Moldova
Dezmințire: Deținutul care a decedat la o zi după reținere se afla în izolatorul MAI, nu în penitenciarul nr.13
Deținutul care a decedat la o zi după reținere se afla în izolatorul MAI, nu în penitenciarul nr.13, așa cum am anunțat mai devreme.

Cerem scuze pentru eroarea produsă și daunele pe care le-am adus imaginii instituției penitenciare.
Amintim că unul dintre cei doi bărbați, reținuți pentru trafic de heroină a decedat, în dimineața de 23 septembrie. IGP a fost alertat în jurul orei 04.30, iar potrivit datelor oferite bărbatul de 40 de ani era deținut în celulă de unul singur. Gardienii au observat pe camerele de supraveghere că acesta se simte rău, au intrat în celulă, după care imediat au chemat asistentul medical și ambulanța. Din nefericire, când au ajuns la fața locului, medicii nu au putut decât să constate decesul bărbatului.
Audiați, angajații izolatorului au declarat că bărbatul ar fi avut o stare fizică și psihică caracteristică întreruperii consumului de droguri, acesta fiind la evidența medicului narcolog ca consummator de opiacee.
De anchetarea cazului se ocupă procuratura.
Anterior, în data de 22 septembrie, poliția anunța despre reținerea a doi bărbați, de 24 și, respectiv, 40 de ani, suspectați de trafic cu heroină.
În total, oamenii legii au ridicat de la cei doi heroină, care pe piața neagră ar valora peste 300.000 de lei. Bărbatul decedat figura și într-un alt dosar de păstrare a drogurilor, trimis deja în judecată. Cercetările pe caz continuă.
Cazul a ajuns și în vizorul Avocatului Poporului.
Ombudsmanul urmează să monitorizeze dacă Inspectoratul General al Poliției al MAI și alte instituții care au avut tangență cu persoana decedată au asigurat corespunzător respectarea garanțiilor fundamentale împotriva relelor tratamente față de persoana decedată la etapele de reținere, plasare și deținere în Izolator, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„De asemenea, Avocatul Poporului va analiza nivelul de implementare a recomandărilor înaintate anterior de către Ombudsman ca urmare a vizitelor de monitorizare desfășurate de către Oficiului Avocatului Poporului și Consiliul pentru Prevenirea Torturii (CpPT), și, dacă neimplementarea recomandărilor Avocatului Poporului și organizațiilor internaționale specializate de către IGP MAI și alte instituții au contribuit la decesul persoanei (inclusiv a recomandărilor înaintate ca urmare a ”cazului Andrei Brăguță”).
În același context, Ombudsmanul îndeamnă Inspectoratul General de Poliție, autoritățile naționale responsabile, mass media, și societatea la general, să nu utilizeze imagini sau informații despre cazul dat într-un limbaj care să creeze prejudecăți și să instige la ură societatea față de persoanele cu probleme de sănătate mentală (inclusiv dependența de substanțe psihoactive) sau pe alte criterii.
Informații mai detaliate cu privire la examinarea cazului și concluziile Ombudsmanului vor fi comunicate după finalizarea procesului de monitorizare”, anunță Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.
Moldova
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități
Ploile abundente căzute în dimineața zilei de 18 iulie au provocat haos în trafic și au pus în pericol siguranța cetățenilor din mai multe regiuni ale țării. Străzi inundate, copaci rupți de vânt și localități rămase fără curent – sunt doar câteva dintre efectele condițiilor meteo extreme.

