătaie.
SUSPECT: „Când o să-mi arătați video că eu m-am bătut cu cineva, atunci o să mă luați și mă duceți unde vreți. Dar eu nu m-am bătut cu nimeni. Nimeni nu mă urcă în mașină până nu dau un telefon”.
Tot în cartierul Telecentru, am întâlnit și mai multe echipaje ale INSP, care verificau șoferii. În timpul controalelor, oamenii legii au staționat o șoferiță pe care o suspectau că ar fi consumat alcool, testarea acesteia cu aparatul „Drager” a devenit o adevărată provocare.
SECVENȚĂ DE DIALOG DINTRE POLIȚIȘTI ȘI ȘOFERIȚĂ:
„- Timp de cinci secunde trebuie să suflați.
– Încă, încă.
– Luați aer în piept, și parcă a-ți umfla un balon.
– Păi eu suflu.
– Iată așa trebuie de suflat, mult.
– Păi eu suflu”.
În cele din urmă, femeia a suflat corect, iar rezultatele au arătat 0.07 mg/l în aerul expirat. Cu toate că cifra este mai mică decât minima de 0.15, stabilită de lege, șoferița a fost condusă la dispensarul narcologic pentru proba de sânge.
Am reușit să vorbim și cu un reprezentantul unei echipe al BPRO, care ne-a spus că pe parcursul nopții, echipa lor a intervenit la 10 chemări.
ALEXANDRU SCRIPNIC, SUBOFIȚER SUPERIOR BPRO, AL DIRECȚIEI DE POLIȚIE CHIȘINĂU: „Suntem antrenați în serviciu, în tura de noapte. La moment avem 10 chemări. Cele mai dese sunt de gălăgie, bătaie, conflicte între persoane. Iar unele persoane, care nu s-au conformat cerințelor noastre legale au fost conduse la IP Buiucani pentru documentare. Ca urmare, persoanele date o să fie sancționate”.
Am încercat să aflăm de la șeful IP Buiucani, Oleg Bîrliba, care este interacțiunea dintre polițiști și cetățeni, în timpul acestor tipuri de operațiuni.
OLEG BÎRLIBA, ȘEFUL IP BUIUCANI: „Aceste operațiuni cetățenilor le insuflă mai multă încredere. Atunci când pe timp de noapte avem locuri mai puțin iluminate. În unele situații în curțile blocurilor locative se găsesc grupuri care consumă alcool. Dar în cazul în care polițiștii stabilesc itinerarul pe acest segment și reacționează, cetățenii sunt mulțumiți”.
Șeful IP Buiucani a ținut să le mulțumească oamenilor, pentru implicarea lor în procesul de menținere a ordinii publice.
OLEG BÎRLIBA, ȘEFUL IP BUIUCANI: „Vreau, în primul rând să le mulțumesc cetățenilor, nu am avut cazuri să se sperie de polițiști, ba mai mult, salută intenția, salută prezența lor în societate. Mai ales acolo unde stabilim că sectoarele sunt problematice și este nevoie de a interveni în forță”.
Astfel de operațiuni se desfășoară periodic în întreaga țară, scopul principal fiind contractarea contravențiilor și a infracțiunilor pe timp de noapte.
Ediție TV
A devenit milionar prin escrocherie. Bărbatul care a lăsat peste 50 de persoane fără aur – condamnat la 18,5 ani de pușcărie
A devenit milionar prin escrocherie. Un bărbat de 39 de ani a fost condamnat la 18 ani și șase luni de pușcărie, fiind anunțat și în căutare.


Sentința a fost emisă de magistrații judecătoriei Buiucani, după ce procurorii au demonstrat că în perioada anilor 2018-2021, sub pretextul că ar fi aurar și confecționează diverse articole din aur, ar fi colectat de la mai multe victime peste 1,5 kg de aur, în valoare de aproape 800.000 de lei.
Amintim că în luna februarie 2022, mai multe victime ale inculpatului s-au adresat redacției noastre după ajutor, iar noi am relatat despre acest caz. Atunci oamenii ne povesteau că găsise adresa acestui meșter, care avea și oficiu în sectorul Buiucani al capitalei, prin anunțuri pe internet, iar după ce îi lăsau aurul, ultimul dispărea.
SERGHEI, victimă: „Eu voiam să-i dau resturile de aur, i-am plătit și avans, ca să-mi facă ceea ce-mi doresc. El mi-a verificat aurul în această încăpere, a scos un document, bon de consum, a verificat aurul, l-a cântărit, am discutat condițiile. După a 10-a zi, când trebuia să-mi dea lanțul, s-au început minciunile, acolo era tot, și mama bolnavă, și el bolnav, meșterul s-a îmbolnăvit, și s-a bătut cu soția și a fost arestat, a fost tot ce vrei”.
Potrivit procurorilor, pe lângă businessul cu aur, în anul 2018, același individ, cunoscând că o femeie ar deține o procură ce i-ar permite înregistrarea unui imobil, ar fi amăgit-o și a reușit să înstrăineze acel apartament, cauzând victimei daune materiale în sumă de jumătate de milion de lei. Tot el ar fi luat 3.000 de euro avans de la o altă victimă promițând-ui să o ajute să vândă un apartament în orașul Durlești.
Suma prejudiciilor totale cauzate celor peste 50 victime a constituit în total peste 2,2 milioane de lei. Inculpatul a fost anunțat în căutare din motiv că acesta nu s-a prezentat în ședințele de judecată.
Ediție TV
Părinții Doiniței Prodan consideră prea blândă pedeapsa pe care o va ispăși șoferul care le-a ucis fiica: Legea trebuie să fie înăsprită
Șoferul care a provocat accidentul fatal, la sfârșitul lunii iulie, pe bulevardul Decebal, soldat cu decesul tinerei Doinița Prodan, și-a aflat sentința.


Acesta a fost condamnat la 6 ani și 10 luni de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip semi-închis. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Dragomir Popovici a refuzat să fie escortat la ședință pentru a-și afla sentința.
De asemenea, el va trebui să achite tatălui Doiniței Prodan, Igor Prodan, 5 milioane de lei drept prejudiciu moral și 296 de mii de lei – prejudiciu material. Totodată, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului a sumei de un milion de lei drept prejudiciu moral în favoarea altei victime a accidentului, Gabriela Lupu.
Îndurerați și cu ochii în lacrimi, părinții Doiniței Prodan susțin că legea este prea blândă în astfel de cazuri.
Atât avocații victimelor cât și procurorul pe caz urmează să decidă dacă vor contesta decizia instanței la Curtea de Apel Chișinău.
Potrivit procurorului, anterior pe numele lui Dragomir Popovici au fost intentate 45 de dosare contravenționale. În anul 2021, instanța la condamnat pe Popovici la muncă neremunerată în folosul comunității și i-a anulat permisul de conducere, după ce a fost prins la volan în stare de ebrietate.
Accidentul tragic s-a produs în data 24 iulie. Șoferul învinuit ar fi circulat cu viteză excesivă spre strada Decebal, când la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanului, tamponându-se în trei automobile.
Imediat după accident, acesta a fugit de la fața locului, fiind reținut după 10 zile. Șoferița uneia dintre mașini și trei prietene ale sale, pasagere în același vehicul au fost duse la spital.
Două săptămâni mai târziu, șoferița pe nume Doința Prodan, a decedat pe patul de spital. Aceasta era mama a doi copii, de 3 și 5 ani.
Ediție TV
/VIDEO/ Escrocherii cu „ruda implicată în accident”. Peste 100 de victime și prejudicii de milioane
În Republica Moldova a luat amploare o nouă schemă de escrocherie. Este vorba despre „ruda implicată în accident”, în care șarlatanii sună la numerele de telefon staționar și își păcălesc victimele că o persoană din familie a fost accidentată sau a produs un accident grav, după care le cer o sumă de bani.


De la începutul anului, în capcana escrocilor au căzut 112 victime, majoritatea bătrâni de peste 70 de ani.
Reprezentanții poliției spun că escrocii folosesc aceeași istorie, dar și tehnici de manipulare psihologică a oamenilor. Diferă doar sumele cerute. Iar dacă reușesc să-și păcălească victimele, șarlatanii trimit la adresa acestora curieri să le aducă banii. De regulă, aceștia sunt fie minori, fie taximetriști.
Cea mai mare sumă de bani luată de la o victimă este de circa 1,5 milioane de lei. Într-un caz, o femeie în stare de șoc, le-a dat escrocilor toți banii din casă, iar după ce și-a revenit și-a dat seama că nu are fiică. Într-un alt caz, o femeie de 97 de ani a căzut în această capcană.
Oamenii spun că au auzit din presă și de pe internet despre o astfel de escrocherie și încearcă să-și protejeze rudele în etate.
Poliția susține că printre persoanele implicate în schema „ruda implicată în accident” sunt și cetățeni străini, cum ar fi Ucraina și Georgia. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a reține liderii acestor grupări criminale. În același timp, cetățenii sunt îndemnați, în caz de pericol, să sune la numărul de urgență 112.
-
Moldova11 ore în urmă
Profesorul care și-a exploatat sexual fiicele, pe banca acuzaților. Ar fi obținut 60.000 de euro din vinderea fotografiilor pornografice
-
Ediție TV11 ore în urmă
A devenit milionar prin escrocherie. Bărbatul care a lăsat peste 50 de persoane fără aur – condamnat la 18,5 ani de pușcărie
-
Moldova16 ore în urmă
A încercat să mituiască cu 400 de lei un polițist. Un transportator ilegal de lemne dosar penal și pentru corupție
-
Diaspora2 zile în urmă
O tânără doctoriță, originară din R. Moldova, ucisă într-un apartament în Franța
-
Moldova17 ore în urmă
/VIDEO/ Detalii șocante în cazul copilului moldovean de 13 ani, căzut în gol de la etajul 9, la Iași. A fost găsit de fratele mai mare
-
Moldova13 ore în urmă
Minoră dispărută din Ocnița depistată de carabinieri în capitală
-
Moldova12 ore în urmă
Dublu ghinion pe capul unui șofer. Două mașini ale sale și garajul – distruse de flăcări
-
În căutare6 zile în urmă
Strigăt disperat de ajutor! Un tată își caută fiul în vârstă de 29 de ani, dispărut de mai multe zile