Rețele de socializare

Moldova

Documente falsificate, depistate la doi tineri moldoveni

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST au inițiat cercetări pe numele a doi conaționali care dețineau acte falsificate – un permis de conducere moldovenesc și o carte de identitate românească. Ambii s-au prezentat pe sensul de ieșire din Republica Moldova.

Publicat

În punctul de trecere a frontierei Sculeni, la ruta ce se deplasa spre Belgia a fost legitimat un cetățean moldovean de 35 de ani, locuitor al orașului Ungheni. Conform analizei de risc, bărbatul a fost supus controlului suplimentar. În rezultat, asupra sa a fost descoperit un permis de conducere moldovenesc, emis pe numele său, cu semne vădite de falsificare. La audieri, concetățeanul a recunoscut că l-a obținut în Franța, prin intermediul altei persoane, contra sumei de 100 EUR.

În punctul de trecere a frontierei Leușeni, la o cursă cu itinerarul „Moldova – Franța” a fost identificat al doilea moldovean, în vârstă de 36 de ani, locuitor al raionului Ștefan Vodă. De asemenea, ca urmare a efectuării controlului în linia II, polițiștii de frontieră au depistat o carte de identitate românească, vizibil falsificată. Conaționalul a declarat că actul l-a cumpărat în Franța, contra sumei de 70 EUR.

Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor.


Moldova

Accident grav, la Durlești: O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital

Accident violent în orașul Durlești din municipiul Chișinău. O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, în dimineața de 28 martie, la ora 08:06 a parvenit informația pe faptul că pe strada păcii 29 s-a produs accident rutier  soldat cu deteriorarea vehiculelor și o persoană traumatizată.

Potrivit informațiilor primare obținute de la fața locului s-a stabilit că conducătorul automobilului de model Tesla, o femeie în vârsta 37 ani, deplasându-se pe drumul secundar nu a cedat trecerea vehiculului care se deplasa pe drumul cu prioritate și ca rezultat s-a ciocnit cu automobilul de model Renault, condus de un bărbat în vârstă de 34 ani. În urma impactului, Tesla a fost proiectată în automobilul de model Volvo care era parcat la marginea drumului.

În rezultatul accidentului, vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, iar șoferița de Tesla a fost preluată de serviciul medical de urgență.


Cercetările continuă.


Citește mai departe

Moldova

Urmărire cu implicarea a 5 echipaje de poliție: Șoferul încerca să scape pentru că e condamnat la 15 ani de închisoare

Urmărire cu implicarea a 5 echipaje de poliție. Șoferul se eschiva de oamenii legii, fiind condamnat la 15 ani de închisoare.

Publicat

Astăzi, în timpul monitorizării de către polițiști a circulației rutiere, pe str. A. Mateevici din capitală a fost observat un șofer care conducea neuniform un Renault.

La somarea de a stopa mașina, bărbatul de la volan a accelerat și a creat nenumărate situații de accident în trafic, continuându-și cu viteză excesivă deplasarea și efectuând manevre periculoase, ceea ce a creat și mai multe bănuieli polițiștilor.

Pentru stoparea acestuia au fost implicate 5 echipaje de poliție.


După jumătate de oră de urmărire bărbatul a fost reținut. Acesta are 43 de ani și este originar din Bubuieci.

Bărbatul se eschiva de organele de drept, după ce a fost condamnat pe teritoriul Republicii Moldova la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și fals în acte.

Acesta a fost condamnat și pe teritoriul României pentru contrabandă.


 


Citește mai departe

Moldova

Examen eșuat: O mașină pentru examinarea viitorilor șoferi a tamponat lateral un automobil ce aparține unei școli auto

Examen eșuat. Într-o intersecție din orașul Cahul, o mașină pentru examinarea viitorilor șoferi a tamponat lateral un automobil ce aparține unei școli auto.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 26 martie, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Imaginile de la locul impactului au devenit virale, internauții făcând haz de necaz. Mulți dintre ei au scris în comentarii că cel mai probabil examenul auto a fost picat.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Cahul, Cristina Ciobanu, în urma impactului nimeni nu a fost rănit. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele coliziunii și cine se face vinovat.


Citește mai departe

topul săptămânii