Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Carabinierul care a împușcat mortal un tânăr în satul Elizaveta a fost condamnat la peste 17 ani de pușcărie

După doi ani și jumătate de examinare a cauzei, suspectul și-a auzit sentința. Carabinierul care a împușcat mortal un tânăr din satul Elizaveta a fost condamnat la 17 ani și șase luni de pușcărie.

Publicat

Magistrații l-au declarat pe Vitalie Tataru vinovat pentru omorul intenționat al lui Semion Botnari. Inculpatul însă susține în continuare că totul a fost din întâmplare.

„Se pronunță dispozitivul sentinței. Se recunoaște vinovat Tataru Vitalie Alexandru se săvârșirea infracțiunii prevăzute de art 145 alin. 3 litera a, Cod Penal și se stabilește pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 17 ani și 6 luni.”

Sentința de judecată îl obligă pe Vitalie Tataru să achite familiei lui Semion Botnari prejudiciul moral de 500 000 de lei, dar și cheltuielile de înmormântare în sumă de 37732 de lei. În folosul statului, de la condamnat se vor încasa 15 014 lei pentru cheltuielile de judecată.


GALINA BOTNARI, mama: „În sfârșit am ajuns la finele ședinței, de un an de zile. Sperăm să stea acești ani pe care i-a primit. Pe urmă, Dumnezeu știe ce va fi. Cum am mai spus, fiecare are copiii lor, cred că s-au gândit la ce simțim noi. Noi am cerut mai mult, dar cum este, așa-i. Lasă să stea acolo, cum nu vine copilul meu, așa și el să nu mai vină.”

Amintim că în vara anului 2021, Vitalie Tataru a fost condamnat de prima instanță la 17 ani de detenție pe același capăt de acuzare, însă Curtea de Apel Bălți a casat decizia, din cauza unei erori de procedură. Dosarul a fost întors la rejudecare.


Moldova

Iresponsabilitatea costă: Nouă persoane au fost sancționate pentru că au dat foc vegetației uscate

Iresponsabilitatea i-a bătut la buzunare. Nouă persoane au fost sancționate, timp de o săptămână, pentru că au dat foc intenționat vegetației uscate.

Publicat

Mai exact, spun oamenii legii, este vorba de 5 oameni din raionul Fălești, trei din Rîșcani și unul din Bălți. Suma totală a amenzilor aplicate se ridică la aproximativ 19.000 de lei.

Mai mult, cinci dintre aceste persoane, pe lângă faptul că vor scoate bani din buzunar, vor trebui să facă și ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Oamenii legii totuși menționează că față de săptămâna precedentă, numărul încălcărilor a scăzut, atunci fiind amendate 23 de persoane. Potrivit IGSU, de la începutul anului aproape 1.200 de incendii de vegetație care au distrus peste 2.500 de hectare de teren.

În context, IGSU atenționează încă o dată cetățenii că focul în vegetația uscată poate fi extrem de periculos! Este important să se evite aprinderea focurilor în grădini, arderea gunoiului sau a crengilor și utilizarea focului deschis pentru curățenie.


Aruncarea țigărilor sau a chibriturilor aprinse pe iarbă uscată sau în zonele forestiere și agricole trebuie evitată cu strictețe. De asemenea, este crucial să fie monitorizați copiii și să li se interzică jocul cu focul sau alte surse de ardere.

În caz de situații de risc, oamenii trebuie să ceară ajutor la numărul scurt 112.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Chișinău: Un cetățean român a urcat într-un copac, în fața Parlamentului și amenința că-și dă foc

Un bărbat a pus pe jar poliția, pompierii, dar și medicii de pe ambulanță, după ce a urcat într-un copac din fața Parlamentului și a amenințat că își dă foc. Incidentul s-a produs în după amiaza zilei de 18 aprilie, în centrul capitalei.

Publicat

foto: Unimedia.INFO

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, bărbatul este cetățean român și are 60 de ani. Acesta a urcat în copac, având cu el o sticlă cu benzină și o pancartă și ar fi amenințat trecătorii că se va stropi cu combustibil și se va auto-incendia.

Panicați, trecătorii au sunat imediat la numărul de urgență 112 și au sesizat autoritățile. La fața locului, au intervenit imediat poliția, pompierii, dar și o ambulanță.

După mai multe runde de discuții, pompierii au reușit să coboare bărbatul, iar o echipă de medici l-au transportat la spital pentru investigații medicale.


Deocamdată se cunoaște doar faptul că individul a urcat în copac în semn de protest, însă motivul exact dar și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite ulterior.


Citește mai departe

Moldova

Schema de spălare de bani prin „burse de valori internaționale”. Doi moldoveni au înșelat cu sute de mii de lei cetățeni străini

Au pus la cale o schemă de spălare de bani, prin care s-ar fi îmbogățit cu sute de mii de lei, iar acum vor fi obligați să răspundă pentru asta. Doi moldoveni cu vârste de 25 și 35 de ani sunt bănuiți de poliție că timp de câteva luni ar fi înșelat mai multe persoane cu sume mari de bani.

Publicat

Potrivit schemei, totul funcționa printr-un centru de apel din capitală, unde 50 de operatori ar fi contactat potențiali clienți din Rusia, Kazahstan, dar și din câteva state europene și i-ar fi convins să investească în acțiuni financiare de pe așa-numitele „burse de valori internaționale”. În realitate însă, banii investiți de către victime ajungeau în conturile administratorului centrului, dar și complicelui acestuia.

Mai mult, cei doi suspecți ar fi instalat un sistem de telefonie, prin care numerele de telefon de pe care apelau operatorii erau falsificate, iar platformele pe care erau invitați clienții, erau de asemenea gestionate de cei doi moldoveni.

În același timp, centrul de apel a fost înființat pe numele unei persoane interpuse din regiunea transnistreană, care de fapt nu conducea afacerea.


Potrivit poliției, suma investițiilor cifrează sute de mii de lei. În timpul descinderilor, ofițerii de investigații au ridicat șase calculatoare portabile, 20 de telefoane și înscrisuri de ciornă. Oamenii legii continuă cercetările în acest dosar.

 


Citește mai departe

topul săptămânii