Rețele de socializare

Moldova

„Drum lin spre ceruri”: Doliu în liceul unde a învățat biciclistul, care a murit în urma accidentului de la Stăuceni

Doliu în Liceul Teoretic cu Profil Arte „Ion și Doina Aldea-Teodorovici” din capitală unde a învățat adolescentul de 12 ani, care a decedat, după ce a fost lovit de o mașină în timp ce se deplasa cu bicicleta, în apropierea comunei Stăuceni.

Publicat

„Drum lin spre ceruri”, au scris reprezentanții instituției, transmite Unimedia.INFO.

„Această zi este umbrită de plecarea din viață a elevului clasei a VII-a, Valerian Railean (18.03.2010 – 24.02.2023).

Viața lui a fost răpusă în urma tragicului accident din 21.02.2023. Aducem profunde condoleanțe familiei îndurerate.


Drum lin spre ceruri, Valerian!”, se menționează în mesajul instituției.

Unul dintre băieții, loviți de o mașină la Stăuceni, s-a stins din viață. Băiatul se afla în comă de 2 zile. Anunțul trist a fost făcut de tatăl minorului.

Tatăl unuia dintre cicliștii loviți violent de un automobil la Stăuceni a venit cu un mesaj de mulțumire adresat medicilor și persoanelor care au ajutat pe copilul său. Bărbatul a publicat pe rețele poze de la locul accidentului, precum şi după impact. „Valerianul meu zăcea la pământ de durere”, a scris bărbatul.


Șoferul care a lovit doi copiii la Stăuceni, campionul și vicecampionul țării la ciclism, a fost plasat în arest preventiv. Decizia a fost pronunțată joi, 23 februarie, de magistrații Judecătoriei Ciocana.

Bicicliștii au fost loviţi de o maşină pe traseul care leagă capitala de comuna Stăuceni. În urma impactului, copiii au fost transportați la spital. Accidentul a avut loc pe 21 februarie, în jurul orelor 17.00.


Moldova

Ar fi cerut 1800 de euro pentru un permis de conducere. O femeie din Drochia, reținută de CNA

Ar fi cerut 1800 de euro pentru un permis de conducere, dar planul i-a eșuat după ce a fost denunțată la CNA.

Publicat

O femeie din Drochia este suspectată într-un dosar de trafic de influență. Mai exact, bănuită că ar fi cerut mită de la un bărbat în schimbul obținerii unui permis de conducere.

Femeia l-ar fi convins pe acesta că poate influența funcționarii de la Secția de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Soroca și în acest fel ar putea obține mult mai ușor permisul de conducere pentru categoria B.

În cele din urmă, bărbatul a denunțat femeia la CNA, iar ofițerii de investigație au pornit un dosar penal pentru trafic de influență.


La domiciliul suspectei au fost desfășurate percheziții în urma cărora a fost ridicat un telefon mobil cu probe concludente pentru urmărirea penală. Femeia este cercetată în stare de libertate.


Citește mai departe

Moldova

Un TIR încărcat cu semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat la Bălți: Șoferul, transportat la spital

În seara zilei de 15 aprilie 2024 salvatorii din nordul țării au descarcerat o persoană în urma unui accident rutier produs la periferia orașului Bălți.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat al ora 19:56. Potrivit informațiilor înregistrate, un camion de model MAN TGA s-a inversat în timpul deplasării, iar conducătorul  auto a rămas blocat în cabina TIR-ului.

La fața locului, în mod de urgență au intervenit angajații Direcției Regionale Căutare Salvare nr.2 a IGSU. Pompierii au efectuat lucrări de descarcerare a conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care a primit diverse traumatisme.

Ulterior, acesta în stare conștientă a fost preluat de echipa de medici și transportat la spitalul municipal din Bălți. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de către organele de drept.


Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 62 situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie la Bălți: O fetiță de 12 ani, găsită strangulată într-o fâșie forestieră

O fetiță de 12 ani a fost găsită strangulată într-o fâșie forestieră din proximitatea municipiului Bălți. Cazul a avut loc pe data de 13 aprilie, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele acestei tragedii.

Publicat

„Pe data de 13 aprilie, poliția din Bălți a fost sesizată despre depistarea unei minore de 12 ani, strangulată, într-o fâșie forestieră din proximitatea municipiului Bălți.

La examinarea de către medici, pe corpul neînsuflețit al minorei nu au fost depistate semne de moarte violentă.

Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în cadrul unui proces penal.


Totodată, cadavrul minorei a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale”, informația a fost comunicată pentru UNIMEDIA de ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Bălți, Ina Banari.


Citește mai departe

topul săptămânii