Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Braconaj piscicol, tăieri de arbori și incendierea gunoiului: Mai multe persoane, amendate de Inspectorii de Mediu

Braconaj piscicol tăieri de arbori și incendierea gunoiului: Mai multe persoane, amendate de Inspectorii de Mediu

Publicat

În unul din cazuri, în timpul raziilor în microraionul Soroca Nouă, funcționarii Inspecției pentru Protecția Mediului Soroca, au observat un nor de fum în regiunea depozitului de deșeuri municipale. În cadrul inspectării s-a constatat că din motive necunoscute s-a produs incendierea deșeurilor la gunoiște.

A fost informată Primăria Soroca, Direcția Gospodăriei locativ-comunale, Secția de amenajare și înverzire a municipală, care au luat măsurile necesare, au alertat Direcția Situații Excepționale Soroca, pompierii s-au luptat cu focul ore înșir.

Inspectorii de mediu, pentru nerespectarea modului stabilit de păstrare a deșeurilor municipale, care a creat pericolul poluării mediului, a încheiat în privința Direcției Gospodăriei locativ-comunale Soroca, care gestionează o parte din depozitul de deșeuri municipale, proces-verbal în temeiul art. 154 alin. (2) Cod contravențional cu aplicarea amenzii în mărime de 180 u.c.
La depozitul de deșeuri municipale a fost instalat un rezervor de apă cu capacitatea de 70 tone, pentru utilizarea urgentă în caz de izbucnire a unui potențial focar de ardere a deșeurilor.


Alte două cazuri au avut loc în raionul Dubăsari. Acolo, inspecția pentru Protecția Mediului, în comun cu Inspectoratul de poliție Dubăsari, au efectuat acțiuni în vederea contracarării braconajului piscicol în perioada de prohibiție. Au fost verificate mai multe personae ce practicau pescuitul sportiv, amator și de agreement, în rezultatul căruia au fost depistate șapte personae, care s-au ales cu procese-verbale contravenționale.
Au fost aplicate amenzi în sumă de 3900 lei, ridicate în calitate de corp delict plase monofilament, (unealtă interzisă pentru pescuit) 6 plase /360 m/ și racile fără stăpân. Pentru încălcarea regulilor de protecție a fondului piscicol și a regulilor de pescuit, în temeiul art. 114 alin. (1) Cod Contravențional, au fost sancționați cu amenzi de la 9 – 12 u.c. fiecare . Toate sculele ridicate conform prevederilor Legii nr. 149 din 08.06.2006, privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura vor fi transportate și predate pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
De către inspectorii de mediu au fost depistate și două cazuri de tăieri ilicite, vătămare arborilor în spațiile verzi ce aparțin APL Pîrîta și APL Doroțcaia. Ambele cazuri fiind documentate, persoanele vinovate au fost identificate și urmează să fie atrase la răspundere în conformitate cu legislația de mediu.


Moldova

Ar fi cerut 1800 de euro pentru un permis de conducere. O femeie din Drochia, reținută de CNA

Ar fi cerut 1800 de euro pentru un permis de conducere, dar planul i-a eșuat după ce a fost denunțată la CNA.

Publicat

O femeie din Drochia este suspectată într-un dosar de trafic de influență. Mai exact, bănuită că ar fi cerut mită de la un bărbat în schimbul obținerii unui permis de conducere.

Femeia l-ar fi convins pe acesta că poate influența funcționarii de la Secția de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Soroca și în acest fel ar putea obține mult mai ușor permisul de conducere pentru categoria B.

În cele din urmă, bărbatul a denunțat femeia la CNA, iar ofițerii de investigație au pornit un dosar penal pentru trafic de influență.


La domiciliul suspectei au fost desfășurate percheziții în urma cărora a fost ridicat un telefon mobil cu probe concludente pentru urmărirea penală. Femeia este cercetată în stare de libertate.


Citește mai departe

Moldova

Un TIR încărcat cu semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat la Bălți: Șoferul, transportat la spital

În seara zilei de 15 aprilie 2024 salvatorii din nordul țării au descarcerat o persoană în urma unui accident rutier produs la periferia orașului Bălți.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat al ora 19:56. Potrivit informațiilor înregistrate, un camion de model MAN TGA s-a inversat în timpul deplasării, iar conducătorul  auto a rămas blocat în cabina TIR-ului.

La fața locului, în mod de urgență au intervenit angajații Direcției Regionale Căutare Salvare nr.2 a IGSU. Pompierii au efectuat lucrări de descarcerare a conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care a primit diverse traumatisme.

Ulterior, acesta în stare conștientă a fost preluat de echipa de medici și transportat la spitalul municipal din Bălți. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de către organele de drept.


Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 62 situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie la Bălți: O fetiță de 12 ani, găsită strangulată într-o fâșie forestieră

O fetiță de 12 ani a fost găsită strangulată într-o fâșie forestieră din proximitatea municipiului Bălți. Cazul a avut loc pe data de 13 aprilie, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele acestei tragedii.

Publicat

„Pe data de 13 aprilie, poliția din Bălți a fost sesizată despre depistarea unei minore de 12 ani, strangulată, într-o fâșie forestieră din proximitatea municipiului Bălți.

La examinarea de către medici, pe corpul neînsuflețit al minorei nu au fost depistate semne de moarte violentă.

Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în cadrul unui proces penal.


Totodată, cadavrul minorei a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale”, informația a fost comunicată pentru UNIMEDIA de ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Bălți, Ina Banari.


Citește mai departe

topul săptămânii