În Chișinău, pe strada Calea Ieșilor, un autoturism cu două persoane la bord a rămas blocat într-o zonă inundată. Salvatorii au intervenit prompt și au tractat vehiculul în siguranță. Tot în Capitală, pe strada Aerodromului, un copac doborât de rafalele de vânt atârna amenințător peste liniile electrice. Pompierii au acționat rapid pentru a preveni o posibilă tragedie, defrișând și îndepărtând copacul.
Probleme au fost semnalate și în teritoriu. La intrarea în satul Mereșeni, Hâncești, vântul a pus la pământ un alt copac, care a fost degajat de echipajele IGSU. În satul Drăsliceni, Criuleni, un alt echipaj de intervenție a fost mobilizat pentru a ajuta două persoane rămase blocate cu mașina pe un drum transformat în noroi.
Pe lângă daunele materiale, vremea rea a dus și la deconectarea de la rețeaua electrică a două localități din raionul Anenii Noi – Delacău și Puhăceni, potrivit furnizorilor de energie.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență rămâne în stare de alertă și continuă să monitorizeze atent situația. Autoritățile îndeamnă populația să evite deplasările în zonele afectate și să respecte indicațiile serviciilor de urgență. În caz de pericol, apelați 112.
Moldova
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
O femeie a murit, după ce a fost omorâtă de către fiul său.

Crima a avut loc ieri-seara într-un apartament din sectorul Rîșcani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Astfel, victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 50 de ani, care activa în calitate de profesoară la „Mihail Kogălniceanu”, din capitală.
Poliția a venit cu detalii în acest caz, declarând că a fost alertată printr-un apel la 112 despre o posibilă crimă comisă într-un apartament.
La fața locului, oamenii legii au găsit ușa încuiată și au fost nevoiți să o deblocheze. În interior, a fost descoperit cadavrul unei femei de 48 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă – o lovitură de cuțit în piept, în zona inimii.
Principalul suspect este fiul victimei, în vârstă de 23 de ani. În momentul în care echipele de intervenție se apropiau de apartament, tânărul s-ar fi aruncat de la etajul patru. A supraviețuit căderii, însă a fost transportat de urgență la spital cu multiple traumatisme.
Poliția a inițiat un proces penal pentru omor și investighează toate circumstanțele acestei tragedii.
Moldova
Cinci persoane rănite într-un grav accident, la Edineț. Un șofer a ieșit la depășire fără să se asigure
Impact frontal la Edineț, soldat cu cinci persoane rănite. Un șofer a intrat pe contrasens și a provocat un accident grav în apropiere de satul Ruseni.

Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:50, pe un drum din apropierea satului Ruseni, raionul Edineț. Două automobile s-au ciocnit frontal, iar cinci persoane, cu vârste între 15 și 50 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit Poliției, un bărbat de 47 de ani, aflat la volanul unui automobil Nissan Almera, a ieșit la depășire fără să se asigure și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un BMW condus de o femeie de 36 de ani. În urma coliziunii, atât șoferul vinovat, cât și pasagerul său – un bărbat de 46 de ani – au fost răniți. De asemenea, șoferița din BMW și doi pasageri ai săi, o fată de 15 ani și un băiat de 18 ani, au suferit traumatisme.
La fața locului au intervenit trei echipe ale Serviciului de Asistență Medicală Urgentă din cadrul SAMU Edineț. Prima ambulanță a ajuns în doar câteva minute și a început trierea victimelor, fiind solicitat sprijin suplimentar din cauza numărului mare de răniți. După stabilizarea parametrilor vitali, toate cele cinci persoane au fost transportate asistat la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri specializate.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
-
Moldova3 zile în urmă
UPDATE: Băiețelul de 1 an și 9 luni dispărut la Step-Soci a fost găsit fără suflare
-
Moldova19 ore în urmă
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
-
Moldova3 zile în urmă
A tras mai multe focuri de armă, apoi a fugit de la fața locului. Un tânăr de 21 de ani este cercetat penal pentru huliganism la Comrat
-
Moldova5 zile în urmă
Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor
-
Moldova4 zile în urmă
Adăpostea minore aflate în situații dificile, apoi le exploata sexual. Un taximetrist din Chișinău, trimis pe banca acuzaților
-
Moldova3 zile în urmă
Accident soldat cu două decese, la Orhei: Alte 10 persoane au ajuns la spital
-
Moldova4 zile în urmă
Accident de coșmar la Edineț: Două camioane s-au tamponat frontal. Unul dintre șoferi a decedat
-
Moldova19 ore în urmă
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități